Ștrandul din Lugoj se redeschide astăzi, după mai bine de cinci ani de la începerea lucrărilor de reabilitare și 8,3 milioane de lei cheltuiți. Lucrările ar fi trebuit să fie finalizate în 2014, însă mai multe neînțelegeri dintre Primăria Lugoj, proiectantul Rheinbrucke și constructorul Matcon au făcut ca cel mai important loc de agrement pentru lugojeni să nu fie funcțional din 2013, până în prezent.
Deschiderea de astăzi nu înseamnă că lugojenii își pot lua costumul de baie și prosopul și se pot relaxa la cel mai mare bazin din oraș. Joi și vineri – între orele 16.00 – 19.00, sâmbătă și duminică – între orele 10.00 – 16.00, lugojenii pot doar vizita ștrandul. Primarul Francisc Boldea declară că a recurs la această opțiune din cauza temperaturilor scăzute, care nu au permis ca apa să fie bună pentru baie. Susține însă că a decis să deschidă ștrandul pentru ca „oamenii să se convingă că acesta este funcțional”.
Poate sau nu poate funcționa ștrandul
Pe de altă parte, recunoște însă că sunt și alte motive pentru care ștrandul nu poate funcționa. Baza de agrement nu are salvamari nici la această oră.
“Am găsit o firma din Deva care să vină cu salvamari și am scos la licitație pentru că nu există altă posibilitate. Între timp a mai apărut o firmă din Pitești care vrea, deși nu a luat legătura cu noi. Și atunci, trebuie să așteptăm ziua de vineri, pentru faptul că legea permite să se înscrie până în ultima zi”, a recunoscut primarul Boldea, pentru Lugojeanul.ro.
Edilul recunoaște și că e posibil ca licitația să se prelungească dacă există contestații. Acest fapt ar bloca pentru moment funcționarea ștrandului. Cel mai important aviz pentru funcționarea ștrandului lipsește, cel de la Direcția de Sănătate Publică. Tot la acest capitol nu s-a rezolvat situația permanenței medicale la ștrand. Primarul a dat o dispoziție prin care le-a cerut medicilor de la cabinetele școlare să asigure asistența medicală la baza de agrement. Medicii susțin însă că acest demers este ilegal.
“Până la urmă au semnat toți. Astăzi trebuia să primim avizul de la DSP. Am purtat corespondență cu ei și pe tema medicilor. Noi nu putem să plătim medici de la trei mii de lei, până la 15.000 de lei pe lună, trei luni cât e vacanța și copiii sunt la ștrand și atunci la cabinetul școlar nu îi nimeni. Iar noi îi plătim cu sume exorbitante fără ca cineva să le deschidă ușa”, mai spune primarul Lugojului.
Mai sunt și micile defecțiuni: robineți stricați, pompe defecte, scurgeri neconforme despre care Francisc Boldea susține că sunt inerente, chiar dacă abia s-a încheiat reabilitarea, dar că acestea vor fi rezolvate pe parcurs.
Edilul șef al Lugojului insistă însă că, atunci când temperaturile vor reveni la normal, lugojenii vor putea merge să facă baie în ștrand, fără să mai aștepte o inaugurare cu tăieri de panglică și sobor de preoți.
Medicii din cabinetele scolare sunt platiti de Ministerul Sanatatii prin Directia de Sanatate Publica. Primarul nu plateste niciun leu, dar mai sume exorbitante! E penibil sa fii primarr de 10 ani si sa nu stii nici macar acest lucru si sa bati campii, dealurile si vaile. E ilegal ce vrea primarul si daca nu stie acest lucru sa ii intrebe pe juristii din primarie care au primit deja raspuns de la DSP!