Actualitate
FOTO: Imaginile săptămânii 17-23 iunie
Cele mai importante momente ale săptămânii 17-23 iunie în fotografii marca LUGOJEANUL.ro și nu numai, o săptămână plină, dar frumoasă, cu noutăți pentru Lugoj. Pentru articolele aferente fotografiilor, faceți click pe imagini.
1. Un bărbat de 78 de ani este găsit de pompierii lugojeni mort de câteva zile în apartamentul său luni, 17 iunie, după ce bătrânul a suferit un atac de cord;
2. 69 de elevi primesc diplome și burse municipale de la primarul Francisc Boldea luni, 17 iunie;
3. Primăria publică orarele și traseele noilor mijloace de transport gratuite din Lugoj marți, 18 iunie;
4. 40 de grade Celsius, atât arăta termometrul ceasului stradal montat în intersecția de la Unic marți, 18 iunie;
5. O biciclistă intră în fața unui autoturism și este aruncată pe șosea din cauza impactului vineri, 21 iunie (foto: Ziarul Actualitatea);
6. Pompierii sunt solicitați în cartierul ITL vineri, 21 iunie, unde un locatar a uitat o oală cu mâncare pe foc ce a pus pe jar vecinii acestuia (foto: Ziarul Actualitatea);
7. Primarul Francisc Boldea semnează în cartea de onoare a orașului Jena, la finalul vizitei de 30 de ani de înfrățire cu orașul german vineri, 21 iunie (foto: Primăria Municipiului Lugoj).
Rubrica prezentată de LUGOJEANUL.ro, intitulată „Retrospectiva săptămânii”, devine „Imaginile săptămânii”. Am luat această decizie deoarece ne respectăm propria deviză „Rapid, corect, perfect!”, iar o informație nu se poate transmite mai rapid sau mai corect decât printr-o fotografie. În plus, o fotografie valorează cât o mie de cuvinte, ceea ce este perfect!
Actualitate
Zeci de șoferi transformați în pietoni în weekend, în zona Lugojului și restul județului Timiș
Polițiștii rutieri din cadrul I.P.J. Timiș au acționat și în acest weekend pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente. Pe principalele artere din judet, polițiștii au controlat 510 autovehicule, au legitimat 515 persoane, au efectuat 476 de testări cu aparatul etilotest și 20 cu aparatul drugtest.
În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 395 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor rutiere, dintre acestea 176 au fost aplicate pentru nerespectarea limitelor legale de viteză, 47 pentru nepurtarea centurii de siguranță, iar 25 de sancțiuni au fost aplicate pietonilor/ bicicliștilor.
Fie că au condus sub influența alcoolului, fie că au depășit limitele legale de viteză, au efectuat depășiri neregulamentare, nu au acordat prioritate sau au săvârșit alte abateri, 40 de conducători auto au rămas fără permis de conducere. În urma defecțiunilor constatate, au fost retrase 17 certificate de înmatriculare.
Totodată, polițiștii au constatat 10 infracțiuni la regimul circulației rutiere, dintre care 4 (conducerea unui autovehicul fără permis de conducere), 4 (conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului), 1(conducerea unui autovehicul sub influența drogurilor), 1(conducerea unui autovehicul neînmatriculat).
Actualitate
O mașină a intrat într-o turmă de oi pe un drum din apropiere de Lugoj
O mașină a companiei de energie Enel a intrat intr-o turmă de oi, luni dimineața, pe un drum din apropiere de Lugoj. Turma de oi traversa drumul când a fost surprinsă de către autoturismul de mici dimensiuni. Mai multe mioare au decedat în urma impactului.
S-a întâmplat la orele dimineții de luni, pe drumul ce leagă Traian Vuia de Dumbrava. Potrivit celor de la DRDP, s-a intervenit pe porțiunea de drum pentru degajarea carosabilului și înlăturarea resturilor rezultate în urma accidentului.
„Drumarii au intervenit pe DN 68A între Traian Vuia și Dumbrava, jud. Timiș, pentru a curăța carosabilul în urma unui accident. Un autoturism a lovit o turmă de oi. Traficul se desfășoară normal la această oră”, au anunțat cei de la DRDP Timișoara.
Actualitate
Jumătate dintre șoferii opriți în satele de lângă Lugoj și Făget, amendați de către polițiști
Vineri, 3 februarie, în intervalul orar 09:00- 13:00, polițiștii Orașului Faget și cei ai Secției 10 Rurală Făget, împreună cu polițiștii Serviciului Rutier Timiș și cei ai Biroului Rutier Lugoj, au organizat o acțiune cu efective mărite în zona de competență, în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță rutieră, precum și pentru menținerea fluenței traficului rutier.
Au fost legitimate 205 persoane și controlate 145 de autovehicule, fiind efectuate 28 de testari cu aparatul etilotest.
În urma verificărilor efectuate au fost aplicate 109 sanctiuni contravenționale, în valoare totală de 36.540 de lei, pentru nerespectarea normelor rutiere, conform OUG 195/2002R.
Polițiștii au retras 1 certificat de imatriculare și au reținut, în vederea suspendării, 4 permise de conducere, dintre care:
– 1 pentru efectuate necorespunzătoare a manevrei de depășire;
– 2 pentru viteza;
– 1 pentru alte abateri.
Polițiștii timișeni vor desfășura în continuare acțiuni rutiere pentru prevenirea evenimentelor negative.
Actualitate
Studii în loc de giratorii pentru intersecțiile periculoase din Lugoj și restul județului
Consiliul Județean Timiș va comanda un studiu care să determine cât de periculoase sunt unele intersecții din județ. Va fi vizat și Lugojul, care de ani buni se află pe lista de amenajare al unui sens giratoriu în una dintre cele mai periculoase intersecții din județ.
Este vorba despre intersecția de la strada Tapiei cu centura ocolitoare a orașului. De ani buni, intersecția a fost locul în care au avut loc nenumărate accidente rutiere, soldate cu oameni răniți grav sau chiar decese.
Primăria a promis de nenumărate ori că va rezolva problema, însă nici administrația trecută și nici cea actuală nu au ajuns la o soluție. Consiliul județean va plăti 30.000 de lei pentru studiul ce va evalua intersecțiile cu risc de accidente din Timiș, unei firme private.
- Actualitate4 zile în urmă
Lugojeanul care a cumpărat stațiunea favorită a prințesei Sissi
- Cultură4 zile în urmă
S-a încheiat concursul pentru funcția de director de la Casa de Cultură a Municipiului Lugoj
- Actualitate4 zile în urmă
Parchetul din Lugoj, rezultate bune cu procurori puțini. S-a înregistrat și cea mai mare pedeapsă dată unui infractor
- Politică3 zile în urmă
Amenințată cu excluderea, city-managerul Anca Micșa Oprea și-a dat demisia din USR. Ce spune Erwin Floroni