Connect with us

Divertisment

Uica Mihai, SALTAT DE MASCATI sambata! Ce a declarat renumitul bucatar din arestul IPJ Timis

Publicat

în

uica mihai„Vă scriu aceste rânduri din arestul IPJ Timiş, unde am fost azvârlit astăzi dis-de-dimineaţă, de către mascaţii de la S:P:I:R. Trebuie să îi mulţumesc colegului de celulă Juvete Prinţul Cocainei, care mi-a împrumutat Smartfonul lui să vă comunic acestea şi să fac un apel disperat, să faceţi pe dracu în patru să mă scoateţi de aici fiindcă altfel o mierlesc”, au fost cuvintele lui Uica Mihai, renumitul bucătar bănățean care s-a făcut remarcat prin stilul său de a-și prepara și prezenta preparatele culinare tradiționale la festivalurile sau evenimentele la care a luat parte.

RETIM

„Azi dimineaţă pe la orele patru noaptea, au năvălit peste mine mascaţii de la poliţia antitero, cu cagule, cu mogule, cu trăgule, cu ce mai au ei în dotare, înarmaţi până în dinţi. Mi-au spart uşa de la intrare cu berbecul de oţel, m-au culcat pe podea în bucătărie (preparam un sos secret de valeriană cu ghimbir) m-au încătuşat şi mi-au întors casa pe dos. Cu ei erau şi patru procurori, unul de la DNA, unul de la ANI, unul de la Parchetul General, iar al patrulea era un puţoi angajat pe pile, care le căra genţile”, a continuat acesta pe blogul personal. Evident, totul este o glumă nevinovată, pe care Uica o dedică cel mai probabil celor care, din când în când, se trezesc fără să aibă vreo vină cu mascații la poartă, la ore nu tocmai ortodoxe.

După ce relatează, în spiritu-i caracteristic de umorist, de ce a fost „închis”, Uica Mihai spune că așteaptă ca toți iubitorii de carne să se unească înspre salvarea lui de la pușcărie. „Uniţi-vă toţi iubitorii de mezeluri, puneţi mână de la mână şi angajaţi pe avocaţii lui nea Jiji Becali să mă scoată dracului de aici, până nu mă toacă ăştia mărunt- mărunt şi mă fac ghiudem. Vă mulţumesc din suflet şi aştept în fundul celulei un semn de la voi”, își închide Uica relatarea.

Lugoj: Concert de colinde cu Paula Hriscu

1 Comment

1 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Divertisment

La Lugoj a ajuns Uraganu! Noile panouri digitale din centrul orașului difuzează gratuit manele VIDEO

Publicat

în

FOTO Captura Youtube

Refacerea zonei centrale din Lugoj se apropie de finalizare. Au fost remediate o parte dintre deficiențele semnalate de către lugojeni și au fost instalate echipamentele prevăzute în proiect. Printre acestea se numără panouri informative cu afișaj digital și panouri de informare pentru nevăzători, menite să îmbunătățească accesibilitatea și informarea publicului. Totodată, va fi instalată o stație de încărcare pentru trotinete electrice și o cișmea, iar securitatea zonei va fi sporită prin montarea unor camere de supraveghere video.

RETIM

În acest context, de câteva zile, informațiile afișate pe panourile digitale instalate nu sunt tocmai cele așteptate. După cum se poate vedea în filmarea de mai jos, pe ecran rulează unul dintre videoclipurile unui manelist celebru, Tzanca Uraganu pe numele lui, spre plăcerea iubitorilor acestui gen de muzică și spre dezgustul celor care nu îl apreciază.

Având în vedere că în centru mai trebuie instalate câteva componente din proiect, rămâne de văzut ce surprize ne mai pregătesc edilii locali.

Lugoj: Concert de colinde cu Paula Hriscu

Citiţi mai departe

Cultură

Înscrieri pentru cea de-a doua ediție a Concursului de Fotografie „Casian Mărgineanțu”. Premii totale de peste 1.000 de euro

Publicat

în

Concursul de Fotografie „Casian Mărgineanțu” este un eveniment dedicat pasionaților de fotografie, organizat de publicațiile Lugojeanul, Redeșteptarea și Ghidul Banatului.
Cu premii în valoare totală de peste 1.000 de euro, acest concurs este un tribut adus memoriei fostului nostru coleg, fotoreporterul Casian Mărgineanțu, și o oportunitate de a vă exprima creativitatea în lumea fascinantă a fotografiei. La prima ediție, desfășurată anul trecut, au fost înscrise în concurs peste 200 de fotografii, iar câștigător a fost Robert Scarlat, cu imaginea de mai jos:

RETIM

Dacă sunteți pasionați de fotografie, aveți ocazia de a vă înscrie în acest concurs și de a vă testa abilitățile în fața unui juriu experimentat.

Iată pașii pentru a vă înscrie: alegeți cel mult trei fotografii pe care le considerați demne de participare și trimiteți fotografiile și datele de contact la adresa de email concursfotocasianmargineantu@gmail.com înainte de data limită, care este 19 octombrie.

Lugoj: Concert de colinde cu Paula Hriscu

Premiile sunt substanțiale și vor răsplăti efortul și talentul vostru:

  • Premiul I: 2.000 de lei
  • Premiul II: 1.500 de lei
  • Premiul III: 1.000 de lei
  • Două mențiuni speciale: câte 500 de lei fiecare

Criterii de evaluare:
Fotografiile vor fi evaluate de un juriu experimentat pe baza următoarelor criterii: creativitate, tehnică și originalitate.

Câștigătorii vor fi anunțați după data limită în ziarele tipărite și online din Lugoj și vor fi contactați telefonic sau prin e-mail. O expoziție specială de premiere va avea loc la Galeria Armi, de la Casa Armatei din Lugoj, începând din 31 octombrie, unde fotografiile câștigătoare și alte fotografii alese de juriu vor fi expuse publicului și prezentate în presa locală.

Citiţi mai departe

Divertisment

Lugojenii sunt așteptați la expoziția de păsări și animale mici cu blană. Vin crescătorii din întreaga țară

Publicat

în

Asociația Sportivă a Crescătorilor de Păsări și Animale Mici „FAUNA”, în colaborare cu Cercul Militar Lugoj, organizează, în perioada 1-3 noiembrie, o expoziție anuală de păsări și animale cu blană, care va avea loc în Sala Sporturilor “Lavinia Milosovici”.

RETIM

“Lugojul este recunoscut la nivel național pentru crescătorii de păsări și animale, majoritatea celor care le cresc fiind recunoscuți la nivel național și chiar internațional,” a declarat președintele Asociației Sportive a Crescătorilor de Păsări și Animale Mici „FAUNA” Lugoj, Ioan Hoban. Se estimează că în orașul de pe Timiș vor fi prezenți peste 60 de crescători din Lugoj și din județele Bihor, Brașov, Caraș-Severin și Cluj, care vor aduce aproximativ 700 de păsări și animale cu blană pentru a fi admirate de vizitatori.

Expoziția va fi deschisă vineri, 1 noiembrie, între orele 12-18, sâmbătă între orele 8-18 și duminică între orele 8-12. Prețul biletului de intrare este de 10 lei pentru adulți, în timp ce copiii și elevii beneficiază de intrare gratuită. Vizitatorii vor avea ocazia să admire o varietate impresionantă de porumbei, găini, curci, bibilici, rațe, gâște, iepuri, papagali, canari, dar și alte păsări și animale.

Lugoj: Concert de colinde cu Paula Hriscu

Citiţi mai departe

Divertisment

3 sloturi online potrivite pentru acest anotimp

Publicat

în

Toamna își face simțită prezența tot mai puternic și nu mai e mult până când frunzele copacilor vor începe să cadă, iar culoarea lor să se schimbe.

RETIM

Acest anotimp este asociat și cu adunarea recoltelor. Tot „recolte” vor să adune și cei pasionați de sloturi online, doar că acestea constau în premii oferite de jocurile preferate. Dacă faci parte din această categorie, îți recomandăm trei sloturi online potrivite pentru a fi încercate.

Treasure Hill

Slotul este lansat de compania CT Interactive și are patru ani pe piață. Ca utilizator, poți „recolta” monedele de aur din acest slot, care propune o aventură interesantă în căutarea comorilor ascunse într-un univers fantastic. Tematica slotului are legătură cu folclorul irlandez. Din acest motiv, spiridușii și oalele cu monede de aur nu puteau lipsi. Jocul se remarcă și printr-o grafică interesantă, dar merită menționat că nu excelează când vine vorba despre efecte 3D, probabil pentru că studioul a dorit să păstreze o tematică retro.

Acțiunea este dispusă pe o structură cu 5 role și 4 rânduri, iar cele 50 de linii de plată sunt fixe. Simbolurile acestui joc te duc cu gândul la noroc și relaxare. Avem, așadar, trifoi cu patru foi, potcoava norocoasă, oală de aur, halbă de bere, curcubeu și o pipă. Simbolul Wild este un Spiriduș și înlocuiește toate celelalte simboluri din slotul Treasure Hill, cu excepția Scatter-ului, care este reprezentat de o casă ca în filmul „Hobbitul”.

Lugoj: Concert de colinde cu Paula Hriscu

Foto treasure hill aici

Jocul are și rotiri gratuite, dar și două tipuri de funcții Gamble. Una dintre ele se numește Double-up, în care trebuie să ghicești dacă următoarea carte este roșie sau neagră ori să nimerești suita cărții pentru a-ți înmulți câștigul de 4 ori. Cealaltă variantă se numește Half gamble, în care păstrezi jumătate din suma pe care ai câștigat-o, iar cealaltă merge la Gamble.

Extra Crown

Dintre toate sloturile online, este imposibil să nu fi auzit măcar o dată de o producție lansată de EGT, actuala Amusnet Interactive. Este clar că Extra Crown nu este chiar cel mai popular titlu marca EGT, însă are suficiente motive pentru care merită să îl încerci. Este, practic, o continuare a Shining Crown, dar care aduce ceva în plus. Cireșele, lămâile, portocalele, prunele, clopotul auriu, strugurii, pepenii, șeptarii, steaua mov și dolarul auriu sunt simbolurile acestui slot.

Steaua mov este simbolul Scatter și aduce un câștig de 20x, în timp ce dolarul auriu, care și el este Scatter, generează un câștig de 100x miza. Coroana este simbolul Wild și apare exclusiv pe rolele doi, trei și patru și poate înlocui celelalte simboluri. Utilizatorii apreciază desigur și faptul că este conectat la Mystery Cards – popularul jackpot online de la Amusnet EGT pe patru niveluri: Treflă, Caro, Cupă și Pică.

Eye of Atum

Mitologia egipteană oferă o mulțime de legende prezente la sloturi online. Acest joc lansat de Play’n Go se remarcă prin grafică peste medie. Simbolurile sunt tematice din mitologia egipteană, precum scarabeii, ankh-urile și ochiul lui Atum. Acțiunea se petrece pe o grilă 5×3 cu 10 linii de plată fixe.

foto eye of atum aici

Ochiul lui Atum este simbolul Wild, în timp ce Scatter-ul declanșează rotirile gratuite. Pe lângă rotiri, în acest slot ai și simboluri expansive, dar și multiplicatori în timpul jocului bonus, care pot genera câștiguri considerabile. Jocul beneficiază de recenzii bune din partea celor care l-au încercat.

Jocurile de noroc cu mize reale se adresează exclusiv persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani. Fii responsabil!

Citiţi mai departe

Cele mai citite