Cele patru mari confederații sindicale din România sunt cele care trebuie să decidă în privința solicitării Primăriei Lugoj, de cumpăra Casa de Cultură a Sindicatelor, unde se găsește și cea mai importantă sală de spectacole din oraș. Iosif Crăciunescu, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor, spune că tot ceea ce a depins de el a făcut și că este pregătit pentru orice decizie se va lua.
„Eu nu am nicio competență în a înstrăina patrimoniul sindical. Acesta este administrat de către cele patru mai confederații sindicale CNSLR Frăția, ALFA, CSDR și BNS. Ei au competența de a semna. Eu, văzând intenția domnului primar de a o achiziționa, am făcut inventarul foarte atent, iar dacă se decide vânzarea, facem comisie noi, comisie ei, și o predăm fără probleme”, a declarat Crăciunescu.
La ultima conferință de presă, primarul Lugojului a declarat că a făcut o solicitare pentru ca Primăria Lugoj să intre în posesia Casei de Cultură a Sindicatelor, însă nu a primit niciun răspuns. Primăria desfășoară un proiect de reabilitare în zona centrală a orașului, unde se află și respectivul imobil, însă pentru a investi în reabilitarea acestuia trebui să devină proprietarul său.