Iulius Mall

Un scurtcircuit a aprins o casă la Găvojdia. Intervenție de urgență a pompierilor din Lugoj

Luni, în jurul orei 5:00 dimineața, pompierii din Lugoj au fost chemați să intervină la un incendiu izbucnit la o locuință din Găvojdia. Echipajele s-au deplasat rapid la fața locului cu două autospeciale de stingere, reușind să împiedice extinderea flăcărilor către camerele vecine și casele din apropiere.

Potrivit informațiilor furnizate de ISU Timiș, Detașamentul de Pompieri Lugoj, focul a afectat acoperișul imobilului pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați, distrugând o parte considerabilă din acesta. De asemenea, fațada clădirii, o parte din mobilier și câteva aparate electrocasnice au fost deteriorate de foc și de fumul dens.

Publicitate

La locul incidentului a intervenit și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Timiș, care a acordat îngrijiri medicale de urgență pentru două persoane aflate în locuință. Din fericire, acestea au refuzat transportul la spital, nefiind rănite grav.

Din primele cercetări, se pare că incendiul ar fi fost provocat de un scurtcircuit electric, generat de efectul termic al curentului. Reacția prompte a pompierilor lugojeni a făcut ca incendiul să fie lichidat înainte să producă pagube și mai mari, intervenția fiind finalizată fără victime omenești.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate