Connect with us
Winter in My Town

Actualitate

Amenzi pentru cei prinși fără măști, la Lugoj și în restul județului Timiș

Publicat

în

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

Politiștii timișeni împreună cu celelate forțe de ordine, sub autoritatea instituției prefectului, continuă desfășurarea de acțiuni cu efective mărite pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid 19.

Scopul forțelor de ordine nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a determina toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării tuturor normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19. Forțele de ordine vor fi permanent la datorie și nu vor tolera nicio abatere de la normele legale. Astfel de acțiuni vor fi desfășurate în continuare pe raza județului Timiș.

“Precizăm faptul că nerespectarea măsurilor individuale de protecție constituie contravenție și sunt sancționate cu amendă, limitele amenzilor fiind cuprinse între 500 și 2500 de lei. Reamintim faptul că organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive) este interzisă, iar în situația în care forțele de ordine constată că aceste interdicții sunt încălcate, vor interveni cu fermitate și vor aplica sancțiuni contravenționale”, spun reprezentanții IPJ Timiș.

RETIM

Astfel, în ultimele 24 de ore au fost desfăşurate în sistem integrat, acţiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind limitarea și prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov-2.

La activităţile de verificare desfășurate ieri au participat 228 de forţe de ordine, fiind verificate 239 de societăți comerciale precum şi 151 de mijloace de transport, dintre care 92 de mijloace de transport în comun. Totodată, au fost legitimate peste 1400 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 299 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 112.700 de lei. 294 de sancțiuni, în valoare de 98.700 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii sanitare. La Lugoj, de vineri și până luni, au fost aplicate 48 de sancțiuni, majoritatea avertismente, dar și câteva amenzi în valoare totală de 2000 de lei. Scopul principal al acțiunilor agenților a fost acela de informare și de impunere a măsurilor, nu de amendare a oamenilor.

“Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în toate spațiile unde este obligatoriu, prevăzute de legislația în vigoare, precum şi în mijloacele de transport și să nu se expună la riscuri”, precizează polițiștii.

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

loading...

Actualitate

REȚETA SĂPTĂMÂNII Cum se gătește cotlet de porc tomahawk

Publicat

în

Chiar dacă vremea nu mai este frumoasă, în inima pasionatului de grătare arde jăraticul pasiunii sale supreme…grătarul, mereu în căutare de noi rețete de baiț și sosuri potrivite pentru orice tip de carne. Secretul cărnii gustoase la grătar este marinada, baia de condimente și timpul de marinare. Pregătește din timp carnea ta preferată pentru grătar.

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

Pentru rețeta de cotlet tomahawk am folosit următoarele condimente:

Sare, piper, un pahar de vin alb sec, boia afumată, cimbrișor, 150 g. pastă de ardei dulce, zahăr brun, 5 căței de usturoi striviți, 50 ml sos soia, câteva crenguțe de rozmarin. Cu amestecul obținut, ungem bine cotletele și le lăsam în același vas acoperite, la frigider 12 ore, apoi așezăm cotletele pe grătarul încins.

Am folosit ca și garnitură, câteva legume proaspete, gătite tot la grătar. Am făcut un sos delicios și aromat din roșii coapte pe grătar, cu usturoi, sare și piper. Am curățat roșiile de coajă și le-am făcut piure cu o furculiță. Am adăugat mujdei de usturoi, sare si piper.

RETIM

Păstrează o clipă, doar pentru tine. Cu respect … Chef Bogdan Corduneanu

Citiţi mai departe

Actualitate

În luna sărbătorilor, Iulius Town îi poartă pe vizitatorii săi în universul fascinant al circului

Publicat

în

Steluţe şi globuri supradimensionate, zeci de copăcei înveşmântaţi în luminiţe, arcade strălucitoare, brazi de Crăciun impozanţi, arlechini, acrobaţi şi ornamente impresionante. În luna decembrie, Iulius Town îi poartă pe vizitatorii săi, mici şi mari, în universul spectaculos al circului, tema decoraţiunilor din acest an.

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

În Iulius Town, întâlneşti magia Crăciunului la fiecare pas, fie că te plimbi prin Iulius Gardens, faci cumpărături pentru tolba Moşului sau te distrezi la târgul „WINTER IN MY TOWN”.

Trei brazi de Crăciun, cu înălţimi de până la 15 metri, au fost amplasaţi în ansamblul mixt (în Atrium, zona Intersport şi în parc), fiecare elegant ornat cu decoraţiuni care amintesc de lumea colorată şi fabuloasă a circului. Ursuleţi acrobaţi, pinguini şi alte animăluţe care fac demonstraţii de echilibristică, arlechini haioşi, munţi de cadouri, steluţe aurii, ghirlande şi globuri strălucitoare, toate te vor încânta în timpul petrecut în căutarea darurilor.

Iulius Gardens s-a transformat şi el într-un tărâm feeric, de poveste. Zeci de mii de beculeţe de Crăciun, sub formă de perdele de lumini, sclipesc în întregul ansamblu. Plimbările prin parc sunt deosebit de plăcute datorită arcadelor luminoase de pe aleile principale, dar şi zecilor de arbori şi arbuşti îmbrăcaţi în beculeţe.

RETIM

Roata Panoramică, căsuţele albe ornate cu luminiţe, mirosul de scorţişoară şi turtă dulce, dar mai ales buna dispoziţie de la târgul de iarnă „WINTER IN MY TOWN” din parcarea VIP completează tabloul festiv din Iulius Town al celor mai aşteptate sărbători.

Citiţi mai departe

Actualitate

Cinci polițiști din Lugoj și secțiile arondate rurale au fost avansați în grad de 1 Decembrie

Publicat

în

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

Prin Dispoziția Șefului de Inspectorat al Județului Timiș, cu ocazia Zilei Naționale a României – 1 Decembrie, pentru merite excepționale în activitatea profesională, un număr de 64 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, au fost avansați în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim, respectiv 25 de ofițeri și 39 de agenţi de poliţie.

Condiţia de profesionişti în aplicarea şi respectarea legii îi obligă pe polițiști să asigure un răspuns operativ și ferm în fața oricărei forme de criminalitate, pentru apărarea intereselor legitime ale cetățenilor. 

Dimofte Cristian – adjunctul comandantului Poliției Municipiului Lugoj – de la comisar la comisar șef;

RETIM

Balintescu Răzvan Alexandru – biroul rutier Lugoj – de la agent principal la agent șef adjunct;

Stan Adrian – secția 7 rurală Lugoj – de la agent șef la agent șef principal;

Manea Silviu Florinel – secția 6 rurală Gavojdia – de la agent șef de poliție la agent șef principal de poliție;

Gavrilescu Cristian Ovidiu – secția 5 poliție rurală Belinț – de la agent șef la agent șef principal.

Poliţiştii timișeni s-au remarcat în mod deosebit în executarea misiunilor încredințate și vor continua să-și îndeplinească atribuțiile cu profesionalism, onoare, rigurozitate și devotament.

 

Citiţi mai departe

Actualitate

Accident grav, în care sunt implicate patru TIR-uri și o mașină, la ieșirea din Lugoj spre Caransebeș

Publicat

în

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

Un accident rutier grav în urma căruia cel puțin patru persoane au avut de suferit a avut loc joi la prânz, pe drumul ce leagă Lugojul de orașul Caransebeș, DN6. Din primele informații, nu mai puțin de 4 autotrenuri au fost implicate în evenimentul rutier.

De vină pentru accident ar fi șoferul unei mașini mici, care nu a acordat prioritate de trecere mașinilor pe drumul principal, intrând în circulație pe DN6 de pe drumul ce duce spre Lugojel. La fața locului au fost trimise mai multe ambulanțe, pompierii și poliția.

Deocamdată nu se știe dacă există victime omenești, medicii sosiți la fața locului acordând ajutorul medical de urgență. 

RETIM

UPDATE: „Potrivit primelor date, patru persoane au suferit răni ușoare, fiind evaluate medical. Traficul rutier este oprit pe un sens, circulându-se pe celălalt fir, alternativ”, scriu cei de la Centrul InfoTrafic.

foto: arhiva Lugojeanul.ro

Citiţi mai departe
Publicitate
Publicitate

Cele mai citite