Iulius Mall

VIDEO Comoara de suflet aflată la câteva zeci de minute de Lugoj

Locuri pline de încărcătura spirituală și adevărate bijuterii ale arhitecturii bănătene se găsesc încă în picioare în Țara Făgetului, arată publicația Opinia Timisoarei, care prezintă în premieră unu videoclip realizat pentru a promova bisericile din lemn,  una dintre cele mai valoaroase moșteniri bănățene.

Munca la acest documentar, pentru că acesta este formatul scurt, va fi unul de cel puțin 30 de minute, a fost o muncă de echipă. Chiar dacă pe film scrie doar numele meu, în spate au fost mulți oameni care au lucrat la acest proiect. A fost contra cronometru. Nu am avut la dispoziție decât 4 zile pentru că începea vremea rea și nu mai puteam să filmez, nu se putea ridica drona în alte condiții, dar am surprins niște locuri minunate. De aceea, îi indemn pe toți cei care nu le-au văzut să meargă să le vadă. Doar așa putem să îi facem pe cei care sunt în măsura să refacă aceste biserici să conștientizeze că trebuiesc neapărat refăcute și redate publicului. Vreau să mai spun ca în cele 4 zile de filmare și cele 15 locuri pe care le-am vizitat nu am văzut țipenie de om în jur, nu am văzut niciun vizitator, niciun turist. Mergeți să le vizitați, există întotdeauna cineva care să vă deschidă ușa unei asemenea biserici și credeti-mă că merită”, a declarat Mihai Pinti, cel care a realizat filmul de prezentare a bisericilor din Țara Făgetului.

Publicitate

Mai multe pe Opinia Timisorei

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate