Connect with us

Actualitate

Accident mortal pe drumul dintre Lugoj și Deva. Un șofer a intrat cu mașina sub un TIR

Publicat

în

RETIM

Accident deosebit de grav marți dimineața, în jurul orei 7:30, pe drumul ce leagă Lugojul de Deva. În dreptul satului Coșevița, un bărbat care conducea un autoturism a intrat la un moment dat pe contrasens, intrând în coliziune cu un TIR care venea din partea opusă. Din nefericire, pentru unul dintre pasagerii aflați în mașină, un bărbat de 40 de ani, medicii nu au mai putut face nimic.

Acesta a decedat, iar alți doi ocupanți ai mașinii, conducătorul auto în vârstă de 38 de ani, și un al doilea pasager în vârstă de 22 de ani, au fost răniți, însă au rămas conștienți și au primit îngrijiri medicale. Șoferul de TIR, în vârstă de 32 de ani, nu a fost rănit.

„La fața locului s-a stabilit că un autoturism condus de un bărbat, de 38 de ani, ce se deplasa către Deva a pătruns pe sensul opus de mers intrând în coliziune cu un tir condus de un bărbat de 32 de ani. În urma impactului, conducătorul auto și pasagerul, de 22 de ani, au suferit vătămări corporale, iar celălalt pasager de 40 de ani a decedat. În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpa și vătămare corporală din culpa”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

Traficul a fost blocat în urma accidentului pe ambele sensuri de mers mai bine de trei ore.

sursa foto: ISU Timiș

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Când vor fi finalizate lucrările la primul tronson din centrul orașului Lugoj

Publicat

în

Lucrările de reabilitare pentru primul tronson al centrului civic din Lugoj, ultimul cal troian lăsat de administrația Boldea, au fost oprite din cauza unor lucruri care nu au fost prevăzute în proiect. Primarul Claudiu Buciu a explicat ce probleme trebuie rezolvate înainte de reluarea lucrărilor.

RETIM

„În centru am oprit lucrările pentru că nu erau prevăzute branșamente la noile rețele, iar țeava de gaz era la 20 de centimetri sub pământ. Nici nu se putea pune beton, nu se putea tasa, nu se putea pune granit peste. Dar nu au luat în calcul toate aceste lucruri”, spune primarul Lugojului.

Claudiu Buciu a anunțat că a cerut și câteva modificări în proiect, a unor lucruri care nu erau potrivite, și a avansat un termen pentru finalizarea lucrărilor pentru primul tronson al centrului civic.

„Noi suntem în curs de autorizare. Lucrarea nu durează mult, dar durează autorizările pentru că e zonă protejată. Eu zic că vom începe lucrările de racordare în luna aprilie și durează o lună. Din luna mai, dânșii mai au de lucru trei-patru luni, nu mai mult! Am solicitat scoaterea din proiect a acelui beton amprentat și înlocuirea lui cu plăci de granit. Am renunțat la o fântână de ceață, care era foarte pretențioasă, înconjura ceasul electric și pulveriza o apă foarte fină. La ce calitate are apa la noi, ne trezeam că după o săptămână nu mai merge. Vrem o abordare simplă, durabilă și nu putem cheltui banii pe astfel de lucruri”, a mai declarat Buciu.

Citiţi mai departe

Actualitate

Șofer de lângă Lugoj, prins fumat și cu pliculețe de marijuana în urma unui control al poliției

Publicat

în

RETIM

În perioada 06-07.01.2021, în intervalul orar 14:00-22:00, polițiștii Serviciului Rutier Timiș au acționat pe principalele artere din județul Timis pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță rutieră, reducerea riscului rutier în rândul participanților la trafic și combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența  băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive. 

În cadrul acțiunii au fost controlate 850 de autovehicule și au fost testate cu aparatul alcooltest 512 persoane. Au foat aplicate 115 sancțiuni  contravenționale și au fost reținute 28 permise de conducere, dintre care 16 pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice;

Un tânăr de lângă Lugoj a făcut-o lată cu această ocazie. În data de 07 ianuarie, polițiștii rutieri din Lugoj au oprit pentru control pe raza localității Criciova un autoturism condus de un tânăr în vârsta de 21 de ani, care se afla sub influența substanțelor psihoactive (THC). 

Asupra acestuia au fost descoperite 16 pliculețe de plastic ce conțineau substanța de culoare verde-oliv ce pare a fi canabis. Întrucât persoana a refuzat recoltarea de mostre biologice de sânge în cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de “refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice” fiind sesizat totodată și BCCO Timișoara.

Citiţi mai departe

Actualitate

Un retailer mult așteptat la Lugoj își caută angajați, deși autoritățile nu îi aprobă proiectul pentru magazin

Publicat

în

RETIM

Pepco, unul dintre cei mai așteptați retaileri din domeniul hainelor și produselor pentru casă la Lugoj, își caută deja angajați pentru viitorul magazin din oraș. Compania a scos la concurs posturi pentru director și respectiv director adjunct, iar acum face selecția pentru intervievarea candidaților eligibili.

Între timp însă, locația unde ar urma să se deschidă noul Pepco nu este nici pe departe gata pentru a fi inaugurată. Clădirea care a fost demolată pentru a face loc noului magazin trebuie înlocuită cu una nouă. Potrivit autorităților, viitorul magazin nu va avea nicio legătură cu fosta clădire, astfel că acestea nu vor aproba proiectul până ce aceasta nu va fi conform.

“Măcar un pic să semene cu clădirea dinainte. E bătaie de joc. Va fi blocată autorizația până ce fațada va arăta normal, în ton cu zona, nu așa cum este în proiect”, a declarat pentru Lugojeanul.ro primarul Claudiu Buciu.

Magazinul Pepco ar urma să funcționeze pe strada 20 Decembrie 1989, vis-a-vis de judecătorie și universitate. Deocamdată nu se preconizează un termen de inaugurare.

Citiţi mai departe
Publicitate

Cele mai citite