Social
Unul dintre cei mai cunoscuți medici ai Lugojului se retrage după trei decenii de activitate
Unul dintre cei mai renumiți și longevivi medici din Lugoj, doctorul Marius Drăgilă, se retrage din funcția de medic specialist oftalmolog pe care a ocupat-o timp de mai multe decenii la Spitalul Municipal “Dr. Teodor Andrei” din oraș. Medicul Dărgilă a ajuns să lucreze la spitalul din Lugoj exact acum 32 de ani, în luna decembrie a anului 1986.
Pentru postul lăsat liber de către medic spitalul a organizat un concurs la care s-a înscris un singur candidat. Este vorba despre medicul Radu Lupescu, medic specialist oftalmolog. Acesta a participat la concurs marți, 4 decembrie, în urma căruia a și fost declarat admis pentru postul lăsat vacant de medicul Drăgilă. Lupescu a obținut punctajul 192 din 200 de puncte posibile la proba scrisă și cea practică.
“Medicul Drăgilă a activat de peste 30 de ani la spital. A mai fost scos la concurs postul dânsului, deoarece el s-a pensionat mai demult, însă nu s-a prezentat nimeni. Noul medic este tânăr, este din Timișoara și îl așteptăm să își înceapă activitatea”, a explicat pentru Lugojeanul.ro dr. Erwin Floroni, director la Spitalul Municipal “Dr. Teodor Andrei” din Lugoj.
Medicul își va începe activitatea începând cu luna viitoare.
Social
Lugojenii, invitați la cel mai așteptat concert coral al anului din orașul de pe Timiș
Cel mai important cor al orașului îi invită pe lugojeni la cel mai așteptat eveniment de acest gen al anului. Primăria Municipiului Lugoj și Casa de Cultură „Traian Grozăvescu” Lugoj vă invită la Tradiționalul Concert de Crăciun al Corului „Ion Vidu”, dirijat de Alexandru Șuca.
„Haideți să pășim împreună într-o seară fermecătoare, unde fiecare notă muzicală va deveni o stea aprinsă în suflet, iar emoția colindelor ne va îmbrățișa ca o mantie caldă a Crăciunului!” scriu organizatorii evenimentului.
Solistul principal al corului esteBogdan Săracin. În deschiderea evenimentului, vor cânta tinerii din Corul „Armonii” al Școlii Gimnaziale de Muzică „Filaret Barbu”, sub conducerea prof. Claudia Crețu.
Evenimentul are loc miercuri, 18 decembrie, de la orele 19:09, la Universitatea Europene Drăgan din oraș.
Social
Un renumit artist de muzică etno și de petrecere vine la Lugoj să cânte de sărbători
Unul dintre cei mai populari artiști de muzică etno și de petrecere din țară vine la Lugoj să cânte în această iarnă. Apariția va fi una cu acces pentru toată lumea, fără ca publicul să fie nevoit să plătească bilet. Evenimentul va avea loc pe scena Regatului Serbărilor de Iarnă din Piața „Drăgan”.
Este vorba despre Tinu Vereșezan, un interpret de muzică etno și de petrecere cu milioane de urmăritori din toată țara. Acesta ajunge la Lugoj pe 20 decembrie, urmând să îi încânte pe cei care vin la eveniment la finalul serii.
Săptămâna aceasta, mai exact joi, pe 12 decembrie, de la orele 18, va urca pe scenă Ami, o altă româncă din topurile naționale și mondiale, cu sute de milioane de vizualizări la melodiile pe care le interpretează. De Revelion, la Lugoj va ajunge un alt mare artist român.
Social
Târgul caritabil „Fii mai bun, Fii Moș Crăciun” ajunge la ediția a XIII-a în Lugoj
Pe 12 decembrie, începând cu ora 17:00, Piața Constantin Drăgan din Lugoj va găzdui ediția a XIII-a a târgului caritabil „Fii mai bun, Fii Moș Crăciun”. Evenimentul, devenit deja o tradiție a comunității, aduce speranță și sprijin pentru un copil aflat în dificultate.
Copiii din comunitatea locală au realizat cu multă dăruire și talent diverse produse handmade, care vor fi puse în vânzare în cadrul târgului. Toate fondurile obținute vor fi direcționate către un copil cu nevoi speciale, oferindu-i șansa la o viață mai bună. Fiecare obiect cumpărat devine astfel mai mult decât un simplu cadou – este un gest de solidaritate și iubire.
Organizatorii îi invită pe lugojeni să participe la acest eveniment de suflet, să achiziționeze produse și să contribuie la împlinirea unui vis. „Fiecare achiziție, fiecare gest contează. Împreună putem transforma acest Crăciun într-un moment de neuitat pentru un copil care merită dragostea noastră”, au transmis organizatorii.
Evenimentul nu ar fi posibil fără sprijinul școlilor, liceelor, ONG-urilor, Clubului Copiilor și centrelor implicate, care de-a lungul anilor au demonstrat solidaritate și dedicare. Organizatorii au ținut să mulțumească tuturor celor care au contribuit la succesul acestei inițiative, subliniind că „gesturile voastre de sprijin au făcut diferența și au adus lumină în viețile celor care aveau nevoie de ajutor”.
Pe 12 decembrie, Piața Constantin Drăgan vă așteaptă cu brațele deschise și atmosfera de sărbătoare. Fii parte din această lecție de compasiune și ajută la scrierea unei povești de Crăciun cu final fericit!
Social
Titluri de campioni naționali pentru crescătorii de iepuri și păsări din Lugoj
În perioada 29 noiembrie – 1 decembrie 2024, localitatea Caransebeș a găzduit o nouă ediție a Expoziției Județene Fauna Cărășană, un eveniment care în fiecare an atrage iubitori ai animalelor din toate colțurile țării. Expoziția a reunit aproximativ 750 de exemplare de păsări de curte, porumbei de rasă, păsări exotice și iepuri, oferind publicului o demonstrație impresionantă a diversității și frumuseții faunei domestice.
Printre participanții remarcabili s-au numărat Lucian Onujec și Cristian Petrescu, membri ai Asociației Fauna Lugoj, care au obținut rezultate deosebite la acest prestigios eveniment.
Performanțele lugojenilor
Lucian Onujec s-a evidențiat printr-o prestație extraordinară la rasa Uriaș german, varietate gri, unde a obținut titlul de Campion Mascul cu un punctaj de 96.5 puncte. De remarcat este că acesta a repetat succesul de anul trecut, când a câștigat atât cupa secției, cât și titlul de campion la aceeași rasă și varietate.
Cristian Petrescu a avut o prestație la fel de impresionantă, încununată de mai multe distincții la rasa Berbec pitic, varietate Agouti. Acesta a primit următoarele titluri:
- Campion Mascul cu 97.5 puncte;
- Cea mai bună colecție la iepuri de rasă;
- Cupa secției pentru iepuri de rasă.
Asociația Fauna Lugoj a fost reprezentată cu succes și de președintele său, Ioan Hoban, care a obținut titlul de Campion la un cocoș din rasa Orpington, varietate galben.
-
Administrațieo săptămână în urmă
Noul primar al Lugojului are trei apartamente și o casă. Ce alte avuții a notat în declarația de avere
-
Administrațieo săptămână în urmă
Dobra l-a pus pe Buciu să rezolve procesul din proiectul noului spital. „Este o problemă delicată”
-
Lugoj7 zile în urmă
Când se deschide patinoarul la Lugoj, funcțional pe toată perioada iernii
-
Lugoj7 zile în urmă
Caz complicat pentru polițiștii din Lugoj: Mașină sub sechestru pe străzi, iarbă printre scaune, tânăr fugit de la centru