Iulius Mall

„Casele cu turnulețe”, construite fără autorizație vor fi demolate. Arhitectul-șef al orașului își poate pierde postul

Amenzi de 10.000 de lei pentru cei care au construit fără autorizație de construire sau nu au respectat autorizația de construire în Lugoj. Primarul municipiului, Claudiu Buciu, a anunțat că, începând de astăzi, toți cei care încalcă legea vor fi sancționați cu suma menționată.

„Legislația spune că ei trebuie să intre în legalitate, în termen de un an. Dacă nu vor intra în legalitate și pentru unii e imposibil să intre, pentru că au construit cu totul altceva față de autorizație, vom solicita în instanță demolarea clădirilor. Am ridicat nivelul amenzilor de zece ori, în limitele legii, pentru că vrem să transmitem un mesaj, celor care au crezut că Lugojul e al lor, că nu mai pot să facă ce doresc în acest oraș și trebuie să ne respecte pe toți atunci când vor să construiască ceva”, a declarat Buciu.

Publicitate

Primarul Lugojului spune că cele mai multe nereguli de acest gen sunt pe strada Caransebeșului, dar nu numai, unde autorizațiile de construcție nu au fost respectate. Buciu atrage atenția că pentru felul în care s-a construit în ultimii ani din oraș vor răspunde și angajații de la Urbanism, în frunte cu arhitectul șef al orașului. „Vom convoca Comisia de disciplină și probabil, nu probabil ci sigur, le vom desface contractul de muncă. Inclusiv arhitectul-șef”, a spus primarul.

1 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate