Iulius Mall

Un brand din Lugoj a vândut produse de două milioane de euro în 2019

Unul dintre cele mai populare branduri care au luat vreodată naștere la Lugoj a avut în 2019 o cifră de afaceri de două milioane de euro. Ceaiurile, suplimentele alimentare și loțiunile realizate de brandul lugojean, care a apărut acum aproape 30 de ani, se vând în toată țara și chiar dincolo de granițele României, fiind apreciate de către experții în domeniul produselor naturiste.

Publicitate

Este vorba despre brandul Favisan, producător de ceaiuri, loțiuni și suplimente alimentare. Favisan este ideea Virginiei Faur, care prin realizarea brandului nu a făcut altceva decât să își valorifice brevetele sale din domeniu. În total, peste 580 de produse sunt disponibile sub sigla Favisanului.

Favisan comercializează suplimente alimentare, ceaiuri, capsule, tincturi, siropuri, produse cosmetice, și alte produse. Acestea se găsesc atât pe internet, cât și la magazinele naturiste și farmacii. Producătorul a ajuns la o cifră de afaceri de 9.800.000 de lei în 2019, menținându-se din punct de vedere financiar la nivelul anului 2018, conform datelor publice de la Ministerul de Finanțe.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate