Connect with us

Administrație

FOTO Apă verzuie în Râul Cleanului de la ștrandul din Lugoj. Cum explică primăria situația

Publicat

în

Lugojenii care au ajuns la ștrandul din Lugoj zilele acestea au fost neplăcut surprinși să vadă starea în care se prezintă o parte din baza de agrement. Este vorba despre râul artificial care înconjoară baza, denumit Râul Cleanului. După ce a fost golit săptămâna trecută pentru curățenie și mentenanță, râul a fost fotografiat de către lugojeni într-o stare neplăcută.

Din imaginile surprinse de cei ce au vrut să se scalde, apa din râul artificial are o culoare închisă, deloc atrăgătoare pentru îmbăiere. Mai mult, pe suprafața apei au apărut mici petece de mătasea broaștei. Lugojeanul.ro a încercat să obțină un punct de vedere de la administratorul ștrandului în legătură cu situația semnalată de lugojeni.

“Am început deja aseară să scoatem apa din râu. Așteptăm acum un nisip cu granulație special, care trebuie băgat în apă pentru filtraj și care vine de dincolo. Nu am pus substanță chimică în apă ca la început, de-aia e culoarea așa. Apa am scos-o din nou, acum Salprest o să spele pereții cu jet cu presiune și vom reumple cu apă la final”, a declarat pentru Lugojeanul.ro Francisc Boldea, primarul Lugojului. 

Ștrandul din Lugoj a fost inaugurat la jumătatea lunii iunie.

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Administrație

Consilierii lugojeni, convocaţi la şedinţă. Ce subiecte sunt pe ordinea de zi a administraţiei locale

Publicat

în

Consiliului local este convocat în şedinţă ordinară joi, 28 mai. Şedinţa se va ţine în sistem de videoconferinţă. Printre cele mai importante puncte, se discută aprobarea organigramei și a statului de funcții ale aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Lugoj.

„A decedat domnul Borchescu, de la Tehnic şi trebui să angajăm pe cineva în locul său. Mai trebuie să scoatem la concurs două posturi la Serviciul de Salubritate, administrator şi contabil, pentru că nu avem. Până acum am funcţionat cu un contabil detaşat de la Casa de Cultură”, a declarat Francisc Boldea.

Celelalte puncte de pe ordinea de zi se referă la:

– Aprobarea agendei acţiunilor cultural – educative pe anul 2020 propuse a fi cofinanţate din bugetul local. Iniţiator: Primarul Municipiului Lugoj;

– Aprobarea transmiterii în folosinţă gratuită către Spitalul Municipal ,,Dr. Teodor Andrei” Lugoj a unui generator curent, grup electrogen KOHLER-SDMO J 110K. Iniţiator: Primarul Municipiului Lugoj;

– Aprobarea Regulamentului privind stabilirea și acordarea unor forme de sprijin financiar de la bugetul local al municipiului Lugoj, pentru unităţile/lăcaşurile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute în România, situate pe raza administrativ – teritorială a municipiului Lugoj.Iniţiator: Primarul Municipiului Lugoj;

– Aprobarea contului de execuţie al bugetului local pe trimestrul I al anului 2020. Iniţiator: Primarul Municipiului Lugoj;

– Alocarea din bugetul local a sumei de 5.000 lei necesară achiziționării a două laptopuri pentru premierea a doi elevi lugojeni pentru spirit civic. Iniţiator: Primarul Municipiului Lugoj.

– Stabilirea naturii juridice a unor imobile. Iniţiator: Primarul Municipiului Lugoj.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Citiţi mai departe

Administrație

Data așteptată de mii de lugojeni. Când se redeschide piața de vechituri ocico a orașului

Publicat

în

Una dintre cele mai așteptate zile pentru lugojeni este cea în care vor putea să meargă din nou la piața de vechituri a orașului. Din nefericire însă, această zi este programată să vină de-abia peste mai bine de o lună de acum. Potrivit administrației locale, piața ocico se va deschide cu o parcare nouă și, dacă lumea își va dori, se va ține nu o dată, ci de două ori pe săptămână.

“Acum lucrăm la partea de parcare din stânga, vor fi 400 de locuri de parcare noi. O să vreau să consult mai apoi populația, să fie piața marțea și sâmbăta, întrucât nu se lucrează și mai multă lume poate să vină. O să vedem dacă vor și clienții, și comercianții. Data de deschidere nu o avem fixă, însă se va întâmpla după ce se termină starea de alertă, și dacă nu se extinde, adică cel mai probabil la 1 iulie”, a declarat pentru Lugojeanul.ro primarul Francisc Boldea.

Piața de vechituri a fost printre primele locații din Lugoj care s-au închis din cauza pandemiei de coronavirus.

Citiţi mai departe

Administrație

RETIM a început programul de spălare a pubelelor de colectare a deşeurilor reziduale

Publicat

în

Compania RETIM informează toate categoriile de clienţi din judeţul Timiş – persoane fizice, asociaţii de locatari, persoane juridice şi instituţii publice- că a început un amplu program de spălare a pubelelor de colectare a deşeurilor reziduale (pubelele negre şi verzi).

RETIM Ecologic Service SA derulează în următoarea perioadă un program complex prin care toate recipientele de colectare a deşeurilor reziduale din judeţul Timiş vor fi spălate. Sunt folosite maşini de colectare specială care, după ce ridică şi descarcă pubelele, efectuează şi operaţiunea de spălare a acestora.

Pentru judeţul Timiş există mai multe astfel autospeciale care vor merge prin rotaţie pe toate traseele din judeţ, iar în perioada mai – septembrie toate pubelele vor fi spălate de două ori, RETIM urmând să efectueze această operaţiune în toate zonele de colectare. Spălarea tuturor pubelelor se realizează la fiecare adresă într-o zi inclusă în graficul obişnuit de colectare a deşeurilor reziduale, neexistând un program diferit pentru această activitate.

Prin urmare, într-una din zilele obişnuite de colectare a deşeurilor menajere utilizatorii serviciului nostru de salubrizare vor putea vedea o autospecială RETIM care va spăla pubela alocată, lăsând-o mai curată şi mai igienică.

În acelaşi timp, RETIM reia apelul către toţi clienţii noştri privind conştientizarea şi respectarea regulilor generale de colectare separată a deşeurilor pe categorii : reziduale, reciclabile, sticlă (toate cu recipiente dedicate alocate), dar şi a regulilor mai stricte comunicate în perioada pandemiei de COVID-19, care rămân valabile în continuare.  Toate aceste reguli sunt disponibile pe site-ul nostru.

Compania RETIM rămâne în contact direct cu clienţii săi pe toate canalele de comunicare online şi recomandă folosirea acestora cu prioritate: website www.retim.ro, email contact@retim.ro si pagina oficială de Facebook.

De asemenea, operatorii serviciului de Call Center sunt disponibili la numărul +40 374 885 692, de luni până vineri, între orele 07.00 – 19.00.

 

 

Citiţi mai departe

Cele mai citite