Arhitectul uitat al Lugojului, Ármin Herman Villány (1875-1954), cel care, preț de două decenii, prin activitatea sa, și-a lăsat semnătura inconfundabilă asupra fizionomiei urbane a Lugojului, este o persoană mult prea puțin cunoscută în orașul de pe Timiș. 
Născut la Seghedin în 1875, pe numele său complet Ármin Herman Weisz (maghiarizat în Villány) s-a remarcat încă din liceu ca un sportiv desăvârșit. Joacă fotbal pe postul de atacant central (un sport aflat la începuturi în Imperiul Austro-Ungar), iar în 1894 (17 iunie) stabilește un record de 100 de yarzi la atletism la Campionatului Național din Budapesta.
Se înscrie în 1895 la Universitatea tehnică „Regele Josif „ din Budapesta – „Királyi József Műegyetem“ (Politehnica), după absolvire primind titlul de „inginer regal de stat“. În acel moment nu exista o distincție clară între arhitect și inginer constructor, cel din urmă ocupându-se atât de proiectare, cât și de ridicarea imobilelor „îmbrăcate„ în decorații. Este repartizat în 1899 la Lugoj în cadrul Oficiul de stat pentru construcţii (Államépítészeti Hivatal), filiala Caraș-Severin, unde va lucra până la sfârșitul Primului Război Mondial. Biroul de construcții, subordonat Ministerului de Resort, deținea autoritatea în teritoriu, grupul de ingineri având ca atribuții de serviciu supravegherea planurilor de arhitectură trimise spre aprobare și elaborarea /executarea lucrărilor publice.
Cele mai importante lucrări
Ármin Villány s-a integrat ușor în societatea lugojeană, ajungând să fie stimat de locuitorii orașului pentru talentul și priceprea dovedită în arta construcției. Proiectele sale, elaborate fie în cadrul biroului de stat, fie creații personale, rezultate din activitatea depusă în mediu privat, ne certifică orginalitatea tânărului arhitect: Teatrul Orășenesc (inaugurat în dec. 1900, ca asistent al inginerului Carol Elék), Palatul Institutului de credit „Poporul“ (1904), Palatul comunității reformate (1906), Biserica Reformată (1907), aripa nouă a Şcolii de fete romano-catolice „Notre Dame”(1907), casa familiei din Str. Parvy (actuala Str. Magnoliei, nr.15 – Parohia Reformată), Seminarul greco-catolic „Sf. Vasile cel Mare„(in perioada comunista Școala de fete) (1912) etc. La auzul veștii că urma să fie transferat în 1907 la Rimaszombat, societatea civilă face apel la funcționarii comitatului reușind să il mențină în postul din Lugoj.
Villányi se numără printre animatorii vieții sportive din Lugoj. Il găsim printre participanții la emulaţia de “foot ball“ din 4 aug. 1901 – prima de acest fel în oraș, organizată pe terenul de lângă teatru, unde s-a construit în 1925-1927 Casa Porumb – în echipa celor îmbrăcați în culorile negru-galben. A fost membru al „Reuniunii Sportive din Lugoj“ (înființată în 1897) timp de 17 ani, în mare parte ca jucător al echipei locale de fotbal.
Viața privată
Se căsătorește în 1900 cu Dora Sternlicht, fiica unui comerciant lugojean, care îi va dărui mai mulți copii (Stela, Elisabeta). Schimbarea climatului politic îl determină pe Ármin Villány să se întoarcă în orașul natal, Szegedin, la sfârșitul Primului Război Mondial, odată cu retragerea administrației maghiare din Banat. Isi lasa casa personală parohiei reformate din Lugoj.
În paralel cu arhitectura, pe care o practică în Seghedin între cele două războaie mondiale, ajungând șef al biroului local de construcții, Villány se implică în coordonarea activității sportive în calitate de preşedinte al departamentului de atletism (din 1920) al Szegedi Atlétikai Klub. În 1939 ajunge președinte de onoare al Clubului FC Seged. Supraviețuiește celui de-Al Doilea Război Mondial, în pofida antisemitismului exacerbat din Ungaria, datorită faptului ca a trecut la religia catolică.
Decedat în 1954, Ármin Villány își doarme somnul de veci în Cimitirul Central din Seghedin.
Cristian-Oliviu Gaidos
