Iulius Mall

EXCLUSIV: S-A DECIS soarta voleiului lugojean! Boldea a discutat astăzi cu Paul Bogdan şi au ajuns la un consens

volei divizia a1 csm lugoj stiinta bacau rezultat galerie foto lugojeanul (9)Vă informam ieri pe surse că, în urma a două întâlniri, primarul Francisc Boldea a discutat, întâi cu antrenorul Paul Bogdan, iar mai apoi cu cei din conducerea Clubului Sportiv Municipal Lugoj, despre soarta voleiului lugojean, aflat în impas după terminarea sezonului, din cauza unor probleme financiare. Astăzi, într-o a treia întâlnire avută tot cu Paul Bogdan, cel care antrenează echipa de volei lugojeană, s-a stabilit că lucrurile vor lua întorsătura corectă, sportul atât de îndrăgit de toată lumea fiind salvat de la un dezastru ce se credea că este iminent cu doar câteva zile în urmă.

„Paul Bogdan rămâne antrenorul fetelor, am decis ca în urma şedinţei cu conducerea clubului, să se rezolve şi problema restanţelor salariale, şi deşi nu am o dată exactă la care se vor plăti, ceea ce vă pot spune sigur este că se vor plăti. L-am delegat pe antrentor să poarte discuţii cu jucătoarele şi cu conducerea clubului, eventual de îmbunătăţire cu una sau două jucătoare a lotului. Ca obiectiv, am stabilit că vrem ca echipa să termine tot în primele opt şi anul viitor, dar şi posibilitatea de a asigura aerul condiţionat pe parcursul verii în sala de sport I.K. Ghermănescu, pentru că temperatura depăşeşte 40 de grade, făcând imposibilă desfăşurarea antrenamentelor”, ne-a declarat telefonic primarul Francisc Boldea în exclusivitate pentru LUGOJEANUL.ro astăzi.

Publicitate

Primarul a mai ţinut să precizeze că le mulţumeşte tuturor, atât fanilor, dar mai ales celor de la volei, pentru răbdarea de care au dat dovadă, asigurându-i pe aceştia că totul va fi bine şi că de-abia aşteaptă Cupa Balcanică, dar şi sezonul viitor, când sala va fi umplută din nou până la refuz în fiecare seară de meci.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate