Incident grav surprins de camera de pe un telefon mobil în această după-amiază la Lugoj, pe strada Caransebeșului, acolo unde o mașină a luat foc și a ars ca o torță timp de zeci de minute, în timp ce șoferul acesteia se uita neputincios la autovehicul. Incendiul a izbucnit la ora 16:00, pe strada intens circulată, după care șoferii au cerut ajutorul pompierilor pentru a stinge flăcările, care au cuprins mare parte din față a mașinii. Autoturismul de mici dimensiuni a ars în proporție de 80%, acesta nemaiputând fi utilizat.
Șoferul va trebui acum, în cazul în care nu are asigurare CASCO pe autoturism, să își caute un alt mijloc de transport până va putea să cumpere o mașină nouă. Din fericire, singurele pagube înregistrate în urma incendiului care a cuprins autoturismul sunt doar de ordin material.
sursa video: captură facebook.com
Numele corect al străzii este Episcop Dr. Ioan Bălan !