Actualitate
Trei ani de închisoare pentru medicul din spitalul lugojean, prins în flagrant când primea șpagă
Medicul Flaviu Ioan Bodnar prins în 23 martie, 2022, de procurori și polițiști, în flagrant, primind de la o pacientă o sumă de bani pentru serviciile sale a fost condamnat în primă instanță la trei ani de închisoare. Pedeapsa este cu suspendare și poate fi contestat la o instanță superioară.
Polițiștii s-au sesizat după o plângere făcută de către pacientă. „În fapt, a fost reținut că, în data de 23 martie, în jurul orei 09.00, în vederea efectuării unui control medical de către inculpat, martorul denunțător i-ar fi remis acestuia, la finalul examinării medicale, un plic conținând suma de 300 de lei. În aceleași împrejurări, pe timpul discuțiilor purtate între inculpat și martorul denunțător, inculpatul ar fi confirmat primirea de la martorul denunțător și în cursul anului trecut a sumei de 100 de lei, în schimbul efectuării unui control medical. Cercetările continuă, pentru lămurirea tuturor împrejurărilor comiterii faptelor”, declara la data reținerii, Gordana Bogosov, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.
Judecătorii Tribunalului Timiș l-au condamnat pe „inculpatul Bodnar Ioan Flaviu la: – 3 (trei) ani închisoare – pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 C. pen. rap. la art. 6 din Legea 78/2000 (în data de 23.03.2021). În temeiul art. 289 alin. 1 C. pen., art. 67 alin. 1 C. pen., se vor aplica inculpatului Bodnar Ioan Flaviu pedepsele complementare prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a), b) și g), alin. 2 C. pen., respectiv interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și interzicerea dreptului de a exercita profesia de medic pe o durată de 1 an, care începe să curgă după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri de condamnare. În baza art. 65 alin.1 C.pen., i se vor interzice inculpatului, cu titlu de pedepse accesorii, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a), b) și g) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a exercita profesia de medic pe durata şi în condiţiile prev. de art. 65 alin.3 C.pen., respectiv din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 91 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului pe o durată de 3 (trei) ani care reprezintă termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 C. pen.. În baza art. 93 alin. 1 cu referire la art. 94 alin. 1 C. pen. dispune ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul Bodnar Ioan Flaviu să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timi? la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de proba?iune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, Serviciului de Probaţiune Timiș, schimbarea locuin?ei ?i orice deplasare care depă?e?te 5 zile; d) să comunice Serviciului de Probaţiune Timi? schimbarea locului de muncă; e) să comunice Serviciului de Probaţiune Timiș informaţii și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b) C. pen. dispune ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Bodnar Ioan Flaviu să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C. pen. dispune ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul Bodnar Ioan Flaviu să presteze 60 zile de muncă neremunerată în folosul comunită?ii, activităţi ce vor fi desfăşurate în cadrul Primăriei Timișoara sau în cadrul AJOFM Timiș. În baza art. 404 alin. 2 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 96 C.pen. cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul comiterii unei noi infracţiuni, cu intenţie, în interiorul termenului de încercare sau nerespectării măsurilor și obligațiilor dispuse şi asupra consecinţelor acestei revocări. În temeiul prev. art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. a C. pr. pen. achită inculpatul Bodnar Ioan Flaviu de sub învinuirea de comitere a infracțiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 C. pen. rap. la art. 6 din Legea 78/2000 în aprilie 2020.”, se arată în sentință.
După ce medicul a fost prins în flagrant, pe rețelele sociale s-a declanșat o adevărată campanie de susținere a acestuia. Mai multe foste paciente acuzând-o pe femeia care i-a dat mita că i-a înscenat totul, neștiind că doctorul nu era la primul act de acest fel.
Actualitate
Pericol de explozie! Scurgeri de gaz la Lugoj, după ce o țeavă a fost lovită de un utilaj
Muncitorii care lucrau la o clădire de pe strada Făgetului au lovit cu un utilaj o țeavă de gaz. În urma incidentului, în zonă s-au înregistrat scurgeri de gaz. Autoritățile au izolat perimetrul și au întrerupt gazul, pentru a nu se produce o explozie. În momentul de față, se intervine pentru repararea țevii lovite și nu mai există niciun pericol.
Reluarea furnizării gazului se va face după ce se vor finaliza toate lucrările de punere în siguranță.
Actualitate
Ce scrie presa din Italia, despre nepotul bulibașei din Lugoj. „Șeful clanului de romi, trădat de fotografiile de pe rețelele de socializare”
Ziarul Italian IlGazzettino rezervă un spațiu generos lugojeanului Iulian Boț, zis Viscol, prins în Italia de carabinieri. Ziariștii italieni scriu că Boț era „căutat internațional pentru infracțiuni fiscale și era considerat membru al unei organizații care comercializează vehicule provenite din Uniunea Europeană pentru a le revinde fără a plăti taxele corespunzătoare”
Conform ziarului italian Boț nu a luat în calcul carabinierii italieni și, în special, faptul că postarea de fotografii și videoclipuri pe rețelele de socializare ar fi putut duce la prinderea sa.
„Militarii Nucleului de Investigare al Comandamentului Provincial, conduși de colonelul Giovanni Garrasi, au reușit să-l găsească și să-l aresteze pe bărbat, împotriva căruia exista un mandat european de arestare în urma unei condamnări a tribunalului din Timișoara. El era căutat pentru infracțiuni fiscale și era considerat membru al unei organizații care comercializează vehicule provenite din Uniunea Europeană pentru a le revinde fără a plăti taxele corespunzătoare nu doar în România, ci și în Germania. În Padova, bărbatul are afaceri și cu un magazin auto din comuna Ponte San Nicolò, unde lucrează câțiva dintre membrii săi de familie și prieteni. Boț Iulian, care trebuie să execute o pedeapsă de 4 ani și 8 luni, a fost transferat într-o celulă a Închisorii din Via Due Palazzi”, arată jurnaliștii de la ILGazzettino.
Italienii scriu și de trecutul lui Boț, care s-a răfuit cu alte familii de romi din Lugoj, pentru mai multe spații imobiliare din centrul orașului.
„În anul 2009, membrii grupului lui Bot Iulian au tras mai multe focuri de armă asupra casei unei familii rivale, iar în anul 2013, Viscol însuși, alături de câțiva complici, a pătruns în locuința unui rival, după care i-a tras două focuri în ambele picioare. Ulterior, anchetele poliției române au dezvăluit că clanul era protejat de un fost oficial din inspectoratul de poliție al județului, care a primit o mită de 100.000 de euro de la Viscol pentru a-l proteja de închisoare în cazul evaziunii fiscale”, arată ziarul italian.
Actualitate
Minora dată dispărută de două ori în doar 30 de zile a fost găsită, nu departe de Lugoj
O tânără dintr-un sat din apropiere de Lugoj a pus de două ori degeaba pe jar autoritățile, în doar o lună. Tânăra, dată dispărută de către familie a doua oară în doar 30 de zile, a revenit singură acasă după ce s-a trezit căutată de către polițiștii din tot județul.
În data de 20 martie 2023, în jurul orei 20:00, ILIOI CRISTINA-MARIA ar fi plecat voluntar de la domiciliul său din Chizătău, într-o direcție necunoscută, iar până în prezent nu a mai revenit. Semnalmente: înălțime 1,70 metri, 40 de kg, păr șaten, ochi căprui, față ovală. Îmbrăcăminte: trening albastru, geacă roz, pantofi sport roz și căciulă roșie.
Cel mai probabil, tânăra a plecat din nou de acasă alături de iubitul ei, așa cum s-a întâmplat și în urmă cu o lună.
Actualitate
Viscol de la Lugoj, prins în Italia. Are de executat patru ani și opt luni de pușcărie
La data de 20 martie 2023, în urma schimbului de date și informații cu autoritățile din Italia, a fost depistat un bărbat, în vârstă de 42 de ani, urmărit internațional, căutat în baza unui mandat european de arestare emis de autoritățile române. Este vorba despre lugojeanul, Iulian Boț, zis Viscol.
Pe numele acestuia, Curtea de Apel Timișoara a emis, la data de 13 martie 2023, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, prin care a fost condamnat la 4 ani și 8 luni de închisoare, pentru evaziune fiscală, cumpărare de influență și constituire a unui grup infracțional organizat.
Nepotul bulibașei din Lugoj, Iulian Boț se ascundea la Padova, Italia, dar nu se ferea să posteze pe Facebook imagini din Italia și filme de la petrecerile cu lăutari unde dădea bani muzicanților. Potrivit IlGazzettino, Boț are afaceri și cu un showroom auto, în municipiul Ponte San Nicolò, unde lucrează familia și prietenii săi.
Carabinierii l-au transferat într-o celulă din închisoarea din via Due Palazzi. Autoritățile italiene urmează să demareze procedura prevăzută pentru punerea în aplicare a mandatului european de arestare, în vederea predării.
Schimbul de date cu autoritățile italiene a fost efectuat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Timiș, prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Biroul SIRENE.
- Actualitate3 zile în urmă
Un lugojean a murit în urma unui incendiu
- Administrație2 zile în urmă
Amenzi de la Comisia Europeană. Lugojul pe lista neagră a orașelor care riscă sancțiuni drastice
- Cultură3 zile în urmă
Cele mai importante manifestări de artă plastică contemporană din România vor ajunge la Lugoj
- Actualitate2 zile în urmă
Minora dată dispărută de două ori în doar 30 de zile a fost găsită, nu departe de Lugoj