Administrație
O stradă din Lugoj arată ca după război. Un șofer povestește ce a pățit cu mașina când a traversat-o
„Acum o săptămână am venit de la Craiova, după ce am stat acolo două luni la o rudă care avea nevoie de îngrijiri. Am venit și, ca tot omul plecat, am avut dorul să văd orașul, să mă plimb. Toate bune și frumoase, până am ajuns pe strada cu restaurantul Acapulco (C. Wallisch, n.r.) și mi-am dat cu mașina în gropile de acolo.
Nu știu de unde au apărut gropile alea, dar sunt mici și dese, iar eu cum am mașina cu garda joasă, am prins bara din față într-o groapă și am zgâriat-o destul de serios. Pentru că am avut puțină viteză, nici nu am realizat că s-a spart atât de rău, așa că nu am încetinit când am dat în prima, dar apoi în următoarele am prins bara și am zgâriat-o jos.
Bine, știam de alea de la trecere, de la gurile de canal, unde trebuie să faci jaloane ca să treci, însă de astea noi n-am dat până acum, sau nu le-am observat eu, însă sunt și la intrarea pe stradă, și la ieșire, lângă sens, unde mi-am dat eu în ele. Păcat, s-ar putea repara rapid, având în vedere că toți cei care trec pe la noi prin oraș traversează cel mai mult strada asta. Sper să mergeți să faceți un articol, ar fi frumos să ne bage și pe noi în seamă cineva. Vă mulțumesc”, sunt cuvintele lui Iulian, care ne-a trimis un email în care ne-a relatat ce a pățit.
Deși nu știm dacă povestea sa este adevărată sau nu, pentru că nu am primit și fotografii cu bara care ar fi fost avariată, am trimis un fotoreporter pe strada Coloman Wallisch, care a confirmat, prin fotografiile surprinse, că povestea lugojeanului care ne-a scris pe adresa de email a redacției este cât se poate de credibilă, având în vedere starea în care a ajuns asfaltul pe această stradă. Sperăm ca autoritățile locale să se autosesizeze și să „cârpească”, în cel mai scurt timp, gropile care îngreunează traficul lugojenilor în fiecare zi, pe una dintre cele mai circulate artere din oraș.
Dacă ați fost martorul unui eveniment, dacă ați surprins o fotografie sau dacă aveți un pont ce s-ar putea transforma într-o știre, trimiteți imediat un email la office@lugojeanul.ro, iar unul dintre redactorii noștri va lucra împreună cu dumneavoastră la relatarea poveștii dumneavoastră. Vă asigurăm că tratăm fiecare email primit de la voi cu maximă seriozitate.
Administrație
Primăria Lugoj a stabilit ce va cumpăra din bani publici în 2021
Primăria Lugoj a publicat un plan de achiziții pentru anul 2021. Astfel, lugojenii pot vedea unde vor fi cheltuiți banii de la bugetul local, putând consulta întreaga listă pe SEAP. Programul anual al achizițiilor publice a fost publicat la mijlocul lunii ianuarie și cuprinde toate investițiile majore pe care Lugojul ar urma să le realizeze în 2021, dar și după încheierea anului curent. Acestea nu sunt toate investițiile pe care primăria le va realiza în 2021, ci doar o parte dintre achizițiile pe care administrația și le-a propus.
Iată care sunt achizițiile din planul pentru 2021 la Lugoj:
Utilaje Multifuncționale pentru deszăpezire (SSML) – 1.218.000 lei cu TVA;
Țarcuri pentru deșeuri selective – 974.000 lei cu TVA;
Autospecială Poliție cu dotări specifice – 300.000 lei cu TVA;
Vehicule de aspirat străzile – 244.000 lei cu TVA;
Vehicule de măturat străzile – 487.000 lei cu TVA;
Achiziționare camere de supraveghere a rampelor clandestine de gunoi – 200.000 lei cu TVA;
Proiectare Instalație de Climatizare – încălzire/răcire și uscare /umidificare pentru Clădirea Primăriei Municipiului Lugoj – 250.000 lei cu TVA;
Proiectare – Refacere subsol al Clădirii Primăriei Municipiului Lugoj, asanare umezeală, compartimentare, consolidare – 150.000 lei cu TVA;
Expertiză tehnică a pasarelei pietonale din Cartier Cotu Mic pentru stabilirea posibilității de transformare a acesteia în pod rutier – 250.000 lei cu TVA;
Documentație de Avizare a lucrărilor de Intervenții (DALI) pentru obiectivul Consolidare și Reabilitare Pod Beton amplasat pe str. Coloman Wallisch, peste râul Timiș – 238.000 lei cu TVA;
Documentație de Avizare a lucrărilor de Intervenții (DALI) pentru 2 Corpuri de Clădire, corp principal și corp secundar Liceul Teoretic C. Brediceanu – 300.000 lei cu TVA;
Documentație de Avizare a lucrărilor de Intervenții (DALI) pentru Corp Clădire principal Liceul I. Hasdeu – 180.000 lei cu TVA;
Documentație de Avizare a lucrărilor de Intervenții (DALI) pentru Corp Clădire cu destinația internat – Colegiul V. Braniște – 270.000 lei cu TVA;
Expertize tehnice în scopul realizării cărților tehnice ale construcțiilor – 300.000 lei cu TVA;
Implementare prevederi HG nr. 777/2016 RENNS – Registrul Electronic Național al Nomenclaturilor Stradale – 200.000 lei cu TVA;
Studiu de Fezabilitate Extindere canalizare în Municipiul Lugoj și realizare decantoare de hidrocarburi – 250.000 lei cu TVA;
Studiu de Fezabilitate privind construirea unui nou Spital în Municipiul Lugoj – 250.000 lei cu TVA;
Documentație de Avizare a lucrărilor de Intervenții (DALI) pentru obiectivul Consolidare și Reabilitare Pod de Fier – 238.000 – lei cu TVA;
Studiu de Fezabilitate și PT pentru amenajarea, modernizarea și construirea de piste de biciclete și zone pietonale în Municipiul Lugoj – 1.132.205 lei cu TVA;
Studiu de Fezabilitate și PT pentru Reabilitarea spațiilor verzi și modernizarea parcurilor în Municipiul Lugoj – 724.770 lei cu TVA;
Concurs de soluții – 38 Fântâni forate – 59.500 lei cu TVA;
Reparare prin plombare străzi cu carosabil asfaltat Lot 1 – 800.000 lei cu TVA.
Puteți consulta întreaga listă de achiziții planificate pentru 2021 la Lugoj, inclusiv termenele estimate de finalizare ale acestora, aici.
Administrație
Primăria și șeful Poliției Locale vor platformă de ridicat mașini la Lugoj
Șeful Poliției Locale, Florin Dumitru, a declarat pentru Lugojeanul.ro că vrea să introducă la Lugoj un serviciu de ridicare de mașini parcate neregulamentar. Dumitru s-a consultat cu administrația locală, spunând că ideea a fost una comună, și că există deschidere pentru acest demers. Ca beneficii imediate, șeful de la Locală spune că de pe raza orașului vor dispărea mașinile abandonate, dar și cele care blochează circulația.
“Am avut deja o discuție în Comisia de Circulație, va fi bineînțeles o decizie a administrației, pentru că sunt niște pași de făcut. Trebuie găsit un loc de depozitare, care trebuie amenajat cu pază, unde să păstrăm mașinile ridicate.
Ca și beneficii, ne-am scăpa de toate mașinile abandonate și fără stăpân din Lugoj. Totodată, am scăpa de mașinile expuse spre vânzare pe domeniu public, plus cele parcate în locuri nepermise. La astea, ba nu vine proprietarul, ba încurcă lucrările de pe domeniul public.
Eu cred că dacă vom ridica cinci, șase mașini, va avea deja un efect, asta pentru că vor fi costuri de ridicare foarte mari, pe care le vor suporta șoferii. Iar când lumea va auzi despre ele, automat nu va mai parca unde nu trebuie”, a declarat pentru Lugojeanul.ro Florin Dumitru, Director Executiv Poliția Locală Lugoj.
Deocamdată nu există un termen preconizat de la care proiectul propus să intre în vigoare, însă primul pas este cuprinderea autoutilitarei, precum și a locului de depozitare a mașinilor ridicate, în bugetul anului 2021.
Administrație
Funcționari din Primărie trimiși de primar în Justiție, să răspundă de ilegalitățile făcute ca J’adore să funcționeze
-
Administrație3 zile în urmă
Ce averi are Claudiu Buciu, noul primar al Lugojului
-
Administrație2 zile în urmă
Funcționari din Primărie trimiși de primar în Justiție, să răspundă de ilegalitățile făcute ca J’adore să funcționeze
-
Actualitate18 ore în urmă
Primarul Lugojului etichetat ca „dictator” de o organizație pentru apărarea drepturilor omului
2 Comments