Administrație
Cine va cumpăra clădirile Salprestului, scoase la licitație de lichidator
PNL Lugoj pregătește un proiect de hotărâre, pentru următoarea ședință a Consiliului Local, pentru participarea la licitația privind vânzarea clădirilor deținute de SC Salprest SA, societate aflată în insolvență. Liberalii au încercat încă din ultima ședință a Consiliului Local să-i ceară primarului să inițieze un astfel de proiect, însă s-au lovit de refuzul acestuia.
“Salprest este societate comercială cu unic acționar Consiliul local. Niciodată, eu, cât voi fi primar nu o să cumpăr clădirile pe care le scoate banca să câștige bani și să semnez eu de plata lor. Primăria nu are drept de preemțiune, e societate comercială. Asta ar fi cea mai mare prostie. Da, am fost de acord să cumpărăm Casa Bredicenilor, să refacem Casa Ion Vidu, dar pentru societățile comerciale este complet ilegal” a spus Francisc Boldea.
Liberalii spune că demersul este absolut legal și că vânzarea clădirilor care aparțin Salprestului, aflate în centrul orașului, ar însemna o pierdere imensă pentru patrimoniul local. Trebuie menționat că terenul de sub clădiri aparține municipiului.
Administrație
Primăria Lugoj a stabilit ce va cumpăra din bani publici în 2021
Primăria Lugoj a publicat un plan de achiziții pentru anul 2021. Astfel, lugojenii pot vedea unde vor fi cheltuiți banii de la bugetul local, putând consulta întreaga listă pe SEAP. Programul anual al achizițiilor publice a fost publicat la mijlocul lunii ianuarie și cuprinde toate investițiile majore pe care Lugojul ar urma să le realizeze în 2021, dar și după încheierea anului curent. Acestea nu sunt toate investițiile pe care primăria le va realiza în 2021, ci doar o parte dintre achizițiile pe care administrația și le-a propus.
Iată care sunt achizițiile din planul pentru 2021 la Lugoj:
Utilaje Multifuncționale pentru deszăpezire (SSML) – 1.218.000 lei cu TVA;
Țarcuri pentru deșeuri selective – 974.000 lei cu TVA;
Autospecială Poliție cu dotări specifice – 300.000 lei cu TVA;
Vehicule de aspirat străzile – 244.000 lei cu TVA;
Vehicule de măturat străzile – 487.000 lei cu TVA;
Achiziționare camere de supraveghere a rampelor clandestine de gunoi – 200.000 lei cu TVA;
Proiectare Instalație de Climatizare – încălzire/răcire și uscare /umidificare pentru Clădirea Primăriei Municipiului Lugoj – 250.000 lei cu TVA;
Proiectare – Refacere subsol al Clădirii Primăriei Municipiului Lugoj, asanare umezeală, compartimentare, consolidare – 150.000 lei cu TVA;
Expertiză tehnică a pasarelei pietonale din Cartier Cotu Mic pentru stabilirea posibilității de transformare a acesteia în pod rutier – 250.000 lei cu TVA;
Documentație de Avizare a lucrărilor de Intervenții (DALI) pentru obiectivul Consolidare și Reabilitare Pod Beton amplasat pe str. Coloman Wallisch, peste râul Timiș – 238.000 lei cu TVA;
Documentație de Avizare a lucrărilor de Intervenții (DALI) pentru 2 Corpuri de Clădire, corp principal și corp secundar Liceul Teoretic C. Brediceanu – 300.000 lei cu TVA;
Documentație de Avizare a lucrărilor de Intervenții (DALI) pentru Corp Clădire principal Liceul I. Hasdeu – 180.000 lei cu TVA;
Documentație de Avizare a lucrărilor de Intervenții (DALI) pentru Corp Clădire cu destinația internat – Colegiul V. Braniște – 270.000 lei cu TVA;
Expertize tehnice în scopul realizării cărților tehnice ale construcțiilor – 300.000 lei cu TVA;
Implementare prevederi HG nr. 777/2016 RENNS – Registrul Electronic Național al Nomenclaturilor Stradale – 200.000 lei cu TVA;
Studiu de Fezabilitate Extindere canalizare în Municipiul Lugoj și realizare decantoare de hidrocarburi – 250.000 lei cu TVA;
Studiu de Fezabilitate privind construirea unui nou Spital în Municipiul Lugoj – 250.000 lei cu TVA;
Documentație de Avizare a lucrărilor de Intervenții (DALI) pentru obiectivul Consolidare și Reabilitare Pod de Fier – 238.000 – lei cu TVA;
Studiu de Fezabilitate și PT pentru amenajarea, modernizarea și construirea de piste de biciclete și zone pietonale în Municipiul Lugoj – 1.132.205 lei cu TVA;
Studiu de Fezabilitate și PT pentru Reabilitarea spațiilor verzi și modernizarea parcurilor în Municipiul Lugoj – 724.770 lei cu TVA;
Concurs de soluții – 38 Fântâni forate – 59.500 lei cu TVA;
Reparare prin plombare străzi cu carosabil asfaltat Lot 1 – 800.000 lei cu TVA.
Puteți consulta întreaga listă de achiziții planificate pentru 2021 la Lugoj, inclusiv termenele estimate de finalizare ale acestora, aici.
Administrație
Primăria și șeful Poliției Locale vor platformă de ridicat mașini la Lugoj
Șeful Poliției Locale, Florin Dumitru, a declarat pentru Lugojeanul.ro că vrea să introducă la Lugoj un serviciu de ridicare de mașini parcate neregulamentar. Dumitru s-a consultat cu administrația locală, spunând că ideea a fost una comună, și că există deschidere pentru acest demers. Ca beneficii imediate, șeful de la Locală spune că de pe raza orașului vor dispărea mașinile abandonate, dar și cele care blochează circulația.
“Am avut deja o discuție în Comisia de Circulație, va fi bineînțeles o decizie a administrației, pentru că sunt niște pași de făcut. Trebuie găsit un loc de depozitare, care trebuie amenajat cu pază, unde să păstrăm mașinile ridicate.
Ca și beneficii, ne-am scăpa de toate mașinile abandonate și fără stăpân din Lugoj. Totodată, am scăpa de mașinile expuse spre vânzare pe domeniu public, plus cele parcate în locuri nepermise. La astea, ba nu vine proprietarul, ba încurcă lucrările de pe domeniul public.
Eu cred că dacă vom ridica cinci, șase mașini, va avea deja un efect, asta pentru că vor fi costuri de ridicare foarte mari, pe care le vor suporta șoferii. Iar când lumea va auzi despre ele, automat nu va mai parca unde nu trebuie”, a declarat pentru Lugojeanul.ro Florin Dumitru, Director Executiv Poliția Locală Lugoj.
Deocamdată nu există un termen preconizat de la care proiectul propus să intre în vigoare, însă primul pas este cuprinderea autoutilitarei, precum și a locului de depozitare a mașinilor ridicate, în bugetul anului 2021.
Administrație
Funcționari din Primărie trimiși de primar în Justiție, să răspundă de ilegalitățile făcute ca J’adore să funcționeze
-
Administrație3 zile în urmă
Ce averi are Claudiu Buciu, noul primar al Lugojului
-
Administrație2 zile în urmă
Funcționari din Primărie trimiși de primar în Justiție, să răspundă de ilegalitățile făcute ca J’adore să funcționeze
-
Actualitate21 de ore în urmă
Primarul Lugojului etichetat ca „dictator” de o organizație pentru apărarea drepturilor omului