Dacă tot sărbătorim astăzi Sfântul Nicolae, trebuie spus că în inima orașului Lugoj se află un monument de o valoare istorică deosebită, martor al vremurilor îndepărtate. Turnul bisericii „Sfântul Nicolae” reprezintă, potrivit informațiilor din cartea lui Horațiu Suciu, „O istorie a Lugojului pentru uzul celor tineri”, cel mai vechi locaș de cult care a rezistat în acest oraș.
„Despre momentul în care această biserică a fost ridicată există mai multe opinii. Unii cercetători consideră că a fost construită în aceeaşi epocă cu vechile vetre mănăstireşti din Banat: Vodiţa, Şemlac, Săraca, Partoş, Vărădia, adică din secolele XIII-XIV. Alţii consideră că ea a fost ridicată la începutul secolului al XV-lea, în 1402, de Cătălina (sau Ecaterina), soţia banului de Severin, Nicolae de Pereny (Perian). O tradiţie locală consideră că biserica a fost ridicată de călugări veniţi din Ţara Românească. Există istorici care consideră că, la origine, a fost biserica unei mănăstiri. Descrierea de către Dem Teodoru a unei fresce din Biserică, care reprezenta „portretul protopopului de atuncea Gavril, în veşminte semi-episcopale îmbrăcat, adecă: dolamă roşie, manta neagră cu căptuşeală vânătă, apoi camilacvă, metaniile şi bât cârn” demonstrează că acesta era un călugăr și că biserica făcea parte dintr-un complex mănăstiresc”, arată istoricul Horațiu Suciu. 
Incendiul care a dus la dispariția bisericii
Biserica „Sfântul Nicolae” a trecut prin numeroase transformări de-a lungul secolelor. Un incendiu în iulie 1842 a afectat grav biserica, iar din lipsa de fonduri nu s-a mai putut restaura în mod corespunzător. Aceasta a condus la demolarea sa în 1879, păstrându-se doar turnul clopotniței.
Săpăturile arheologice din 1922 au relevat dimensiunile originale ale bisericii, precum și dovezi ale unor înmormântări nobile sub biserică. Basorelieful de pe frontispiciul turnului, reprezentând Sfântul Nicolae și blazonul lui Ioan Raț de Mehadia, adaugă un element de valoare artistică și istorică complexului.
„Săpăturile arheologice din anul 1922 au scos la lumină dimensiunile Bisericii „Mici”, straturi de cenuşă, vase de lut, resturi de oale, două mânere de săbii. În „gropniţa” de sub biserică s-au aflat osemintele risipite şi resturi de ţesături în fir, indicii că ar fi cripta unor nobili. O piatră funerară descoperită sub pardoseala de cărămidă a bisericii – aici a fost înmormântat Ioan Raţ de Mehadia, în august 1729. Biserica avea lungimea de 20 stânjeni, iar înălţimea turnului de 16 m. Zidurile erau din cărămidă (sau piatră), acoperişul fiind din ţiglă smălţuită de culoare verde. Pe frontispiciul Turnul Bisericii „Sfântul Nicolae” turnului se află un basorelief compus din două piese, una reprezentând imaginea Sfântului Nicolae, săpată în piatră de gresie şi colorată, a doua înfăţişând blazonul lui Ioan Raţ de Mehadia și, împrejur, stemele districtelor bănăţene a căror prefect suprem a fost. În partea inferioară a basoreliefului se află textul latin amintit”, arată Suciu.
Cum arăta biserica pe interior
Istoricul bănățean mai dezvăluie că inventarul întocmit în 1792, de protopopul Constantin Atanasievici ne dă o imagine a înfăţişării interioare a Bisericii Sfântului Nicolae din secolul al XVIII-lea: „tâmpla de zid până la cerime. Deasupra zugrăvită, pe tâmplă Răstignirea, la ocol 12 Proroci, mai jos 12 Apostoli, apoi 12 praznice împărăteşti şi 4 Evanghelişti de-a dreapta Domnului Hristos”. În pronaos se vedea portretul protopopului Gavril.
Un alt inventar din 20 ianuarie 1775 consemnează numele unora din cele 14 cărţi româneşti aflate în biserică: o evanghelie (1746), un liturghier (1768), un apostol (1743), o biblie (1688), o pravilă (1652), un octoih (1774), un nou testament (1648). Majoritatea acestor cărți proveneau din Ţara Românească. Acelaşi inventar mai enumeră odăjdii preoţeşti, vase din argint, lemn sau aurite, cruci ferecate și două clopote.
Astfel, Biserica „Sfântul Nicolae” din Lugoj nu este doar un lăcaș de cult, ci și o mărturie vie a istoriei locale și a schimbărilor sociale și religioase ce au avut loc în Banat de-a lungul timpului.
