Connect with us

Administrație

Visele chiar devin realitate

Publicat

în

handmade lady blue magazin concept store lugoj foto grand opening lugojeanul aprilie 2015 (2)Cine nu își dorește să aibă propria lui firmă, să fie propriul lui șef, să aibă libertate și să schimbe și să reschimbe tot ce vrea el, oricând și oricum crede că e bine? Normal, o astfel de dorință vine și cu responsabilitățile ce revin din a avea o , dar parcă nimic nu e imposibil sau măcar greu când suntem tineri, în putere și cu chef de muncă și de dezvoltare. Iar dacă proiectul în care ne „băgăm” e în același timp și ocupația noastră preferată, hobby sau cum îi mai spune lumea în zilele noastre, atunci totul poate fi o relaxare continuă, din care mai faci și bani.

RETIM

O prietenă pe numele ei Lorena și-a lansat sâmbătă după-masa magazinul de prezentare pentru produsele hand-made pe care le confecționează. M-a invitat și pe mine să văd cum arată, să îmi dau cu părerea și să mi le și spun, sincer, într-o postare pe blog, așa că să facem tocmai asta, zic. Fără să exagerez, deși m-a impresionat locația în sine, foarte fain aranjată, mobilier pictat de mână, de afară foarte atrăgător magazinul, cel mai tare m-a impresionat „patroana” în sine.

Mai rar vezi la o lansare de produs, carte sau magazin o persoană care, deși e în centrul atenției, nu arată nicio secundă că ar fi speriată, nesigură, măcar puțin emoționată. Ce arată lucrul ăsta? Siguranța asta și încrederea Lorenei mi-a arătat că visul ei a devenit deja realitate, iar deschiderea magazinului nu a fost decât o etapă din acest vis. Ea știe că nu are motive să fie nici măcar o secundă nesigură pe alegerile pe care le-a făcut, pentru că își trăiește visul făcând ceea ce îi place mai mult.

Lecția pe care trebuie să o învățăm de aici este cea referitoare la ambiție, vis și realizarea lui. Dacă vrei tu, dacă într-adevăr îți pui mintea și corpul și toate resursele la bătaie, doar pentru a realiza ceva, acel ceva nu are cum să nu fie realizabil. De tine depinde dacă visul tău devine sau nu realitate, nu de prieteni, de părinți, de colegi sau de alte persoane.

Lugoj: Concert de colinde cu Paula Hriscu

Deja știți că Lorena mi-a făcut și mie un tricou tare frumos, pentru ziaristul de Iosa, dar puteți să vă faceți și alte minunății handmade, pentru un cadou deosebit. Dacă vreți să o vizitați la magazin, îl găsiți pe strada 13 Decembrie, stradă aflată vis-a-vis de sediul Telekom, la numărul 56. Comenzi puteți plasa și online, Lady Blue fiind ușor de găsit pe pagina ei de Facebook cu zeci și zeci de modele pe care le-a făcut cu mâinile ei talentate.handmade lady blue magazin concept store lugoj foto grand opening lugojeanul aprilie 2015 (3)

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Administrație

S-a stabilit data pentru învestirea noului primar și al consiliului local. Începe oficial noul mandat

Publicat

în

Primăria Municipiului Lugoj anunță organizarea ședinței de constituire a noului Consiliu Local, programată pentru data de 18 octombrie 2024, la ora 12:00. Evenimentul va avea loc în „sala roșie” a Cinematografului „Bela Lugosi”, situat pe strada Mocioni, nr. 5.

RETIM

Ceremonia marchează începutul unui nou mandat pentru consilierii locali aleși, care vor depune jurământul și își vor prelua oficial atribuțiile. Funcția de primar a fost câștigată de candidatul PSD Călin Dobra, care în alegerile locale din acest a obținut peste 4800 de voturi.

Consiliul Local din Lugoj, pentru următorii patru ani, va fi format din reprezentanți ai patru partide și un independent, astfel:

Consilieri locali PSD:

Lugoj: Concert de colinde cu Paula Hriscu

  • Oana-Sorina Tyukodi
  • Ioan-Aurelian Sima
  • Florin-Viorel Subțire
  • Daniel-Ioan Jurjescu
  • Marius-Cornel Baboniu
  • Cristian-Dan Oros-Groza
  • Simina-Elena Giurchi

Consilieri locali PNL:

  • Claudiu Buciu
  • Bogdan Blidariu
  • Adrian Serendan
  • Diana Szucs
  • Mihai Agache

Alianța Dreapta Unită (USR – PMP – Forța Dreptei):

  • Erwin Floroni
  • Daniela Țepeș
  • Ernestin Vari
  • Nicolae Savu

Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR):

  • Adi Ladislau Szabo
  • Marius Zănoagă

Consilier independent:

  • Daniela Lungu

Citiţi mai departe

Administrație

Lugojul are cel de-al patrulea primar în acest mandat. Va conduce orașul doar pentru câteva zile

Publicat

în

Baboniu(dreapta) va conduce Lugojul până la investirea primarului ales, Călin Dobra

Marius Baboniu este cel de-al patrulea primar interimar al Lugojului în acest mandat. El a fost votat astăzi, de către consilierii locali lugojeni în funcția de viceprimar, dar a preluat automat și atribuțiile de primar, având în vedere că fostul primar Claudiu Buciu a fost demis în iulie 2022. Social-democratul Marius Baboniu vine la conducerea municipiului după alți doi viceprimari liberali care au avut prerogative de primar: Bogdan Blidariu și Adrian Serendan.

RETIM

Numirea lui Baboniu vine într-o perioadă de criză pentru administrația lugojeană, deoarece demisia viceprimarului Adrian Serendan a blocat activitatea financiară a primăriei. În acest context, nu se puteau achita salariile funcționarilor și indemnizațiile însoțitorilor persoanelor cu handicap.

Baboniu a declarat pentru Lugojeanul.ro că, în perioada următoare, va avea ca obiectiv clar plata obligațiilor financiare și se va ocupa de activitățile care nu suferă amânare. În câteva zile, prefectul Mihai Ritivoiu va anunța convocarea ședinței de investire pentru noul primar ales, Călin Dobra, și noul consiliu local.

Lugoj: Concert de colinde cu Paula Hriscu

Citiţi mai departe

Administrație

Cine este consilierul propus de PSD să preia funcția de viceprimar cu atribuții de primar la Lugoj

Publicat

în

Marius Baboniu este propunerea PSD pentru funcția de viceprimar cu atribuții de primar, până când noii aleși vor fi investiți în funcție de către prefectul Mihai Ritivoiu. Data estimată pentru ședința de investire este după 18 octombrie.

RETIM

Consilierii PSD și USR au convocat o ședință de urgență pentru astăzi, 9 octombrie, de la ora 15.00.

” O să-l propunem pe Marius Baboniu, deoarece a apărut această situație legată de plata indemnizațiilor pentru asistenții personali ai persoanelor cu handicap și a salariilor funcționarilor, și nu mi se pare normal, până la urmă, totuși, să blocăm lucrurile pentru că ei (n.r. PNL) fac niște jocuri mișelești, doar ca să scoată în evidență faptul că nu preiau eu funcția. O să preiau cu maximă responsabilitate și-mi asum, din momentul în care depun jurământul, nu din momentul în care vrea unul sau altul”, a declarat Călin Dobra, viitorul primar al Lugojului.

PNL a anunțat că va vota propunerea PSD-USR pentru funcția de viceprimar. „Am propus acest lucru (numirea unui viceprimar PSD) imediat după ce am pierdut alegerile, deoarece voința electoratului trebuie respectată de îndată, nu când au chef câștigătorii. Dobra a refuzat constant pentru că salariul de mii de euro plătit din bani publici era mai bun (în privat nu l-ar angaja nimeni, nici pe gratis) și despărțirea de ‘amorul’ pentru capitală era foarte grea. Astăzi, consilierii PNL vor vota propunerea de viceprimar făcută de PSD (sau de USR), așa cum ar fi făcut-o și imediat după alegerile din iunie”, a scris Claudiu Buciu, președintele PNL Lugoj, pe pagina sa de Facebook.

Lugoj: Concert de colinde cu Paula Hriscu

Citiţi mai departe

Administrație

Angajații Primăriei Lugoj nu vor putea să primească salariile în această lună

Publicat

în

Angajații Primăriei Lugoj nu vor putea primi salariile în această lună. Situația este cauzată de lipsa unui primar sau viceprimar care să semneze statele de plată. Secretarul municipiului, Dan Ciucu, cel care a preluat atribuțiile de conducere după demisia viceprimarului Adrian Serendan, cel care, în ultima perioadă, deținea și funcția de primar interimar, nu are drept de semnătură pentru operațiuni financiare.

RETIM

Ziua pentru plata salariilor era 10 octombrie, însă aceasta va fi amânată până la validarea noului primar și a noului consiliu local.

Prefectul Mihai Ritivoiu a declarat, pentru Lugojeanul.ro, că imediat după ce dosarele noilor aleși vor fi validate de către instanță, Lugojul va fi primul oraș unde va convoca o ședință pentru investirea primarului și a noului consiliu local. „Voi prioritiza această ședință în fața tuturor, pentru că este un subiect în care nu vreau ca cetățenii să aibă nici cât de puțin de suferit, dar, conform procedurilor legale, trebuie să aștept validarea mandatelor noilor aleși de către instanța de judecată. Sper ca în 10-15 zile să putem face asta”, a spus el.

O soluție ar fi ca aleșii locali, care se află la final de mandat să numească în ședința de astăzi, 7 octombrie, un viceprimar cu atribuții de primar, însă pe ordinea de zi a întâlnirii de la ora 14.00 se află un singur punct și anume: Aprobarea PUZ locuințe complementare în intravilanul Lugojului.

Lugoj: Concert de colinde cu Paula Hriscu

Citiţi mai departe

Cele mai citite