Mai multe familii dintr-o localitate aflată la 7 kilometri de Lugoj s-au confruntat astăzi cu o problemă mai puțin obișnuită. Revenind acasă de la magazin, de la muncă sau de la alte treburi, unii locuitori ai comunei Coșteiu au rămas muți de uimire când s-au trezit la porți, în curți sau chiar în case cu… doi boschetari.
Aceștia, spun cei care i-au surprins în acțiune, se plimbau de colo colo, din casă în casă, cu grijă și cu mare dorință de a găsi ceva, orice, de-ale gurii. Acțiunea lor a fost însă întreruptă de membrii mai multor familii, care, amenințându-i pe cei doi oameni ai străzii cu poliția, au reușit să scape de ei. Din spusele locuitorilor, oamenii fără case erau în vârstă de aproximativ 50 de ani, prost îmbrăcați și miroseau puternic a alcool.
Aceștia s-au făcut nevăzuți în câteva minute, oamenii din localitatea timișeană rămânând pe gânduri după pățania de astăzi. Cele două persoane păreau că nu știu să vorbească românește, ne-a declarat unul dintre localnici, în timp ce un altul spune că l-a auzit pe unul dintre cei doi aurolaci spunând că trebuie să plece că vin gazdele. Deocamdată autoritățile nu au fost anunțate despre acest incident, însă cei din Coșteiu spun că la următoarea întâmplare de acest gen vor chema imediat forțele de ordine.