Pe clienții magazinului Penny „îi caută moartea la Octavian (n.r. firmă de pompe funebre, pentru cine nu știe) și ei umblă prin magazin”, ba mai și cheltuiesc bani ca să-și poată lua patronii profitul și angajații salariile.
Sâmbăta este, de obicei, ziua de alimentat frigiderul pentru restul săptămânii și aleg să merg la unul dintre așa-zisele supermarketuri din oraș. E la nimereală, nu am preferințe, deoarece produsele sunt cam de aceeași calitate, doar prețurile diferă în mică măsură. Dar atunci când tragi linie la totalul plătit, e cam același. 
E adevărat că e zi aglomerată, care dă bătăi de cap atât clienților, cât și angajaților. Doar că unii o iau razna de tot.
Sâmbăta trecută am ajuns la Penny. Multă forfotă și înghesuială, mai ales că era aproape de ora prânzului! Am trecut de la raionul de fructe și legume și am lăsat căruciorul pe culoarul mai lat, ca să merg să iau mâncare pentru pisică și cățel. Între timp, două vânzătoare manevrau doi paleți cu marfă, fără să le pese de ce se întâmplă în jur. Când m-am întors de la raft, una dintre ele mi-a împins căruciorul câțiva pași mai în spate, exact când să pun produsele pe care le aveam în brațe, deoarece colega ei era foarte nervoasă că nu-și putea parca transpaletul. Nu am zis nimic, deși inițial am avut tendința să-mi cer niște scuze sarcastice, doar că șoferița de transpalet a lansat o frază care mi-a crescut tensiunea: „Nu vezi că îi caută moartea la Octavian și ei umblă prin magazine?”
Nu mi-a venit să cred ce am auzit, așa că am întrebat-o pe vânzătoarea respectivă, care nu era tocmai o fetiță nevinovată, ci avea în jur de 35 de ani, de ce vorbește așa. În loc să-și ceară scuze, a continuat pe același ton: „Ce? Ei cum vorbesc cu noi?”. Probabil, excluzându-mă din categoria celor cărora li se adresează, a fost un fel de scuză și a făcut-o să creadă că o să trec cu vederea modul în care s-a exprimat. Ba cred că se aștepta să-i țin și partea! Ceea ce nu s-a întâmplat, însă în afară de faptul că i-am spus că-i nesimțită și să-i fie rușine, ce altceva puteam să-i fac!?
Am plecat descumpănit, mai ales că după ce m-am îndepărtat suficient, am citi pe buzele civilizatei doamne și o neoașă înjurătură. Cel mai probabil nu-mi era adresată mie, ci tot ălora pe care “îi caută moartea la Octavian”. Când am ajuns la casă, după ce am plătit, am întrebat-o pe casieră dacă pot să vorbesc cu șeful de magazin: “Îmi pare rău, doamna Mariana nu este, astăzi!”
Păi, să-i spuneți “doamnei Mariana” că sunt ultimii bani pe care îi mai cheltui în magazinul Penny. Mă pun să fac economii, nu de alta, dar dacă tot mă caută moartea la Octavian, de ce să mai dau ca prostu’ banii pentru mâncare!
