În această săptămână, o delegaţie a Municipiului Lugoj, condusă de primarul Francisc Boldea, s-a aflat în oraşul partener Jena din Germania la invitaţia primarului, dr. Albrecht Schröter, unde a participat la manifestări organizate cu prilejul aniversării a 30 de ani de relaţii de prietenie între cele două oraşe.
Momentul de vârf al manifestărilor l-a constituit şedinţa solemnă a Consiliului Local Jena din 19 iunie, la care a participat şi delegaţia noastră. Cu acest prilej, primarul Francisc Boldea a luat cuvântul, subliniind importanţa înfrăţirii cu Jena, de departe cea mai veche, statornică şi fructuoasă relaţie de parteneriat pe care o are municipiul Lugoj, aducând mulţumirile cetăţenilor Lugojului pentru ajutorul constant pe care oraşul Jena l-a acordat municipiului nostru în toată această perioadă. Tot cu această ocazie, primarul Lugojului a adresat gazdelor invitaţia de a marca cei 30 de ani de realizări comune şi la Lugoj, în data de 15 august, cu prilejul Rugii Lugojene.
Punctul culminant al manifestării l-a constituit invitaţia gazdelor făcută primarului Municipiului Lugoj de a semna în Cartea de Onoare a oraşului Jena.
Primăria Municipiului Lugoj