Administrație
FOTOGALERIE: A început PETRECEREA! Elevii și profesorii de la Colegiul „Brediceanu” chefuiesc la Banchetul Mare
După ce au depănat amintiri și au lăsat lacrimile să curgă în șiroaie, astăzi a venit vremea să danseze și să se simtă bine, măcar pentru o noapte, înaintea examenului de Bacalaureat. Elevii claselor a XII-a de la Colegiul Național „Coriolan Brediceanu” din Lugoj au ajuns la restaurantul Royal, acolo unde, până dimineața, se vor distra alături de profesorii lor, într-o festivitate prin care au trecut și părinții lor: Banchetul Mare.
Petrecerea propriu-zisă a început la ora 19:00, însă înainte de aceasta, viitorii studenți au dat o „tură prin oraș”, mergând până la casele diriginților, după care, unul după altul, ca într-o mare coloană oficială, au luat drumul restaurantului. Aici, au fost primiți regește, cu muzică și șampanie, după care au pozat ca în revistele de la Hollywood, într-o ținută impecabilă și cu zeci de fotografi în jurul lor.
În interior, pe invitați îi așteaptă un meniu bogat, care a costat 120 de lei și care va cuprinde bucate alese, aperitiv, friptură de cotlet de porc, salată de fructe la desert, dar și băuturi fine. Banchetul durează până când ultimul invitat pleacă acasă, iar distracția este asigurată de elevii dornici de o astfel de noapte, după atâtea zile grele în clase, dar și de profesorii care vor uita pentru câteva ore de statutul pe care îl au și se vor chefui în același ritm cu tinerii absolvenți.
[GALERIE FOTO] Absolvenţii de la Colegiul Brediceanu au spus „adio, noi plecăm” la festivitatea de premiere
Administrație
Primăria Lugoj îi așteaptă pe tineri să ceară teren de casă. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Primăria Municipiului Lugoj aduce la cunoștință tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani, care se încadrează în prevederile legale, că pot depune cereri pentru atribuirea unei suprafețe de teren în vederea construirii unei locuințe proprietate personală, conform Legii nr.15/2003 – republicată, cu modificările ulterioare, pentru cele 23 de terenuri disponibile în Municipiul Lugoj (14 în Cartierul Militari și 9 pe str.Herendeștiului).
Conform Regulamentului de atribuire, aprobat prin HCL nr.137/25.08.20211, pot depune cereri următoarele categorii de tineri:
a) Tinerii necăsătoriți care au vârsta cuprinsă între 18-35 de ani la data depunerii dosarului complet;
b) Tinerii căsătoriți care au vârsta cuprinsă între 18-35 de ani la data depunerii dosarului complet;
c) Tinerii care au domiciliul stabil în municipiul Lugoj de minim 5 ani și au cetățenia română (la soț – soție unul dintre soți);
d) Tinerii care nu dețin sau nu au deținut în proprietate o locuință sau un teren destinat construirii unei unei locuințe;
e) Soțul/soția solicitantului, după caz, care nu deține sau nu a deținut în proprietate o locuință ori un teren destinat construirii unei unei locuințe;
f) Tinerii ai căror părinți declară pe propria răspundere, că nu dețin sau că nu au deținut în proprietate în ultimii 10 ani un teren în suprafaţă mai mare de 500 mp în mediul urban şi de 5000 mp în mediul rural, indiferent de localitatea în care este situat terenul;
g) Soțul/soția solicitantului, ai cărui părinți declară pe propria răspundere, că nu dețin sau că nu au deținut în proprietate în ultimii 10 ani un teren în suprafaţă mai mare de 500 mp în mediul urban şi de 5000 mp în mediul rural, indiferent de localitatea în care este situat terenul – după caz,
h) Solicitantul și soțul/soția solicitantului, după caz, să nu figureze cu datorii la bugetul local, indiferent de natura acestora.
Dosarele cu actele necesare se vor depune până în data de 31.03.2021, la Biroul Relații cu Publicul, zilnic între orele 9,00-12,00.
Eventualele completări ale dosarelor depuse se vor depune până în data de 30.04.2021.
Administrație
Două poduri din apropiere de Lugoj urmează să fie reabilitate cu bani europeni
Două dintr-un total de cinci poduri de pe raza județului Timiș, din apropiere de Lugoj, vor fi reabilitate în curând din bani europeni. Poriectul cuprinde un total de 25 de poduri și podețe din patru județe, Timiș, Hunedoara, Arad și Caraș-Severin.
În Timiș, cele cinci poduri care vor fi reabilitate cu bani de la UE sunt DN 68A Dumbrava, DN 68A paraul Glavita – Traian Vuia, DN 59 Sag, și DN 59F podet Valcani, DN 6 canal Muresel – Cenad.
Cele două poduri din zona Lugojului se află pe raza localității Dumbrava și respectiv în zona localității Traian Vuia. Proiectul se află în faza incipientă, de depunere a ofertelor firmelor interesate să participe. Firmele își pot depune ofertele până pe 16 februarie.
Administrație
Primarul Claudiu Buciu își cere scuze față de locuitorii unei străzi din Lugoj
Primarul Lugojului și-a cerut scuze, ieri, prin intermediul unei rețele de socializare față de locuitorii unei străzi din Lugoj, care au fost nevoiți să-și plătească și să-și instaleze singuri lămpi pentru iluminatul public.
„Imi cer scuze lugojenilor care și-au rezolvat singuri problema iluminatului public. Pe strada Poalele Viilor, locuitorii și-au montat singuri lămpi LED pe stâlpii de iluminat public. Am solicitat încă de anul trecut societatii ELBA sa repare sau să înlocuiasca toate corpurile cu probleme, însă aceste lucrări încă nu s-au finalizat”, spune Claudiu Buciu
Primarul Lugojului susține că se fac demersuri pentru modernizarea iluminatului public și că e posibil ca Primăria să renunțe la serviciile societății ELBA.
„La sfârșitul acestui an, contractul cu aceasta societate va expira. Serviciul de iluminat public va rămane în sarcina primăriei.
Am pornit deja studiile necesare modernizării integrale a sistemului de iluminat public. Din păcate procedurile vor dura un an, urmând ca primele investitii să fie făcute începand cu anul 2022″, a mai spus Buciu.
-
Administrație4 zile în urmă
Ce averi au noii consilieri locali ai Lugojului, proaspăt investiți în funcție cu ocazia alegerilor locale
-
Social4 zile în urmă
Lugojeanul Aris Marta a fost operat la Viena. Mesajul emoționant postat după intervenție
-
Social2 zile în urmă
Două focare noi de coronavirus la Lugoj. Parte din cei afectați vor fi vaccinați de echipe mobile de imunizare