
S-a încheiat perioada de depunere a ofertelor pentru desemnarea unui constructor care să repare Podul de Fier din Lugoj. Licitația a fost reluată, după ce la prima s-a înscris un constructor a cărui ofertă a fost respinsă. Primarul interimar Bogdan Blidariu spune că în momentul de față sunt două firme, care vor să execute lucrările.
„Urmează evaluarea tehnică a ofertelor, care, cel mai probabil se va finaliza la jumătatea lunii iunie, când vom afla dacă vom avea un constructor desemnat pentru executarea lucrărilor la Podul de Fier”, a declarat Blidariu.
Lucrările erau programate să înceapă în luna iunie, însă după reluarea licitației s-ar putea depăși acest termen. Estimarea este că acestea vor dura circa 10 luni, iar pe o mare parte din această perioadă traficul va fi blocat total.
Potrivit informațiilor publicate pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), valoarea estimată a contractului pentru reabilitarea podului este de 11,2 milioane de lei fără TVA. Proiectul cuprinde nu doar reabilitarea structurală a podului, ci și restaurarea celor patru clădiri-anexă, implementarea unui sistem de iluminat arhitectural și refacerea instalațiilor existente.
Sa speram ca licitația pt podul de fier e o firma austriaca. Caci tot ei l-au construit si au dat garanție 100 de ani !!!
Daca reparatia o face vreo firma gen DOREL srl… nu o sa țină nici un an… asa cum e datina la români