Iulius Mall

Caz neașteptat la Lugoj: O femeie dă în judecată Primăria pentru izolarea gratuită a blocului

Situație inedită la Lugoj: o locatară din cartierul Stadion a deschis un proces împotriva Primăriei pentru că nu este de acord ca imobilul în care locuiește să fie reabilitat gratuit, printr-un proiect cu fonduri europene.

Mihaela-Iuliana Zaharia, proprietară a unui apartament într-un bloc vizat pentru reabilitare termică, a notificat oficial municipalitatea că nu acceptă ca locuința sa să fie izolată. Într-o cerere adresată Judecătoriei Lugoj, aceasta susține că nu a fost de acord cu lucrările propuse și că i-a comunicat acest lucru și reprezentanților administrației locale.

Publicitate

„Chem în judecată Primăria Lugoj deoarece eu nu doresc ca primăria să izoleze apartamentul meu, neavând dreptul să mă oblige în acest caz. Menționez că am fost contactată de un reprezentant al primăriei, unde eu am depus o cerere Primăriei Lugoj în care am menționat că nu doresc să îmi fie izolată fațada apartamentului”, a declarat femeia în documentul depus în instanță, conform tion.ro.

Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, spune că reabilitarea blocului face parte dintr-un program mai amplu, finanțat în proporție de 98% din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Regional, cu o cofinanțare de 2% asigurată de Primărie. Locatarii nu plătesc nimic pentru aceste lucrări, care includ anveloparea blocului, renovarea casei scării, montarea de panouri fotovoltaice pentru iluminat, schimbarea acoperișului și instalarea de tâmplărie termoizolantă.

„În cadrul Programului Operațional Regional există o axă de finanțare pentru ceea ce înseamnă reabilitarea energetică a blocurilor rezidențiale. În urma demersurilor făcute la nivelul municipiului Lugoj, împreună cu asociațiile de proprietari, am identificat anumite scări de bloc, unde asociațiile s-au implicat și am obținut acceptul pentru a fi introduse aceste unități locative la finanțare”, a explicat primarul.

Edilul avertizează că un posibil verdict favorabil pentru proprietară ar putea duce la anularea finanțării pentru întreg blocul sau chiar întreaga scară, afectând toți vecinii care au fost de acord cu lucrările.

„Din păcate, zilele trecute ne-am trezit cu o acțiune în instanță, pentru că o locatară nu dorește reabilitarea acestui apartament, nejustificând motivul, doar ne-a acționat în instanță. Cred că de fapt cuvintele sunt de prisos în acest sens, în condițiile în care i se reabilitează blocul în totalitate. Un posibil câștig de cauză din partea acelui proprietar în instanță va duce mai mult ca sigur la anularea finanțării pe întreaga scară sau pe întreg blocul respectiv, având de fapt pagube și pentru vecini și locatari. Cred că se depășește orice limită și vreau să cred că nu orice demers pe care îl facem în sensul de a crește calitatea vieții lugojenilor ajunge să fie contestat”, a spus Călin Dobra pentru publicația Tion.

Procesul intentat de lugojeancă este în curs de soluționare la Judecătoria Lugoj.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate