Sărbătorile, fie ele cele de Paști sau Crăciun, înseamnă trei lucruri importante: încondeierea ouălor de Paști/împodobirea bradului de Crăciun, apoi întâlnirea cu rudele, neamurile și prietenii lor pe care nu îi vedem pe parcursul anului, iar în al treilea rând, sărbătorile înseamnă o masă îmbelșugată, cu tot ce vrei pe ea. Ei bine, ăsta a fost ceva mai diferit. Faceți-vă confortabili, let me explain…
Cum pregătirile pentru Paști durează în familia mea patru sau cinci zile, în zilele dinainte de sărbătoare, cu atât de multă mâncare și prăjituri în casă, până sâmbătă seara eram sătul de carne de miel (care nu mâncați așa ceva că nu e bună/nu pot mânca o așa creatură/cea mai bună legumă e porcul, vă recomand să plecați din țara asta) sau de orice „dulcegăraie” posibilă. Duminică, când trebuia să ne rupem pe la masa de Paști, am stat cuminți. 
În plus, eu seara aveam un chef, iar ai mei mergeau „la colindat”, cum se face în fiecare an, așa că nimeni nu a mâncat prea multe. Norocul nostru însă cu ziua de luni, a doua zi de Paști, când am plecat spre satele pe unde mai avem rude și acolo… am mâncat cea mai bună, eco, bio și sănătoasă masă de Paști din viața mea.
Unde am ajuns? Într-un loc în care nu ai semnal la telefon, televizorul nu îți face cu ochiul, nu există mall, magazine sau alte cele. Și atunci ce am făcut eu acolo, cum nu am luat-o razna în cele 8 ore cât am stat? Ei bine, am început cu… un pui de somn! Eu nu dorm niciodată ziua, dar când mi se întâmplă, clar e ceva special.
N-am dormit în două nopți decât 3 sau 4 ore? Nu-i nimic, dacă e soare afară, nu adorm nici dacă e pe viață și pe moarte. Cumva, acolo, în vale, că satul e într-o vale pitorească, m-am pus pe pat și dăi cu somn de voie vreo 3 ore. Când au venit de la biserică, oamenii s-au speriat, au venit să tragă de mine, de frică, credeau că nu mai respir.
Și atunci s-a întins masa, și ce masă! Avem supă de teiței cu pui de casă, apa din supă luată de la izvor, puiul nu a mirosit măcar antibiotice sau alte medicamente pe care puii de la noi din supermarket le papă până se umflă de se fac cât niște baloane, apoi sarmale cu carne de porc crescut la curte, iar fără E-uri, lucru ce se simte din plin în farfurie, piure de cartofi fără azot, dulci de ziceai că sunt dați cu zahăr și starul prânzului, puiul din supă, prăjit pane, simplu, sare și piper, ou bio, normal, nimic special. Și totuși… gustul ăla? Nu, nu îl poți cumpăra nici în cel mai scump restaurant din lume!
Dacă ați mâncat pui de casă, știți că, deși are gustul adevărat și de 100 de ori mai bun decât ce mâncăm noi de la Lidl, e puțin mai tare și nu pe placul tuturor. Nu era cazul aici, pentru că fiecare bucată de carne, că era pulpă, piept sau orice altceva, se topea în gură mai ceva ca la KFC. Ce a făcut cu ea bucătăreasa înainte să o gătească, asta nu știu, dar a fost cea mai bună carne de pui pe care am mâncat-o în viața mea.
Ah, și la masă s-a servit apă rece de izvor și pâine de casă, cu făină făcută în casă. Am folosit de multe ori cuvântul „casă”, însă e de înțeles, a fost o masă fără conservanți, îngrășăminte și chimicale, care mi-a rămas în minte și pe care o să încerc de acum încolo să o reproduc de cât mai multe ori acasă, pentru că merită tot efortul.
P.S.: Postarea aceasta este în locul celei clasice cu „Fie ca Lumina… ”, „Pașteți Fericiti!”, „Hristos A Înviat” și așa mai departe.
