
Primăria Muncipiului Lugoj anunță locuitorii care stau în centrul orașului să-și finalizeze lucrările de branșare la rețele, în următoarele trei luni.
„În prezent Primăria Municipiului Lugoj desfășoară lucrări de reabilitare și modernizare pe strada Al. Mocioni, zona cuprinsă între străzile Nicolae Bălcescu și Bucegi. După finalizarea acestora timp de 10 ani nu se vor mai putea executa lucrări de branșamente ( apă, canal, curent, gaz, etc.). Având în vedere cele menționate mai sus rugăm persoanele fizice și juridice care locuiesc pe acest tronson să finalizeze în termen de 3 luni lucrările de branșamente la utilități”, transmite Primăria Lugoj.

Domnule primar ales, votul pe care vi l-am dat, de fapt a fost un vot contra Boldea, adica am votat pe cel care avea cele mai mari sanse de a-l detrona pe Boldea. Nici unul dintre candidatii la functia de primar, in proiectele declarate (nici dumneavoatra) nu ati pomenit de reteaua de sarme-fibra optica-coaxial tv-electrice-lan care sufoca orasul nostru. Ca si cum nu era de ajuns, mai o firma umple stalpii cu fibra optica in aceste zile. Plus decoratiile de craciun pe care nu le da nimeni jos. Ce spuneti, nu ar fi cazul ca daca tot face racorduri apa-canal-gaz pe corso sa duceti in subteran si toate cablurile de telefonie-internet-tv-electrice? Si sa incepeti asta in tot orasul, tubulatura subterana pentru astea? Ca sa avem si noi un oras ca „afara” pe un stalp un bec, nimic altceva. Cautati-l pe Robu, luati de la el imprumut scara si foarfeca, doar e din partidul dvs..
A, si daca v-am votat local, sa nu credeti ca voi vota PNL la alegerile parlamentare.
1. Nu am cum sa votez PNL, nu voi uita niciodata ca PNL=1/2USL.
2. Nu pot vota o moldoveanca de la Tecuci impusa de la „centru”. Sa candideze in moldova ei natala, sau daca se crede asa importanta, la Bucuresti.