Politică
SURSE Un candidat la funcția de primar ar putea fi scos din cursă de PSD Lugoj
Surse din PSD Lugoj susțin că organizația locală va depune, astăzi, o contestație împotriva reprezentantului PRO România, Florin Nistor Dumitru. Acesta candidează la funcția de primar din partea PRO România și este pe primul loc pe lista de consilieri. Situația lui Dumitru este una cel puțin nepotrivită, dacă nu ilegală. În timp ce candidează din partea unui partid politic, este și șef al Poliției Locale Lugoj, respectiv angajat al Primăriei Municipiului Lugoj.
Există mai multe reglementări care pun în incompatibilitate cele două posturi, fapt sesizat și de către Lugojeanul.ro (aici). După apariția articolului, Florin Dumitru a depus o cerere de suspendare din funcția de șef al Poliției Locale Lugoj, solicitare care nu i-a fost aprobată.
Dacă PSD va depune contestația la Judecătoria Lugoj, aceasta se va judeca în regim de urgență, iar candidatul contestat va avea dreptul la un apel, judecat în același sistem, după care decizia finală va fi comunicată Biroului Electoral Local. Toată procedura ar putea să se încheie în maxim patru zile.
Politică
Atac PSD la noul city-manager. Social-democrații critică concedierile anunțate la Primăria Lugoj
Noul președinte al PSD Lugoj critică concedierile anunțate de către noua administrație locală. Călin Dobra, președintele organizației locale este de părere că nu sunt necesare concedieri în Primăria Lugoj și că funcționarii își fac treaba dacă sunt coordonați bine. Ie;irea lui Dobra vine după ce Anca Micșa Oprea a avut o postare pe Facebook în care descria atmosfera din cea mai importantă instituție a orașului.
„Cât de buni și competenți suntem noi și cât de învechiți și incompetenți sunt toți ceilalți! Asta e tot ce s-a auzit de la balconul Primăriei Lugoj, de când noul edil și echipa sa au preluat administrarea orașului. Nu mai știu cum să justifice concedierile pe care le tot flutură cu fiecare ocazie. Și nu pentru că funcționarii ar fi „lipsiți de vlagă” și „învechiți”, cum îi caracterizează doamna manager, ci pentru că noua administrație habar nu are ce înseamnă… administrația publică. Au nevoie de coordonare, doamnă, nu să fie dați afară! Dați-le de lucru, doamnă! Veți vedea că sunt oameni competenți, pe care vă puteți baza! Dar nu, să aruncăm răspunderea! Până și acum, când au toate pârghiile să facă marea cu sarea, tot alții sunt de vină că ei habar nu au ce fac!”, susține Dobra.
Politică
Claudiu Buciu: „Nu mă interesează funcția de președinte PNL Timiș. Am destulă treabă, acasă, în administrație”
Primarul Lugojului a declarat că nu este interesat de funcția de președinte al PNL Timiș. Invitat la o emisiune în direct la pressalert.ro, Claudiu Buciu a spus că, în momentul în care vor avea loc alegeri, în organizația județeană, nu își va depune candidatura.”Nu-mi place să alerg după funcții în partid, am destule probleme acasă, în administrație, la Lugoj, însă vocea mea o o vor auzi toată ziua”, a declarat Buciu, referindu-se la liderii partidului.
Claudiu Buciu a mai spus că cel mai potrivit om să conducă filiala timișeană a PNL este deputatul Marilen Pirtea.
„Așa cred eu, că este cel mai potrivit. Este rectorul Universității de Vest, a avut rezultate deosebite acolo, are un nou mandat de deputat, este un om respectat în partid, este din Timiș, pentru că tot vorbim de oameni care sunt sau nu sunt din Timiș, este un lider respectat de toți colegii din partid. În prezent, domnul Nica a creat aceste disensiuni și iar a făcut tabere în partid. Eu cred că domnul Pirtea ar fi omul care ar face liniște în filială, ne-am putea aduna cu toții în spatele dânsului și am putea să reconstruim filiala”, a spus Claudiu Buciu.
Politică
Rezultate finale oficiale. Cine a câștigat alegerile parlamentare în Lugoj și în împrejurimi
Alegerile parlamentare s-au încheiat oficial. Rezultatele au fost făcute publice de către Biroul Electoral Central, iar în Timiș, marii câștigători sunt cei de la USR-Plus, cu 29,21% dintre sufragii. Urmează PNL, cu 24,78%, PSD cu 19,63% și AUR, 8,71%.
La Lugoj PNL s-a impus în alegerile parlamentare cu un scor de 31,94%, pe locul doi clasându-se PSD cu puțin peste 20%, iar pe trei USR-Plus cu 16,51%. AUR a obținut la Lugoj 10%, fiind unul dintre partidele-surpriză ale votului.
Iată câteva rezultate la orașele și comunele importante din preajma Lugoj:
Făget – PNL: 25,09%; PSD: 33,94%; USR-Plus: 7,83%; AUR: 12,86%;
Buziaș – PNL: 32,66%; PSD: 29,80%; USR-Plus: 12,31%; AUR: 7,50%;
Recaș – PNL: 20,40%; PSD: 37,26%; USR-Plus: 14,49%; AUR: 10,71%;
Belinț – PNL: 42,80%; PSD: 22,85%; USR-Plus: 10,57%; AUR: 9,25%;
Boldur – PNL: 22,58%; PSD: 38,35%; USR-Plus: 9,44%; AUR: 10,75%;
Bethausen – PNL: 41,16%; PSD: 21,13%; USR-Plus: 4,84%; AUR: 16,78%;
Coșteiu – PNL: 26,57%; PSD: 30,95%; USR-Plus: 8,64%; AUR: 12,49%;
Darova – PNL: 21,73%; PSD: 17,09%; USR-Plus: 16,61%; AUR: 23,16%;
Fârdea – PNL: 12,14%; PSD: 47,89%; USR-Plus: 6,24%; AUR: 13,66%;
Gavojdia – PNL: 43,43%; PSD: 15,78%; USR-Plus: 11,49%; AUR: 14,82%.
-
Actualitate2 zile în urmă
Lugojenii se implică în sprijinirea lui Aris, care se confruntă cu cea mai mare încercare a vieții lui
-
Actualitateo zi în urmă
Eșec la Lugoj în prima zi de vaccinare COVID -19, din etapa a doua. De ce au stat oamenii la coadă
-
Administrațieo zi în urmă
Transfer de urgență. Cele 274 de locuințe aflate în administrarea Meridian 22 vor trece la Primărie