Lugoj
CRISTIAN GOG vine la Lugoj: Mentalistul care a câștigat „Românii au talent”, în spectacol la Casa de Cultură
Cristian Gog, clujeanul votat de milioane de oameni la Românii au talent, câștigător al finalei concursului din 2012, vine la Lugoj într-un spectacol ce se anunță cu adevărat special și unic pentru publicul din orașul nostru. Reprezentația va fi parte dintr-un turneu în orașe mijlocii din România, trecând și prin Reșița și Deva. „Imposibilități”, show-ul pe care Cristi Gog l-a pregătit pentru lugojeni, va conține citiri de gânduri, dispariții și apariții misterioase, precum și câteva surprize.
„Vin la Lugoj într-un spectacol care trece prin mai multe orașe. O să fie la Casa de Cultură, pe 25, la ora 7 seara. Citirea gândurilor, influențarea lor, telepatie, hipnoză, tot ce ține de mentalism o să vedeți pe scenă, iar spectacolul o să fie cu participarea publicului, deci pentru cei care nu au mai văzut așa ceva o să fie unic”, ne-a declarat Cristian Gog.
Costul biletelor este de:
20 lei – pentru elevi, studenți și pensionari;
40 lei – preț bilet normal;
110 lei – preț bilet V.I.P. ce include, pe lângă participarea la spectacol, posibilitatea de a-l întâlni pe Cristian Gog după prestație, un afiș de spectacol cu autograful mentalistului și o lingură personalizată cu suport special.
Lugoj
PSD Lugoj se pregătește pentru alegeri. Călin Dobra candidează
Social-democrații lugojeni se pregătesc să-și aleagă noul președinte. Vineri, de la ora 18, vor avea loc alegeri locale interne. Dosarele de candidatură se depun până joi, 23 iunie, la ora 16. După alegerile locale, când fostul președinte Francisc Boldea s-a retras, conducerea filialei a fost asigurată de către Călin Dobra.
„Nu mi-am depus candidatura, dar o să o depun. Am și anunțat în cadrul organizației. Nu știu dacă voi avea contracandidat. Sper să am, pentru că nu e bine când nu există concurență. Pe lângă președinte se va mai alege un secretar executiv, trei vicepreședinți și 10 membri ai Biroului politic municipal”, a declarat Dobra.
PSD Lugoj urmează să decidă și cine va fi viitorul candidat pentru funcția de primar, pentru alegerile locale din 2024. Călin Dobra a declarat că nu a luat o decizie în acest sens.
Lugoj
FOTO Impact violent între un cap de TIR și o motocicletă pe centura Lugojului
Un accident între șoferul unui cap de TIR și un motociclist a avut loc vineri după-masa la Lugoj, pe centura ocolitoare a orașului. Din primele informații, șoferul autocamionului nu s-a asigurat atunci când a efectuat manevra de întoarcere, moment în care a intrat în coliziune cu motociclistul care circula regulamentar.
La fața locului au ajuns imediat mai multe echipaje de poliție și ambulanță. Motociclistul este cel care are nevoie de intervenția medicilor. Bărbatul este parte a unui grup de motocicliști străini, călătorind prin Europa în șaua motoarelor. Un elicopter SMURD a fost solicitat să intervină pentru a-l prelua pe bărbat.
Accidentul a avut loc la ultimul sens giratoriu de pe centură spre Timișoara, aproape de intrarea pe autostradă. Circulația este blocată în acest moment pe centura orașului, urmând să revină la normal în următoarele ore. Polițiștii vor stabili modul în care a avut loc accidentul.
Lugoj
Tot mai multe falimente la Lugoj. Spații comerciale scoase la vânzare pe bandă rulantă
Lugojul se confruntă cu tot mai multe falimente. Zeci de firme mici și mijlocii își închid în această perioadă activitatea, din lipsă de clienți și majorarea prețurilor în toate domeniile. Magazine de mobilă, carmangerii, de produse IT sau cafenele, sunt doar câteva dintre afacerile afectate de criza prețurilor la energie și alimente.
Din cauza acestor factori, patronii de afaceri mici renunță la a mai presta, moment în care imobilele în care își desfășoară activitatea rămân goale. Din lipsă de alternative, proprietarii încep să le scoată la vânzare pe internet, sperând la o cheltuială în minus.
Două imobile centrale de pe aceiași stradă au fost recent scoase la vânzare pe site-urile de profil. Unul dintre imobile, ambele situate pe strada Nicolae Bălcescu, are un preț de pornire de 430.000 de euro. Locația a fost pentru ani buni locul în care își desfășura activitatea unul dintre singurele pub-uri la subsol din oraș. Acum, după ce mai multe afaceri au închiriat locul, proprietarul a decis să scoată imobilul cu totul la vânzare.
La câteva numere mai încolo, un alt imobil de pe Bălcescu este scos la vânzare. Acesta dispune de peste 500 de metri pătrați utili, front stradal, renovări recente, pe scurt toate condițiile pentru o afacere. Prețul de pornire nu este afișat în cazul acestei listări. Pe lângă cele două proprietăți, Lugojul abundă de spații comerciale care stau goale, scoase la vânzare de luni bune pe internet, în toate zonele din municipiu.
sursa foto: OLX.ro
Lugoj
FOTO Desfășurare de forțe pe străzile din Lugoj după furtună. Mai mulți lugojeni, revoltați că au fost rugați să ajute
Desfășurare impresionantă de forță joi dimineața, pe străzile din Lugojul grav afectat după furtuna devastatoare de pe timpul nopții. Zeci de angajați ai primăriei, utilaje, forțe de ordine, polițiști și pompieri au intervenit pentru a curăța orașul după efectele furtunii. Copaci rupți crengi împrăștiate, acoperișuri de bloc căzute și mașini sau clădiri avariate, acestea au fost rezultatele unei furtuni cu grindină, descărcări electrice și vânt de până la 90 de kilometri la oră.
Potrivit unui bilanț al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Banat al județului Timiș, la Lugoj s-a intervenit pentru degajarea a trei copaci căzuți pe carosabil, 5 indundații de gospodării, 8 degajări de acoperișuri de bloc luate de vânt și un acoperiș de casă.
Primăria a intervenit pentru degajarea drumurilor și aleilor afectate de furtună. Zeci de muncitori au fost scoși pe străzi pentru a curăța asfaltul și malurile Timișului, dar și alte zone din oraș. Până la această oră, primăria nu a făcut un bilanț al intervenției. Mai multe zone din oraș au fost afectate la alimentarea cu energie electrică, inclusiv clădiri din administrația locală, din cauza căderilor unor stâlpi sau ruperii unor cabluri de tensiune.
Între timp, apelul primăriei prin care lugojenii erau rugați să își facă ordine în fața caselor sau blocurilor a fost întâmpinat cu refuzuri pe bandă rulantă. Pe rețelele sociale, mai mulți lugojeni au dat dovadă de lipsă de spirit civic. Zeci de locuitori ai orașului s-au arătat indignați și chiar revoltați că au fost rugați să curețe aleile din fața caselor de țigla căzută sau resturile vegetale aduse de vânt.
-
Actualitate15 ore în urmă
Fiul unui procuror din Lugoj, mesaj pentru „inapții” din presă, „haterii și invidiosiii”
-
Politică5 zile în urmă
PSD Lugoj și-a ales conducerea și vrea să câștige alegerile locale din 2024
-
Social2 zile în urmă
Peste două sute de lugojeni pot urma cursuri gratuite de calificare, în mai multe meserii
-
Administrație3 zile în urmă
S-a votat organigrama! Câți oameni pleacă, câți ar trebui să vină în Primăria Lugoj