Actualitate
Spitalul din Lugoj poate să primească 200 de mii de euro de la Consiliul Județean Timiș
Programul de minimis prin care CJ Timiș finanțează dotarea cu echipamente medicale a spitalelor din județ va continua și în intervalul 2021-2023. Consiliul Județean a aprobat în cadrul ședinței ordinare de astăzi prelungirea acestuia pentru următorii trei ani. Unitățile sanitare care vor putea accesa finanțarea sunt spitalele municipale din Timișoara și Lugoj, cât și cele orășenești din Sânnicolau Mare, Jimbolia, Deta și Făget.
Valoarea maximă totală a ajutorului de minimis este de 6.000.000 lei, respectiv 1.200.000 euro, în condițiile în care finanțarea acordată fiecărui spital public local nu poate depăși din punct de vedere legal valoarea de 200.000 euro pe trei ani consecutivi.
„Decizia de astăzi arată determinarea noastră de a consolida prezența Consiliului Județean în comunitate, de a deveni un vector de creștere a calității vieții în rândul timișenilor. Totul se face în baza unui ghid transparent. Unitățile sanitare vor depune proiecte prin care detaliază ce echipamente doresc să achiziționeze. Desigur, spitalele vor putea veni și ele cu o contribuție financiară, în cazul în care costul aparaturii depășește suma acordată de Consiliu”, spune președintele CJ Timiș, Alin Nica.
Pentru anii 2021 și 2022, finanțarea ce va putea fi accesată se ridică, în total, la peste 3.1 milioane lei, iar în anul 2023 unitățile sanitare vor beneficia de mai mult de 2.9 milioane. Trebuie spus că schema de minimis este singura modalitate legală prin care Consiliul Județean poate sprijini financiar spitalele municipale și orășenești, în grija directă a instituției aflându-se doar „Județeanul” din Timișoara.
În 2019 și 2020, prin intermediul schemei de minimis, CJ Timiș a acordat celor șase unități sanitare aproape 4.5 milioane lei.
Actualitate
Primăria Lugoj caută personal medical pentru centrele de vaccinare

Actualitate
Un ambulanțier din Lugoj a murit după ce s-a infectat cu coronavirus
Serviciul de Ambulanță al Județului Timiș a anunțat astăzi, că unul dintre ambulanțierii din Lugoj a murit, după ce s-a infectat cu coronavirus. Nicolae Pantalia împlinise, în 15 ianuarie, 56 de ani.
„De astăzi SAJ Timiș, a devenit mai sărac, a pierdut un coleg, un prieten, un om, a cărui absență va fi mereu resimțită. COVID-19 este UN ADEVĂR , DIN NEFERICIRE UNUL UCIGAȘ, FERIȚI-VĂ DIN CALEA LUI!”, au postat cei de la Ambulanța Timiș, pe pagina lor de socializare.
Actualitate
Eșec la Lugoj în prima zi de vaccinare COVID -19, din etapa a doua. De ce au stat oamenii la coadă
A început și la Lugoj vaccinarea persoanelor din etapa a doua. Cum pe platforma de vaccinare apar trei centre, înscrierile permise au fost pentru cele trei fluxurile de vaccinare. Din păcate, la Lugoj funcționează, în momentul de față, doar un centru, la spital. Încă două, care sunt pregătite la Sala de sport „Lavinia Milosevici” nu au fost deschise încă, ceea ce a dus la o situația neplăcută. La centrul de la spitalul din Lugoj, zeci de persoane au așteptat să le vină rândul la vaccinare, personalul nu a reușit însă să facă față la toate programările.
Ionuț Cocoș, directorul unității medicale din Lugoj a transmis că toate persoanele înscrise vor fi vaccinate.
„Vom face eforturi ca toate persoanele înscrise pe platformă să fie vaccinate. Dacă situația o impune, o să fie contactate telefonic pentru reprogramare în timp util. Pentru orice informații suplimentare, oamenii ne pot suna la 0786.397.206”, ne-a transmis conducerea Spitalului „Dr. Teodor Andrei”.
Cele două centre de la Sala de sport „Lavinia Milosovici”, ar urma să fie deschise la sfârșitul săptămânii, atunci când vor avea asigurat și personalul necesar.
-
Administrație4 zile în urmă
Ce averi au noii consilieri locali ai Lugojului, proaspăt investiți în funcție cu ocazia alegerilor locale
-
Social4 zile în urmă
Lugojeanul Aris Marta a fost operat la Viena. Mesajul emoționant postat după intervenție
-
Social2 zile în urmă
Două focare noi de coronavirus la Lugoj. Parte din cei afectați vor fi vaccinați de echipe mobile de imunizare