Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara, pe sectorul D, în zona Margina, continuă lucrările de așternere a stratului de bază.
În ceea ce privește structurile, respectiv pasajele și viaductele, stadiul de realizare a ajuns la 75%.
La pasajul din zona Margina se lucrează la armarea plăcii de suprabetonare. În cazul pasajului cu o lungime de peste un kilometru, toate grinzile au fost deja montate, iar în prezent constructorul execută lucrările de montare a predalelor.
De asemenea, la viaductul dintre cele două tuneluri a fost finalizată placa de suprabetonare pe ambele căi.
Lucrări importante în interiorul tunelurilor de pe A1
Unul dintre cele mai importante capitole ale proiectului îl reprezintă realizarea tunelurilor. În galeriile tunelului lung continuă lucrările la structura interioară, fiind executate operațiuni de armare, cofrare și betonare a radierului.
Totodată, se lucrează la hidroizolație, armarea și betonarea cămășuielii finale.
Au început și lucrările pentru infrastructura sistemelor ITS (sisteme inteligente de transport) din interiorul tunelurilor.
În ceea ce privește iluminatul, pe sectoarele unde lucrările sunt mai avansate au fost montați stâlpii prevăzuți în proiect, în zona mediană a autostrăzii.
Lucrările sunt executate de asocierea UMB GRUP – Euro-Asfalt.