24, 25, 22, 24, 25, 22, acestea sunt temperaturile, în grade Celsius, pentru săptămâna ce tocmai a început astăzi la Lugoj. Deși perfect simetrice, zilele ce urmează nu sunt la fel de stabile din punct de vedere al frontului atmosferic, care se schimbă de la o zi la alta, o oarecare răcire a vremii fiind așteptată la finalul perioadei. Vom avea parte și de soare, dar și de nori încărcați de ploaie, care va cădea deasupra orașului doar în perioade scurte de timp și neînsemnat cantitativ.
De marți, 29 aprilie și până vineri, 2 mai, meteorologii anunță ploi persistente deasupra Lugojului și a ariei adiacente, temperaturile situându-se în jurul valorii de 24 de grade, cu minime ce pot ajunge până la 9 grade Celsius dimineața. De-abia sâmbătă vom vedea și soarele pe cer, care se va arăta printre nori, dar nu pentru mult timp, deoarece duminică se anunță o vreme de stat în casă, cu averse și furtună cu descărcări electrice și chiar grindină.A apărut „We are Happy in Lugoj”! LIKE&SHARE