Mare pregătire mare pentru delimitarea bugetului local al Lugojului pentru anul 2014! Direcțiile, compartimentele şi birourile din cadrul administrației locale lucrează în aceste zile la structura bugetului local. ”Acum avem bugetul structurat în proporţie de 80%, iar în ultimele zece zile din acest an toată lumea va lucra la concepere, astfel încât la începutul lunii ianuarie să îl putem afişa la avizierul Primăriei”, a precizat primarul Francisc Boldea.
Mare parte din instituţiile pendinte de Primăria Lugoj au depus deja proiectul de buget aferent anului fiscal 2014, peste 80 de procente dintre aceștia prezentând actele necesare pentru stabilirea sumelor de care au nevoie. Bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2014 se va stabili în primele zile ale anului, după ce Guvernul va finaliza la rândul lui documentația și va aloca sumele pe județe, care la rândul lor vor realoca banii pe municipii, orașe și comune.
Chiar dacă taxele și impozitele nu se măresc nici în anul 2013, primarul lugojean le-a cerut direcțiilor din cadrul administrației locale să își ceară bugetele cu 5% mai mici decât în anul trecut, pentru ca prin rectificările de buget din 2014 să se poată ajunge la aceleași sume de bani pentru fiecare sector, bani care au fost suficienți pentru buna funcționare a instituției în anul ce se încheie peste 19 zile.
Acum să vedem cât va aloca sportului ( mai ales voleiului ) .