Centrul de Tineret Lugoj organizează în luna noiembrie o serie de ateliere practice dedicate confecționării de decorațiuni de Crăciun, sub genericul „DIY Christmas Lab – Laboratorul decorațiunilor de Crăciun”.
Inițiativa își propune să le ofere participanților oportunitatea de a da o a doua viață materialelor reciclabile, transformând bucăți de carton, resturi de panglică sau alte elemente simple în ornamente pentru brad sau cadouri personalizate. Atelierele pun accent pe tehnicile de lucru manual și pe schimbul de idei între participanți.
Programul atelierelor
Întâlnirile din cadrul „DIY Christmas Lab” se desfășoară la Centrul de Tineret Lugoj (str. Bucegi nr. 21), după următorul program:
-
Miercuri, 11.11, ora 14:00
-
Luni, 16.11, ora 14:00
-
Marți, 17.11, ora 14:00
-
Miercuri, 18.11, ora 14:00
-
Luni, 23.11, ora 14:00
-
Marți, 24.11, ora 14:00
-
Miercuri, 25.11, ora 14:00
Detalii despre proiect
Proiectul face parte din inițiativa „Y Generate” și este finanțat de Consiliul Județean Timiș prin programul „TimCultura 2026”. Organizatorii evenimentului sunt FITT (Fundația Județeană pentru Tineret Timiș) și Consiliul Județean Timiș.