Iulius Mall

Concert coral in cinstea lui Ion Vidu, unul dintre cei mai mari compozitori si dirijori romani din toate timpurile

corul ion vidu lugojEveniment de amploare duminică, 15 decembrie, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj, acolo unde Corul Ion Vidu, unul dintre cele mai importante grupuri vocale din țară, va susține un concert în memoria marelui dirijor și compozitor, la 150 de ani de la nașterea sa. Organizatorii spectacolului sunt Primăria Lugoj și Parohia „Adormirea Maicii Domnului”, care așteaptă iubitorii de muzică clasică la un regal de sunete, în memoria celui care a fost „un maestru al muzicii vocale românești”.

Ion Vidu se naște la 29 decembrie 1863 în Mânerău, Arad. Urmează studiile Conservatorului din capitala județului în care se naște. Predă muzica în Arad, dar și la Lugoj, în două locuri, la Școala confesională între 1888 și 1918 și la Liceul „Coriolan Brediceanu” între 1919 și 1928. Se stinge din viață la 7 februarie 1931, la Lugoj, la vârsta de 68 de ani. Aria creației lui Ion Vidu este una impresionantă, acesta aducând pe lume muzica de teatru, vocal-simfonică și de pian, deși artistul se remarcă prin lucrările corale, cum sunt „Din șezătoare”, „Ana Lugojana”, „Răsunetul Ardealului”, „Preste deal”, „Negruța”, „Moartea lui Mihai eroul”, „Ștefan și Dunărea”, care sunt piese antologice ale muzicii corale românești.

Publicitate

Între creațiile corale ale marelui compozitor apare muzica corală religioasă pentru trei voci egale, pentru cor bărbătesc și pentru cor mixt, care cuprinde un vast repertoriu. Artistul crează liturghii, cântări funebre, pricesne, tropare, axioane, imnuri și colinde, fiind un repertoriu atât de necesar, în special în Banat, unde mișcarea corală bisericească luase la vremea respectivă un mare avant, necunoscut în multe alte provincii românești.

Conform enciclopediei Wikipedia, Ion Vidu a compus această muzică religioasă „cu pietatea cuvenită”, și o depune „pe altarul Bisericii poporului românesc, întru mărirea lui Dumnezeu… care a susținut flacăra credinței pururea aprinsă în inima acestui popor”. Creația muzicală religioasă a lui Ion Vidu are la bază cântarea bisericească tradițională de strană din Banat, unele lucrări fiind printre cele mai izbutite din repertoriul ortodox, ca de exemplu „Mântuire”.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate