
Un bărbat și o femeie din Lugoj, județul Timiș, au fost condamnați pentru că au păcălit o fată de 17 ani să se prostitueze. Romeo-Constantin Costeliuc a primit o pedeapsă de 10 ani, 6 luni și 193 de zile de închisoare, iar Niculina-Angelica Vodă a fost condamnată la 12 ani de închisoare. Ambele pedepse includ condamnări mai vechi cu suspendare, care au fost revocate, arată Monitorul de Suceava.
Tribunalul Suceava a dat aceste sentințe pentru infracțiunea de trafic de minori. Hotărârile nu sunt definitive și pot fi atacate la Curtea de Apel Suceava.
Structurile de combatere a crimei organizate au acționat prima dată acest caz în vara anului 2016. Atunci, în urma unor percheziții, Romeo Costeliuc și Angelica Niculina Vodă, zisă Natașa sau Zâna, ambii cu domiciliul în municipiul Lugoj, județul Timiș, nu au fost de găsit, fiind arestați în lipsă.
La finele lui 2014, înainte de sărbători, Romeo, originar din comuna Moldovița, s-a urcat în tren și a venit de la Lugoj la Suceava. După ce s-a învârtit prin mai multe medii, acesta a abordat o fată de 17 ani, din Mălini. Fata abandonase școala și nu se înțelegea cu părinții, fiind victima perfectă în cazurile de acest gen. Din cercetări rezultă că Romeo i-a creat artificial ideea că au o relație, promițându-i un viitor alături de el, astfel că a convins-o pe fată să plece cu el.
Cei doi s-au urcat în tren, din Gura Humorului, şi au ajuns la Lugoj. Aici, în scurt timp, fata avea să afle că Romeo nu este îndrăgostit de ea şi are cu totul alte intenţii.
Primea doar mâncare și bătaie
Fata a fost cazată într-un apartament din Lugoj, unde locuia și Angelica Niculina Vodă. În perioada 24 decembrie 2014 – 14 ianuarie 2015, fata a fost ținută în acel apartament, unde, susțin procurorii, a fost determinată să întrețină relații sexuale contracost, banii obținuți de la clienți fiind însușiți de cei doi inculpați, după cum rezultă din anchetă.
În rechizitoriul de trimitere în judecată se arată că minora a fost constrânsă atât fizic de Romeo Costeliuc, prin exercitarea de violențe, cât și psihic, prin amenințarea cu acte de violență.
Minora din Mălini primea doar mâncare, iar atunci când s-a împotrivit a primit corecţii fizice. Anchetatorii au arătat că, pentru a-și impune punctul de vedere, Romeo Constantin Costeliuc i-a aplicat minorei mai multe lovituri, atât pentru a accepta să întreţină relaţii sexuale cu clienţii respectivi, cât şi pentru a o determina să nu-l denunţe la poliţie, în situația în care ar fi fost întrebată despre acest lucru.
Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava