Fidelity by Iulius Mall

„Administrația Buciu” se laudă cu mai multe fonduri atrase în doi ani, decât Boldea și Martinescu în 15 ani

Anca Micșa Oprea, city-managerul municipiului Lugoj, susține că administrația locală din mandatul lui Claudiu Buciu a reușit, în ultimii doi ani, să aducă mai multe fonduri europene decât administrația Boldea și Martinescu, în ultimii 15 ani.

„Cred că e foarte important să ne uităm la lucruri care contează. Poate, din afară, vedem că există o instabilitate, pentru că nu știm cine este primarul, cine este în conducerea primăriei, dar din interior pot să vă spun că am plecat la drum o echipa și continuăm ca o echipă. Pentru că mare parte din job-ul meu a fost managementul și evaluarea indicatorilor, vă pot prezenta câțiva indicatori. Cel mai important cred că este legat de cifrele administrației. În 15 ani, în toată administrația Boldea și o parte din cea Martinescu, totalul de fonduri atrase în bugetul Primăriei Lugoj a fost de patru milioane de euro. În ultimii doi ani, au fost semnate contracte de finanțare de 13,5 milioane de euro, unele dintre ele intrând deja în perioada de implementare. Pe lângă cele 13,5 milioane din fonduri europene s-au mai semnat trei contracte prin CNI și prin Anghel Saligny, în valoare de opt milioane de euro, iar astăzi (n.r. vineri, 30 septembrie) s-a mai semnat un contract pentru construirea unor locuințe sociale”, declarat Anca Micșa Oprea, pentru Europa Nova Timișoara.

Publicitate

City-managerul Lugojului a mai spus că administrația din care face parte pune foarte mult accentul pe calitatea lucrărilor și pe desfășurarea unor investiții trainice în municipiul de pe malurile Timișului.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate