Divertisment
Ștefan Hrușcă vine la Lugoj cu un concert de colinde de Crăciun
Interpretul de muzică folk din Maramureș Ștefan Hrușcă, care de mulți ani și-a făcut o casă din Canada, va concerta în acest an la Lugoj cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Hrușcă este unul dintre cei mai titrați colindători din România, fiind nelipsit de la sărbătorile de iarnă ale românilor de pretutindeni, prin concerte sau colinde digitale.
Evenimentul are loc la Casa de Cultura – Sala Teatrului „Traian Grozavescu” din Lugoj pe 12 decembrie, începând cu orele 17. Ştefan Hruşcă în turneu naţional de colinde după 3 ani de absenţă. După pauza îndelungată, cântecele de iarnă şi colindele tradiţionale româneşti vor ajunge din nou la inima publicului prin inconfundabila voce a lui Ştefan Hruşcă.
Cu stilul său cald şi timbrul vocal învăluitor, cantautorul maramureşean va interpreta “Florile dalbe”, “Steaua”, “Trei păstori,” “Afară ninge liniştit,” “Linu-I lin” şi multe alte piese fără de care sărbătorile de iarnă nu ar fi complete. Nu vor lipsi însă nici cântece-manifest din vremea Cenaclului Flacăra,” printre care se numără incredibila “Rugă pentru părinţi” pe versurile lui Adrian Păunescu.
Cântate mereu cu aceeaşi sensibilitate, colindele culese şi aduse în dar de Ştefan Hruşcă îşi păstrează autenticitatea. Aşadar, primiţi cu colindul şi bucuraţi-vă de un concert ce pune la loc de cinste această tradiţie românească, în cea mai sinceră şi pură formă a sa. Detalii despre eveniment găsiți aici.
Ştefan Hruşcă s-a născut pe 8 decembrie 1957 în localitatea Ieud din Maramureş şi este unul din cei mai apreciaţi interpreţi români de folk. A debutat în anul 1981 la Cenaclul Flacăra, în cadrul căruia a apărut în peste 1000 de spectacole, dar în mod definitiv a cucerit publicul prin superbele colinde pe care le interpretează ca nimeni altul. Din 1991 s-a stabilit la Toronto în Canada, dar an de an duce tradiţia mai departe, revenind în România pentru o serie de concerte de Crăciun.
Divertisment
Americanii, entuziasmați de uriașii unui lugojean. O femeie a călătorit mii de kilometri ca să cumpere nouă exemplare
Crescătorul lugojean Lucian Onujec a vândut încă nouă exemplare de iepuri uriaș german în America. Cumpărătoarea este Elizabeth Strickland, aceeași femeie care a venit din America și toamna trecută pentru a cumpăra doi iepuri. De această dată, Elizabeth a cumpărat nouă iepuri și a rezervat alții doi, pentru următoarea achiziție.
„E aceeași doamnă care a fost și anul trecut în octombrie-noiembrie. Atunci a fost și a luat doi pui, iar acum a revenit. A făcut rezervare din timp și a cumpărat un număr destul de de mare de iepuri, nouă bucăți. A cumpărat opt pui, dintre care patru uriaș gri german, patru uriaș alb și o femelă matură, de 10 kg, de 2 ani. Această achiziție, nu sunt iepuri doar pentru ea. A mai luat pentru încă două persoane din America”, povestește Lucian.
Acesta spune că efortul americancei, pentru a cumpăra iepuri săi, este incredibil de mare, deoarece străbate mii de kilometri, cu mai multe escale și petrece zeci de ore pe drum.
„A fost foarte, foarte costisitor pentru ea. Avut o grămadă de escale de făcut. A plecat astăzi cu o mașină pe care a plătit-o special să o ducă la Milano cu iepuri. Din Milano, stă două zile, și pleacă cu avionul către New York iar de la New York va face 18-20h. Vine cineva după dânsa cu mașina ca să ajungă acasă”, povestește crescătorul lugojean.
Lucian spune că este foarte mândru pentru că acesta este cel de-al doilea import de iepuri al americanilor din România. Însă, iepurii lui Lucian nu pleacă pentru prima dată din țară. El a vândut iepuri în întreaga Europă.
„La ei, în America, nu există decât uriașul continental care este o rasă net inferioară față de uriașul german, din toate punctele de vedere. Doamna vine din nou, în iunie. În prima săptămână, ca să nu fie așa cald. Va umpăra două femele mature, pe care deja mi le-a plătit și sunt rezervate, plus o să vedem ulterior ce rezervări mai facem. În acest an, cred că am vândut doar 5% în România. Restul vânzărilor au fost în afara țării și cei mai buni le-am oferit lor, în America, pentru că am apreciat efortul. Am mai vândut în Polonia, Germania, Bulgaria, Olanda și Austria”, povestește lugojeanul. El spune că este mândru că unul dintre iepurii cumpărați de americancă, în prima tură, a ieșit deja campion la o competiție națională din America.
Lucian Onujec din Lugoj este unul din cei mai apreciați crescători de iepuri uriași din România. Exemplarele lui domină competițiile naționale. Din 7 etape locale care au avut loc în România, Lucian a câștigat șase, plus titlul de vicecampion național obținut în expoziția națională de la București. El spune că succesul în creșterea iepurilor uriași îl datorează bunicul său, care i-a fost mereu alături și l-a ajutat mereu. Din păcate, anul acesta a trecut în neființă, dar Lucian spune că îi dedică toate trofeele obținute și nu va uita sprijinul care i l-a acordat.
Divertisment
Doi jurnaliști lugojeni lansează primul podcast video din oraș. În prima emisiune, invitat este un lugojean cu o poveste extraordinară
Proiectul primului podcast video de la Lugoj, filmat în studiourile fostei televiziuni locale, este realizat de Daniela Decean și Stefan Festo, care au peste 20 de ani de experiență în televiziune și radiouri locale și naționale. Cei doi lansează astăzi, 07 martie, de la ora 17.00, pe canalul lor de Youtube, un podcast video cu oameni deosebiți, simpli și faini, povești adevărate, idei, opinii, perspective sau chiar sfaturi care pot să ajute.
Pentru a urmări podcastul, trebuie să te abonezi la canalul Youtube, Direct la Subiect, unde primești notificări de fiecare dată când apare un nou episod. Echipa postează săptămânal în premieră câte un episod, în fiecare zi de marți, de la ora 17.00, pe Youtube, pe site-ul Stiri24plus.ro și pe pagina de Facebook. Planurile pentru viitor includ chiar și transmisiuni live.
Prima ediție a podcastului „Direct la Subiect” îl are ca invitat pe Silviu Cadia, un lugojean cu o poveste extraordinară de viață: sportiv, ciclist, IT-st și aventurier. Așadar, nu ratați nicio ediție și urmăriți podcastul „Direct la Subiect”. Mai jos, aveți și un scurt promo cu prima emisiune.
Divertisment
6 sfaturi pentru aplicarea stickerelor de perete în orice cameră
Cred că stickerele de perete au o reputație proastă ca fiind un fel de kitch, dar nu vorbim despre tipul de stickere de perete cu un citat caligrafic mare pe el (deși acestea pot funcționa în unele locuri cu siguranță). Vorbesc despre stickere de perete care nu arată în mod evident ca niște stickere de perete. Și există câteva sfaturi pentru aplicarea stickerelor de perete pe care le-am învățat și care cred că te vor ajuta dacă alegi să începi un proiect de stickere de perete, pe care m-am gândit să le împărtășesc cu tine astăzi.
Motive să iubești și să folosești stickere de perete:
● Sunt mai ieftine decât tapetul
● Sunt mai ușor de aplicat decât tapetul
● Sunt detașabile
● Sunt amuzante și colorate
● Există o mulțime de opțiuni de modele și design
Cele mai utile sfaturi pentru a aplica stickere de perete
Stickerele de perete pot fi înșelătoare. Haideți să învățăm câteva sfaturi de succes pentru aplicarea stickerelor de perete pentru a vă asigura că proiectul dvs. de decorare a casei arată fantastic.
Curățați mai întâi peretele – Da, instrucțiunile vă spun de obicei acest lucru și da, oamenii sar peste asta oricum. De fapt, am sărit acest pas în ultimul meu proiect, dar asta pentru că peretele fusese vopsit recent, așa că știam că este curat. Dar asta m-a făcut să fiu prea încrezătoare când am început proiectul și nu am curățat pereții, ceea ce mi-a cauzat ceva probleme.
Chiar dacă pereții dvs. arată curați, aceștia pot fi plini de praf. Nici eu nu aveam idee. Dar praful și scamele de pe perete pot face ca stickerele să nu se lipească. Da, este adevărat. Este ca atunci când lipiți un abțibild pe tricou și acesta adună o grămadă de scame și apoi nu mai este lipicios. Același lucru. Așa că curățați-vă pereții. În cele mai multe cazuri, o ștergere uscată urmată de o ștergere cu apă este suficientă.
Dacă ați zugrăvit recent, AȘTEPTAȚI – Acest sfat era pe foaia de instrucțiuni pentru cel mai recent proiect al meu și mi s-a părut extrem de inteligent. Cred că de multe ori oamenii aplică stickere de perete sau tapet ca parte a unei renovări de cameră, ceea ce înseamnă că pereții sunt adesea vopsiți recent. Dar dacă aplicați stickere decorative de perete sau hârtie detașabilă pe pereții proaspăt vopsiți înainte ca vopseaua să fie complet întărită, se poate desprinde imediat dacă decideți să îndepărtați stickerele. Da, acele stickere detașabile s-ar putea să nu fie atât de detașabile. Majoritatea surselor recomandă să așteptați cel puțin o lună pentru ca vopseaua să se întărească complet. Da, știu, este enervant. Dar merită!
Planificați – Decideți din timp ce fel de model de stickere de perete doriți să aplicați, nu improvizați pur și simplu.
Modelele aleatorii sunt MULT mai ușoare – Asta mă duce la următorul punct, modelele aleatorii de stickere de perete sunt mult mai ușor de aplicat. Așa că sfatul meu personal este să alegeți un model aleatoriu. Cred că este mult mai ușor de făcut, ascunde orice greșeală și merge mult mai repede. Modelele cu grilă arată fantastic, nu mă înțelegeți greșit, dar fiți atenți că sunt mai dificile.
Mergeți pe densitate – Aceasta este, probabil, o chestiune de opinie personală, dar cred că cele mai reușite proiecte de stickere de perete sunt cele care nu arată cu adevărat ca niște stickere de perete și arată mai mult ca un tapet. Un model dens și aleatoriu arată mai bine decât un model cu formele mai rar plasate. Așa că mergeți pe dens pentru cele mai bune rezultate.
S-ar putea să vă întrebați acum, ei bine, dacă vreau ca stickerele mele de perete să arate ca tapetul, de ce nu folosesc direct tapet? Pentru că stickerele sunt de o mie de ori mai ușoare! Fără potrivire de modele, fără adeziv sau pastă, nici măcar nu aveți nevoie de un al doilea set de mâini care să vă ajute!
Când este timpul să aplicați stickerele, tăiați-le și lipiți-le cu bandă adezivă pe perete pentru a testa plasarea – Acest sfat este de la sine înțeles. Puteți lipi cu bandă adezivă cu scotch înainte de a desprinde suportul pentru a testa unde vreți să le puneți. La majoritatea stickerelor puteți vedea prin banda de transfer de pe față suficient de mult pentru a vă face o idee despre cum va arăta amplasarea sa.
Divertisment
Încă un titlu de campion pentru uriașii lui Lucian Onujec

- Actualitate3 zile în urmă
Un lugojean a murit în urma unui incendiu
- Cultură3 zile în urmă
Cele mai importante manifestări de artă plastică contemporană din România vor ajunge la Lugoj
- Administrație2 zile în urmă
Amenzi de la Comisia Europeană. Lugojul pe lista neagră a orașelor care riscă sancțiuni drastice
- Actualitate2 zile în urmă
Minora dată dispărută de două ori în doar 30 de zile a fost găsită, nu departe de Lugoj