Lunea Tristă(Blue Monday) e zice-se(de psihologi și specialiști), cea mai tristă deprimantă zi din an. Psihologul, cum altfel decât britanic, Cliff Arnal a analizat o combinaţie de factori şi consideră că „depresia colectivă” din a treia zi de luni a anului ar fi cauzată de scăderea temperaturilor şi de o scădere a luminozităţii. Se adaugă datoriile acumulate în urma sărbătorilor de sfârşit de an, vacanţele care reprezintă o amintire sau o perspectivă îndepărtată, la fel ca hotărârea de a pune în aplicare bunele rezoluţii luate pe 1 ianuarie. Dacă mai punem și pandemia, cu tot ce decurge de aici, e un fel de zi în care te trezești de dimineață și urăști pe toată lumea. Nu te gândești decât la ce nu ai, ce îți lipsește, ce ai mai vrea, de ce eu, de ce nu eu, adică e vorba doar de tine și ce nu ai, sub o justificare absolut științifică. Adică, azi chiar ți se permite să fi egoist!
Am mulți prieteni pe facebook. Nu foarte mulți din Lugoj! Orășelul nostru ne permite suficientă socializare directă ca să fie nevoie de suprasolicitarea rețelei, așa că nu văd pe perete foarte multe informații din Lugoj. De cele mai multe ori consider sterile manifestările de Ziua Națională, când ne trezim români mândri, de 15 ianuarie când toți suntem eminescieni, mai apoi iubim regele, armata, vârstnicii, etc., iar a doua zi ne trece. Sunt convins că de multe ori așa e și cu postările despre cazuri medicale, însoțite de mesaje gen distribuie dacă îți pasă. Click-ul de păsare e doar un dat mai departe de pe o terasă, din scaunul confortabil de la birou sau de la o ședință de manichiură. Bifat și revenim la ale noastre. 
Știu oameni care fac bine, oameni care fac voluntariat, care dăruiesc, zugrăvesc casele bătrânilor, care merg prin noroaie cu mașinile pline la case mai sărace. Trebuie să insiști să îi faci să vorbească despre toate astea. Este firescul lor și nu înțeleg când alții se minunează. La fel de bine, știu și mulți oameni, ale cronologii de pe rețelele de socializare sunt pline. Care își asumă, care sunt vocali, care se laudă. Nu vreau să vorbesc despre ei!
Campaniile pentru cazurile mediatizate în ultimii ani local s-au derulat greoi, cu toată implicarea unor organizații ori desfășurarea de evenimente care să atragă publicul. Lugojenii nu s-au înghesuit să doneze, chiar dacă au fost copii cu probleme grave de sănătate.
Nu cred însă că am văzut o mobilizare printre lugojeni așa cum am văzut pentru Aris. Cred că deja cunoaștem majoritatea cazul lui, nu mai e nevoie de detalii. Nu știu dacă Aris e o persoană deosebită. Nu știu dacă are foarte mulți prieteni și din acest motiv a luat amploare campania. Nu știu dacă a făcut bine, dacă a ajutat mulți oameni, și acum i se întoarce, nu știu de ce el. Nu știu ce o fi acum în sufletul lui și îi cer iertare că acest material nu e despre el. E doar despre cei care au făcut ceva. Cunoscându-l sau nu! Cei care nu doar au dat mai departe. Nu doar pentru a vedea alții care să facă ceva. Am văzut lume de la depărtare donând, vânzând, oferind. Oameni care au decis să îi fie alături! Unii îl cunosc. Alții nu!
Se spune epidemiile apropie oamenii între ei. Nu e cazul la noi, studiile făcute la câteva luni de la debutul pandemiei, neconstatând o creştere importantă a tendinței colective spre altruism a românilor. Doar 27% spuneau că am devenit mai buni în această perioadă.
Și totuși! Oameni buni, vă dați seama că suntem pe cale să răsturnăm și noi niște studii fie ele despre români, altruism, solidaritate, luni albastre și pandemie? Că poate suntem pe cale să ne schimbăm și noi? Că poate nu e doar despre Aris ci și despre noi ca și comunitate?
Până atunci însă, mâine Aris are programată o ședință de chimio nivel foarte agresiv la Cluj. Spune că va încerca de telefon pentru a se odihni, centra, alimenta corespunzător. Haideți să facem să conteze!
