Educație
Aveți un profesor, un mentor, un antrenor care vă este drag? Îl puteți nominaliza la Premiul Mentor pentru excelență în educație
Zece profesori și antrenori vor primi și în acest an Premiul Mentor pentru excelență în educație. Premiul constă dintr-un trofeu realizat de artistul sticlar Ioan Nemțoi și o sumă în valoare de 8.000 de lei. Nominalizările se depun online până în 31 decembrie 2022 pe https://pentrucomunitate.ro/ro/mentor
Programul se organizează anual, începând din 2010, din dorința de a atrage atenția opiniei publice asupra acelor profesori, educatori, antrenori, mentori, care au avut un rol important în viața discipolilor lor, au descoperit și au lansat tinere talente, care le-au sprijinit din umbră primii pași, al căror devotament și entuziasm au contribuit esențial la dezvoltarea, punerea în valoare a talentelor lor.
Programul este organizat de Fundația Pentru Comunitate din fondurile asigurate de Compania MOL România.
Pot fi nominalizați acei profesori, antrenori, mentori care au reușit și reușesc să stimuleze copii talentați, care îi pregătesc pentru a face față competițiilor, care caută în permanență posibilitățile lor de dezvoltare. Organizatorii doresc să fie nominalizați acei profesori, antrenori, mentori a căror excelență educativă a condus generații întregi spre succes, a căror activitate însă a rămas în umbră, fără recompense morale sau materiale în măsura valorilor realizate.
Dacă îi cunoașteți, nominalizați-i la Premiul Mentor pentru excelență în educație. Orice persoană poate să facă o nominalizare atât în nume propriu cât și în numele unui grup. Detalii și formular de nominalizare se găsesc pe site-ul Fundației Pentru Comunitate – https://pentrucomunitate.ro/ro/mentor
Gala Premiilor Mentor se va organiza în primăvara anului viitor la sala Amfiteatru de pe acoperișul Teatrului Național București.
Laureații Premiului Mentor din Timiș:
2020 – Ion Bădescu, antrenor de înot – https://bit.ly/3ysa8az
2018 – Golcea Sandu Mirel, profesor de fizică – https://youtu.be/7KvIGvx2w3A
2015 – Ghiață Dida Maria, antrenor emerit canotaj – https://bit.ly/3V57K4E
2015 – Păcurar Mária, profesor de matematică – https://bit.ly/3RHJ2Eq
2014 – Jicman Ligia Letiția, antrenor șah – https://bit.ly/3eeLKn4
2012 – Fernbach Ioan, profesor de vioară – https://bit.ly/3SYQoo0
2010 – Maria Cleșiu, profesor de vioară – https://bit.ly/3C2zA8I
Educație
VIDEO Clip cu mesaj despre violența între elevi, într-o școală de lângă Lugoj
Elevii unei școli dintr-o comună de lângă Lugoj au realizat un clip impresionant despre violența în școli și posibilele efecte ale acesteia. De la un simplu joc copilăresc, elevii ajung nu de puține ori la acte de violență, unele dintre ele nedorite, care pot avea urmări grave pentru sănătatea acestora și viitorul lor ca oameni.
Ideea clipului a venit de la Silviu Boian, profesor la școala din Gavojdia. Acesta, alături de elevii din clasa a șaptea, au pus în scenă mai multe activități care, deși aparent nevinovate, pot duce la accidentări care să aibă repercusiuni pe viață pentru unii elevi. Clipul a fost realizat cu ocazia Zilei Internaționale a Nonviolenței.
„Am venit cu ideea clipului după ce am realizat câte tragedii se pot întâmpla de la un joc nevinovat. Copiii răspund acum mai bine la clipuri decât la orice altă formă de informație, așa că am zis să le vorbim pe limba lor cu acest clip inedit. Mesajul nostru este nu să nu se bucure de copilărie, ci să o facă în mod cât mai sigur și responsabil”, a declarat Silviu Boian, profesor de limba română la Școala Gimnazială Gavojdia.
Educație
Lumea Oceanelor „se deschide” pentru cei mici, la Iulius Town Timișoara
Cum erup vulcanii, cum „respiră oceanele”, cum și de ce se formează fluxul și refluxul și ce legătură are Luna cu cele două fenomene? Poate unul dintre cele mai captivante mistere de pe Pământ este însuși Oceanul Planetar. În perioada 21 – 29 ianuarie 2023, copiii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani sunt așteptați să afle „Misterele Oceanelor”, la Iulius Town. Participarea la proiecțiile video este gratuită, fiind necesară înscrierea.
Multe dintre secretele din adâncurile Oceanului Planetar au fost descoperite de către exploratori, iar acum sunt prezentate la Iulius Town, în Atrium, prin intermediul proiectului educațional „Misterele Oceanelor”. Proiecțiile video se vor vedea într-un dom special și urmăresc aventura a doi peștișori care luptă să-și salveze reciful de corali, aflând informații interesante despre casa lor. În drumul lor, aceștia se vor întâlni cu mai multe animale subacvatice: rechini, balene, bancuri de pești, pisici de mare etc. Cei doi prieteni le vor povesti copiilor cât de important este să protejeze natura și să recicleze, iar la finalul proiecției va fi și o sesiune de întrebări și răspunsuri.
La spectacole sunt așteptați copiii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani. Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile, iar înscrierile se fac la numărul de telefon 0790.431.733. Fiecare proiecție durează 40 de minute; spectacolele au loc de luni până vineri, în intervalul orar 10.00 – 18.00, iar sâmbătă și duminică, de la ora 12.00, până la ora 20.00. La fiecare spectacol pot participa maximum 30 de copii.
Nu uita: înscrierile se fac la numărul de telefon 0790.431.733, iar proiecțiile vor avea loc în perioada 21 – 29 ianuarie!
Educație
Elevii lugojeni au revenit în bănci în ciuda numărului mare de viroze
De luni, 9 ianuarie, elevii lugojeni au revenit în bănci, așa cum s-a întâmplat cu toți elevii din România. În contextul epidemiologic, Ministerul Sănătății a transmis ce măsuri trebuie instituie la nivelul școlilor, pentru a limita cât mai mult răspândirea infecțiilor virale care au pus stăpânire pe întreaga țară.
În fiecare zi se va realiza triajul elevilor, ca o primă măsură, iar părinții vor fi informați de îndată dacă aceștia prezintă semne de infecție respiratorie. Totodată, școlile trebuie să asigure materialele necesare pentru dezinfecția periodică a mâinilor elevilor și cadrelor didactice, precum și a suprafețelor unde aceștia îș desfășoară activitatea.
Sălile de clasă și încăperile trebuie aerisite periodic. Purtarea măștii – de către elevi și cadrele didactice – nu este obligatorie, însă este recomandată. Conform reprezentanților Ministerului Educației, accentul va fi pus pe prevenție.
În același timp, se va ține legătura permannetă cu Direcțiile de Sănătate Publică și școlile din tot județul, ținându-se cont de recomandările făcute de acestea.
Educație
Ştiinţescu Timişoara anunţă rezultatele proiectelor finanţate în 2022. Printre ele, un proiect din Lugoj și unul din Boldur
Fondul Ştiinţescu Timişoara este un program de finanţare derulat de Fundaţia Comunitară Timişoara. Aflat în al cincilea an de implementare, fondul a avut în 2022 un buget de 152.646 RON şi a fost dedicat ONG-urilor şi grupurilor de inițiativă din judeţele Timiş şi Arad interesate să promoveze domeniile STEAM (ştiinţă, tehnologie, inginerie, artă şi matematică) în rândul copiilor şi tinerilor cu vârste cuprinse între 6 şi 19 ani.
Astfel, peste 1.150 de copii şi tineri au fost implicaţi direct în activităţi STEAM, susţinute de 49 de mentori Ştiinţescu, pasionaţi de domenii variate cum ar fi: fizică şi chimie, arte vizuale şi teatrale, grădinărit urban sau programare, robotică şi imprimare 3D. În total peste 2.280 de ore de voluntariat au fost oferite educaţiei de către echipele de proiect.
De asemenea, peste 1.500 de pasionaţi de ştiinţe şi tehnologie au vizitat Târgul de ştiinţe de la Observatorul Seismologic Timişoara, co-organizat cu ocazia Nopţii Cercetătorilor Europeni, unde echipele de mentori Ştiinţescu au desfăşurat activităţi demonstrative şi experimente pentru publicul larg, pentru a celebra în comunitate rezultatele activităţilor lor.
Cele 10 proiecte implementate anul acesta au fost:
- „STEAM-ability – Caravana CoderDojo”, proiectul propus de grupul de iniţiativă CoderDojo@UVT s-a desfăşurat în mai multe şcoli rurale din judeţul Timiş;
- „Grădina de pe Uranus”, o iniţiativă ce a avut loc la Liceul Waldorf Timişoara;
- „LABORATORUL MICULUI SAVANT BOLDUREAN”, un proiect implementat la Şcoala gimnazială din Boldur;
- „Micro grădina mobilă”, propus de grupul de iniţiativă Microgrădinarii, proiectul a fost dedicat copiilor beneficiari ai Fundației „Rudolf Walter” şi elevilor de la Liceul Tehnologic Special „Gheorghe Atanasiu” din Timișoara;
- „SUMMER CAMP LIEBLING 2022”, o tabără de vară pentru elevii din Liebling;
- „ArtDen” implementat de Asociaţia de intervenție și regenerare comunitară, un proiect care s-a desfăşurat la Liceului Tehnologic „Valeriu Braniște” din Lugoj;
- „Teatrul şi meseriile sale” implementat de Asociaţia Solidart;
- Proiectul „Micul Inginer Agronom” implementat de grupul de iniţiativă EcoAgri Timişoara pentru copii preşcolari;
- „Științe și tehnologie pentru elevii Liceului Teoretic Special Iris” implementat de Asociaţia pentru sprijinirea copiilor şi tinerilor ambliopi şi nevăzători „IRIS” Timişoara;
- „Viitorul în 3D” implementat de Asociația pentru dezvoltarea profesională continuă-PRAEDU, proiect ce s-a desfăşurat în Chișineu-Criș, judeţul Arad.
Obiectivele programului Științescu la Timișoara sunt:
- să încurajeze pasiuni și cariere în domeniile științelor și tehnologiei pentru cât mai mulți copii și tineri, prin intermediul unor procese de învățare bazate pe abordări practice, interdisciplinare și de colaborare;
- să stimuleze creativitatea, autonomia și implicarea în crearea de conținut educațional a cât mai multor copii și tineri;
- să contribuie la dezvoltarea și diversificarea educației STEAM în școli, dar și în cât mai multe contexte în comunitate;
- să încurajeze filantropia, voluntariatul și consolidarea unei comunități locale de suporteri și oameni de acțiune pentru educația STEAM modernă.
Detalii despre programul de finanțare pot fi accesate pe website-ul programului (www.timisoara.stiintescu.ro), pe site-ul Fundației Comunitare Timişoara (www.fctm.ro) și pe pagina de Facebook locală a programului (www.facebook.com/StiintescuTm).
Programul Ştiinţescu Timişoara 2022 este implementat de Fundația Comunitară Timişoara, finanţat la nivel local de Hamilton Central Europe şi Hella România (Forvia), la nivel naţional de Romanian-American Foundation şi Fundaţia Bosch România şi este susţinut de Federația Fundațiile Comunitare din România – FFCR.
Despre Fundația Comunitară Timișoara
Fundația Comunitară Timișoara aduce împreună donatori, ONG-uri sau grupuri de inițiativă pentru a dezvolta comunități în care să ne simțim ca acasă. Construiește mecanisme de donație, fonduri de finanțare sau incubatoare de idei pentru oraș. În 6 ani de activitate, a adunat fonduri de la companii și donatori individuali și a finanțat peste 200 de proiecte din Timișoara și regiune. Fundația Comunitară Timișoara este parte dintr-o mișcare națională, alături de alte 17 fundații comunitare din România și peste 2.000 din întreaga lume.
- Administrație5 zile în urmă
Consiliul Județean Timiș primește finanțări din PNRR pentru încă trei proiecte. Unul este la Lugoj
- Lugoj5 zile în urmă
Aproximativ un milion de euro costă reabilitarea centrului. Când spun edilii locali că se termină lucrările
- Opinii4 zile în urmă
EDITORIAL Nu ne mai trageți pe dreapta!
- Actualitate4 zile în urmă
Două accidente pe autostrăzile de lângă Lugoj în doar câteva ore