Connect with us

Actualitate

Un preot din Lugoj nu a vrut să primească trupul neînsulfețit al criminalului Lepa în capela cimitirului. L-a trimis în magazie

Publicat

în

Trupul lui Marcel Ionel Lepa, bărbatul din Lugoj care a împușcat mortal un agent de poliție la Izvin, iar mai apoi și-a pus capăt zilelor, a fost predat familiei zilele trecute, pentru înmormântare. Ducându-l la capela de pe strada Hezerișului, familia lui Lepa a fost refuzată de către reprezentanții bisericii care administrează cimitirul.

După ce au înțeles că nu vor putea să depună trupul defunctului acolo, familia lui Lepa a mutat sicriul la capela din cimitirul de pe strada Făgetului. Chiar și așa, Ioan Lepa nu va avea parte de o slujbă de înmormântare normală. Pentru că și-a pus capăt zilelor, slujba de înmormântare va fi una scurtată și nu va fi oficiată în interiorul capelei sau într-un lăcaș de cult, așa cum se întâmplă în mod normal.

“Va fi înmormântat cu un serviciu religios redus, așa cum prevăd hotărârile sinodale în cazul sinucigașilor. Nu va fi dus la biserică. De la capela de la cimitirul de pe Făgetului va fi dus la cimitirul de pe Hezerișului, unde familia are locuri de veci. Acolo se va face un mic serviciu religios, după care urmează înhumarea”, a declarat pentru Lugoejanul.ro Ioan Cerbu, protopopul Lugojului.

În capelă, nu. În magazie, da

Apropiații lui Marcel Ionel Lepa au povestit că preotul care are în grijă capela de la cimitirul de pe Hezerișului ar fi acceptat ca sicriul să fie depus într-o magazie de lângă capelă, fapt ce i-a revoltat pe cei din familia decedatului. Joi, la înmormântare, rămășițele trupești ale lui Lepa vor ajunge din nou la cimitirul de pe Hezerișului, unde acesta va fi înmormântat.

Marcel Ionel Lepa a împușcat mortal un polițist la Izvin, încercând să scape de un control în urma căruia știa că va fi reținut. După mai bine de două zile de căutări la care au participat peste 400 de polițiști, Lepa a fost găsit ascuns într-o casă din Remetea Mare. Introdus în arest la Penitenciarul “Popa Șapcă” din Timișoara, Lepa a fost găsit spânzurat în baia camerei în care era încarcerat.

Citiţi mai departe
2 Comments

2 Comments

  1. Daniel

    12 iunie 2019 at 17:48

    Era de asteptat atitudinea preotului de acolo.Asta-i valoarea.

  2. Pingback: Mormântul lui Ionel Lepa, asasinul polițistului Cristian Amariei, acoperit de coroane - Stiri eZZ

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Circ cu pirande și poliție la proaspăt deschisul ștrand al Lugojului. Au intrat în bazin cu hainele pe ei

Publicat

în


Circ fără bani la proaspăt inauguratul ștrand municipal al Lugojului. Plin până la refuz duminică după-masa, ștrandul a fost scena unui scandal iscat de câteva femei de etnie romă, care au venit la scăldat cu copiii lor. După ce una dintre femei a intrat în apă îmbrăcată, ca să se asigure că fiul ei este bine, salvamarii de la ștrand au fluierat-o pentru a părăsi bazinul.

Atât i-a trebuit acesteia pentru a începe scandalul. Femeia, despre care martorii spun că au văzut-o de multe ori vânzând țigări în piață, a început să se ia la ceartă cu toată lumea, mai ales cu salvamarii. Aceștia, văzând că femeia nu se potolește și nu își ia copilul din bazin, acesta nepurtând slipi de baie așa cum prevede regulamentul, au chemat poliția locală.

Cu greu au reușit agenții să o potolească pe femeie și pe rudele acesteia. Până la urmă, aceștia au fost dați afară din ștrand, martorii spuând că evenimentul a determinat zeci de alte persoane să plece, de bună voie, de la locul de scăldat. Ștrandul municipal s-a deschis de-abia vineri, intrarea fiind gratuită în weekend și luni, 17 iunie.

Citiţi mai departe

Actualitate

FOTO Sute de lugojeni au venit să facă baie la ștrandul municipal în ziua inaugurării

Publicat

în

În jur de două sute de lugojeni au venit să facă baie la proaspăt deschisul ștrand municipal vineri dimineața. Anunțată de mai multe ori și amânată tot de atâtea ori, deschiderea ștrandului a avut loc în sfârșit. În primele patru zile de activitate, ștrandul va funcționa cu intrare gratuită.

În interiorul ștrandului, lugojenii dornici de relaxare și bălăceală au la dispoziție mai multe bazine și râuri acvatice în care să se bălăcească, dar și zone de bronzare, dușuri și alte facilități. Programul după care funcționează ștrandul este de la 10 dimineața la 18 după-masa.

De marți încolo, taxa de intrare la ștrand este de 5 lei pentru copii și respectiv 10 lei pentru adulți. Nu există taxă de închiriere pentru șezlonguri, acestea putând fi închiriate după regula „primul venit, primul servit”

Citiţi mai departe

Actualitate

Cât mai trebuie să aștepte lugojenii până face primăria dezinsecție

Publicat

în

Lugojenii vor mai avea de așteptat până să scape de țânțari. Primarul Francisc Boldea spune că a lansat licitația pentru dezinsecție și că probabil în circa o săptămână avionul utilitar va arunca soluția contra insectelor.

„Acum am dat drumul la achiziție. Probabil săptămâna viitoare, la sfârșitul săptămânii, dacă vremea va permite vom putea face dezinsecția cu avionul. Probabil vor fi cinci sau șase ture cu avionul. Soluția am cumpărat-o noi ca să fim siguri că va fi concentrația care trebuie. Vom face și dezinsecție și deratizare la sol, cu societatea Salprest”, a declarat Francisc Boldea.

Citiţi mai departe

Cele mai citite