Amenzile se dau și fără coronavirus! Polițiștii au scris sancțiuni de 35.000 de euro în doar câteva ore

Amenzile mari se pot da și în afara stării de urgență. Au dovedit-o polițiștii timișeni care, la finalul săptămânii trecute, au împărțit în doar câteva ore de seară sute de sancțiuni celor care au încălcat legea pe drumurile publice. Poliţiştii timişeni au acţionat pe raza întregului judeţ în scopul combaterii şi încălcării normelor rutiere.

În urma activităţilor desfăşurate au fost aplicate peste 400 de sancțiuni contravenționale în valoare de 169.040 lei. În data de 29 spre 30 mai, polițiștii judeţului Timiş au desfăşurat activităţi în scopul prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente, reducerii riscului rutier pe drumurile naţionale, drumurile judeţene şi în localităţi. 

Publicitate

Totodată, s-a acționat în vederea combaterii conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive şi impunerii respectării normelor legale referitoare la viteza de deplasare. Astfel, pe drumurile publice din județul Timiș, au fost organizate acțiuni cu caracter preventiv-reactiv, la care au participat poliţişti de rutieră și ordine publică.

Acțiune productivă

Efectivele au acţionat pentru depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, identificarea persoanelor predispuse la comiterea de infracţiuni, depistarea persoanelor ce conduc autoturisme cu încălcarea legislaţiei privitoare la circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice. Au fost verificate 1506 de autovehicule, fiind reținute un număr de 33 de permise de conducere.

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 432 de sancţiuni contravenţionale, majoritatea fiind pentru nerespectarea normelor rutiere. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 169.040 lei. Totodată în urma activităților desfășurate au fost depistate 17 infracțiuni flagrante.

foto: IPJ Timiș

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Keep Up to Date with the Most Important News

By pressing the Subscribe button, you confirm that you have read and are agreeing to our Privacy Policy and Terms of Use
Publicitate