Zeci de tineri lugojeni care se pregăteau de un Crăciun ca în povești au fost nevoiți să meargă la Timișoara pentru a se putea distra așa cum și-au propus de sărbătoarea Nașterii Domnului. Chiar dacă primăria a făcut tot posibilul și a adus și în acest an patinoarul în oraș, temperaturile extrem de mari din perioada aceasta au determinat administratorii punctului de agrement să închidă accesul în aceste zile călduroase patinatorilor amatori. Pentru a-și îndeplini totuși dorința și a patina pe gheață de Crăciun, în a doua zi de sărbătoare mai mulți tineri au făcut o ieșire la Timișoara, acolo unde au găsit gheață la mall.
Patinoarul din Lugoj a fost închiriat contra sumei de 160 de mii de lei, acesta urmând să funcționeze până în februarie în aceiași locație, parcul George Enescu. Intrarea costă 5 lei pentru o oră de distracție, iar patinele de asemenea 5 lei pentru o oră, peste 140 de perechi, de toate mărimile, fiind disponibile spre închiriere. Dacă temperaturile rămân în parametrii zilelor trecute, iar prognoza arată că vor rămâne ridicate, deschiderea patinoarului s-ar putea amâna până după 1 ianuarie.
La Timişoara se poate. În oraşul nostru, orice promisiune devine mai apoi, doar o simplă minciună. Nu mă pasionează patinajul, dar banii s-au plătit din impozitele noastre. Aceste lucruri sunt minore, pe lângă alte fapte murdare din ultimii doi ani…
Mi-e silă !