Connect with us

Social

Chinezii se bat pentru supremație la Lugoj și deschid un nou magazin universal în centrul orașului

Publicat

în

RETIM

Chinezii pun încet-încet stăpânire pe centrul Lugojului. După ce au deschis mai multe buticuri și mai apoi un megastore deasupra de magazinul Carrefour de pe strada Bălcescu, aceștia se pregătesc acum să deschidă un alt magazin universal. Locația aleasă este una ultracentrală, mai exact în clădirea fostului restaurant Palace de pe strada Mocioni.

Magazinul universal chinezesc este a patra afacere care își încearcă norocul în clădirea ultracentrală în ultimii ani, unde în trecut au funcționat o sală de fitness, un magazin de electrice, precum și restaurantul amintit. 

Magazinul ar urma să se deschidă în a doua jumătate a lunii august, potrivit investitorilor chinezi. Concurența chinezilor pentru Lugoj este una acerbă. Cei care se ocupă de noul magazin, deși tot din China, sunt alți afaceriști față de cei care au deschis până acum magazine cu produse de peste hotare la Lugoj. 

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social

Debarasează-te în mod legal și  GRATUIT de deşeurile periculoase!

Publicat

în

©Cornel Putan

În perioada 1 februarie – 15 martie se desfăşoară campania organizată de RETIM Ecologic Service SA și ADID Timiș pentru colectarea deșeurilor periculoase în zona 0 a judeţului Timiş în localitățile Lugoj, Buziaș, Recaș, Balinț, Bara, Belinț, Bogda, Boldur, Brestovăț, Chevereșu Mare, Costeiu, Criciova, Darova, Găvojdia, Ghizela, Nădrag, Nițchidorf, Racovița, Sacoșu Turcesc, Secaș, Știuca, Topolovățu Mare și Victor Vlad Delamarina.

RETIM

CINE poate preda deşeuri periculoase

Cetățenii din localităţie menţionate mai sus pot depune prin aport voluntar deșeurile periculoase în containerele special puse la dispoziție în punctele de colectare și între orele menționate în tabelul de mai jos.

CE se poate preda în cadrul acestei campanii

DEŞEURILE PERICULOASE sunt:

  • ambalaje care conţin reziduuri de substanţe pericu­loase sau sunt contaminate cu substanţe periculoase
  • ambalaje metalice care conţin o matrica poroasă solidă formată din materiale periculoase (ex. azbest), in­clusiv containerele goale pentru stocarea sub presiune, absorbanţi, materiale fil­trante (inclusiv filtre de ulei nespecificate in altă parte),
  • materiale de lustruire şi îm­brăcăminte de protecţie contaminate cu substanţe periculoase
  • vopsele, cerneluri, adezivi şi răşini cu conţinut de substanţe periculoase
  • baterii şi acumulatori cu plumb, mercur, Ni-Cd, alcaline sau baterii şi acumulatori nesortate conţinând aces­te baterii
  • solvenţi, acizi, alcali
  • uleiuri şi grăsimi, altele decât cele comestibile
  • de­tergenţi cu conţinut de substanţe pericu­loase
  • butelii de gaz sub presiune (inclusiv haloni), cu conţinut de substanţe peric­uloase
  • deşeuri din lemn cu conţinut de substanţe periculoase,
  • pesticide
  • deşeuri de vopsele şi lacuri cu conţinut de solvenţi organici sau alte substanţe periculoase.

ATENŢIE! Deșeurile periculoase nu trebuie amestecate cu alte categorii de deșeuri (reziduale, reciclabile, de construcții, etc.)!

ATENŢIE! Nu se colectează în cadrul acestor campanii deșeurile electrice și electrocasnice (televizoare, mașini de spălat, frigidere, computere, etc.)!

Deșeurile periculoase se păstrează în gospodărie până în momentul aducerii voluntare la punctul de colectare și nu se depun pe domeniul public în afara programului de colectare.

UNDE şi CÂND se pot preda deşeurile periculoase

Detalii despre efectuarea acestor campanii pe www.retim.ro  si www.adidtimis.ro/stiri.

De asemenea, operatorii serviciului de Call Center sunt disponibili la numărul +40 374 885 692, de luni până vineri, între orele 07.00 – 19.00.

 

 

Citiţi mai departe

Social

Situația din spitalul lugojean care l-a iritat pe primar. „Sunați-mă direct, când treceți prin așa ceva!”

Publicat

în

FOTO expreslugoj.ro

O relatare de pe siteul totuldespremame.ro, a unei lugojence care a născut la spitalul din Lugoj, l-a iritat pe primarul Claudiu Buciu. Edilul a transmis pe pagina sa de Facebook, că a citit cu stupoare situația prin care a trecut tânăra mamă la spitalul din oraș.

RETIM

„Nu putem face totul deodată. Sunt multe lucruri nelalocul lor despre care nu știm mai nimic pentru ca nu au fost în grija nimănui, niciodată. Așadar, vă rugăm frumos, ca oricând treceți prin astfel de momente, sau oricând vi se cer foloase necuvenite pentru munca pe care funcționarii publici (inclusiv personalul medical) trebuie să o presteze în folosul dvs., sau oricând vi se cere să aduceți medicamente sau materiale sanitare de acasă pentru a fi tratați în spitalul nostru, să ne sunați direct la primărie. Eu răspund la orice telefon primit. Nu trebuie să vă dați numele sau datele de contact ci doar să ne dați elemente de identificare cât mai exacte cu privire la situația prin care treceți și persoanele responsabile. Dacă nu ne aduceți la cunoștință direct toate aceste probleme, lucrurile se vor rezolva, dar într-un timp mai îndelungat. Cu cât știm mai din timp despre aceste probleme, cu atât le vom rezolva mai rapid. Cu atât mai rapid ne vom scăpa de cei responsabili și vom pune lucrurile la punct. Vă asigur de toată determinarea mea în a corecta aceste derapaje pe care vreau sa le consider solitare. Deocamdată”, a scris primarul Lugojului.

Totul a pornit de la povestea Alexandrei Sălbăgean, care a rămas marcată de ce i s-a întâmplat la spitalul din Lugoj.
Iată. mai jos, relatarea lugojencei, pentru sitetul totuldespremame.ro

”Mă numesc Alexandra Salbagean și aș vrea să vă împărtășesc și vouă povestea nașterii copilului meu în spitalul din Lugoj, o experiență care pentru mine a fost traumatizantă.

Din săptămâna 30 de sarcină mi s-a scurtat colul, a trebuit să fac injecții cu dexametazonă, iar doctorul care îmi urmărea sarcina mi-a spus că e miracol dacă ajung la 37 de săptămâni. Am început să pierd dopul gelatinos pe la 35 de săptămâni, iar la controlul din săptămâna 36, doctorul meu mi-a spus să aștept până la 38 de săptămâni, când vine din concediu, să mă pregătească pentru naștere.

Fiind îngustă în bazin, mi-a spus că îmi este recomandată cezariana. Evident, mi-a sugerat că, dacă cumva încep contracțiile seara, să mă pun liniștită la somn, iar dimineața, când mă trezesc, să merg la spital. Am ajuns la 37+1, iar seara, spre surprinderea mea, mi s-a rupt apa.
Doctorul meu, fiind în concediu, evident că nu a răspuns la telefon, nici mie, nici medicului de gardă. La ecograf, bebelușul meu cântărea undeva la 3 kg, iar medicul de gardă, un om extraordinar, mi-a spus că voi naște ușor și repede natural. La ora 22, am intrat în sala de nașteri, iar la 00:35 am și născut.

Dar bebelușul meu avea 3,750 kg și cordonul strâns în jurul gâtului, iar acest lucru l-au observat doar când a rămas pur și simplu blocat în bazinul meu. L-au scos vânăt, nu mișca, nu respira. M-am panicat și am întrebat dacă mi-a murit copilul. În jurul meu, toți erau agitați.
După ce l-au resuscitat, a început să plangă. A fost cel mai frumos moment din viața mea. Însă, a doua zi au început părțile rele. Doamna doctor neonatolog a venit a doua zi de dimineață și mi-a spus: „Copilul e bine, dar nu își mișcă brațul. Semnează repede că ești de acord să îi facem radiografie, să vedem dacă nu cumva este clavicula ruptă, cu toate că noi noi suspectăm că este vorba despre paralizie de plex brahial.
Am simțit că îmi cade cerul în cap în momentul acela. Am început să plâng și evident că nu am mai citit ce m-au pus să semnez. Nici acum, după 4 luni, nu știu ce am semnat. Încurajările doamnei au fost: nu plânge, nu e nimic grav, trece de la sine!

Și mai rele au fost momentele în care trebuia să merg la alăptat. Mi-a venit laptele foarte greu, iar una dintre cele două asistente de acolo mi-a spus: ”Dacă nu ai lapte, de ce vii la copil să îl deranjezi? Nu știi că și așa e cum e copilul tău? Nu mai veni!”
Bun, când mi-a venit laptele, am mers din nou la copil, nu știam nici cum să-l pun la piept. Copilul era mereu sătul de lapte praf. M-au tras de sâni, îmi spuneau: „Unde îți e instinctul de mamă?” Sau „Vai, ce o să faci tu când te duci cu copilul acasa?”.

M-au terminat psihic. Îmi era frică să merg să îmi văd copilul, din cauza „doamnelor” de acolo. Odată, copilul meu a început să plângă cât îl țineam în brate, a venit o doamnă și mi l-a smuls efectiv din brațe, spunând: „Nu trebuie să îl ții jumătate de oră în brațe” și s-a enervat și le-a luat bebelușii tuturor fetelor care erau la alăptat.

Sfatul doctoriței a fost să nu merg niciunde cu copilul, că sigur își va reveni singur. Mi-a mai zis că dacă vreau să fiu totuși liniștită, să merg la un neurolog. Și a fost bine că am mers, pentru că altfel copilul rămânea nenorocit pe viață. Mulțumesc din suflet doctorului care a fost de gardă și asistentelor care m-au asistat la naștere pentru că, datorită lor, copilul meu e bine acum. În schimb, toată secția de neonatologie m-a lăsat cu un gust amar, am plecat de acolo cu multe frustrări și cu multă durere în suflet. Mămicile nu merită să fie tratate în scârbă și în bătaie de joc.

Am plecat din spital fără să știu să schimb scutecul copilului, fără să știu să îl îmbrac. Copilul meu era sătul de lapte praf și iritat în zona scutecului. Ar trebui ca în zilele pe care le petreci în spital ca proaspăt mămică să ți se arate toate lucrurile pe care va trebui să le faci acasă, nu să ți se spună ”te vei descurca!” și atât”.

Citiţi mai departe

Social

Lugojul va avea un nou protopop. Ioan Cerbu părăsește funcția după 21 de ani

Publicat

în

Ioan Cerbu renunță la funcția de protopop al Lugojului, de la 1 martie. Locul său va fi luat de către preotul Ionuț Furdean.

RETIM

„Eu am împlinit vârsta de 65 de ani și prin grația Înalt Prea Sfințitului și al Consiliului Eparhial am mai avut o păsuire, o prelungire cu încă un an, peste limita de vârstă. Încetează activitatea din punct de vedere administrativ, însă voi rămâne preot în continuare, la parohie. Trecerea va fi cu data de 1 martie”, a declarat Ioan Cerbu, pentru Lugojeanul.ro.

Ioan Cerbu a slujit în funcția de protopop 21 de ani, mai exact din anul 2000, când l-a înlocuit pe Ioan Țigriș. Conform datelor de pe site-ul Mitropoliei, primul protopop de Lugoj este amintit în anul 1751 Spasoe Popovici, semnat și pe Pravila de la Târgoviște din 1652, expusă în muzeul protopopesc.

„La 1768, protopopiatul cu sediul în orașul de pe Timiș, atârna de episcopia Timișoarei, cum indică și un Înscris ulterior din anii 1771. În 1787 același protopopiat lugojan era trecut În acte sub autoritatea episcopiei de Vârșeț – Caransebeș. După restaurarea episcopiei Caransebeșului În 1865, va fi sub jurisdicția acesteia. Documentele vremii ne amintesc următoarele nume ale protopopilor ortodocși ai Lugojului:Gavriil, Pascu, protoprezbiter nenumit – 1717, Petru Popovici (?) – 1778, Constantin Anastasievici – 1779-1802, Ștefan Anastasievici (Atanasiu) – 1802-1847, Ioan Marcu – 1847-1867, George Peștean – 1868 –1886, Dr. George Popovici – 1887-1927, Dr. Aurel Mihăescu – 1927-1948, Traian Golumba – 1949, Virgil Turcan – 1951-1955, Bujor Toma- 1955-1976, Ioan Țigriș –1977-2000, Ioan Cerbu 2000”

 

Citiţi mai departe
Publicitate

Cele mai citite