Acum un an, pe 10 iunie, primarul Lugojului, Francisc Boldea, câștiga pentru a doua oară alegerile locale. Cu o majoritate clară, acesta a reușit asigurarea unui nou mandat în fotoliul cel mai confortabil din primărie, iar astăzi se împlinește un an de la începutul celui de-al doilea mandat. Cu bune, cu rele, în cei cinci ani în care a fost conducătorul administrației, primarul Boldea a fost lăudat, dar și criticat, în funcție de realizările sau nerealizările sale. Astăzi, vă invităm din nou la vot! Ce notă merită primarul nostru?
Votați! După ce analizați atât plusurile, cât și minusurile primarului, vă invităm să îi dați acestuia o notă. Patru (4) este cea mai mică notă, fiind un calificativ prin care îl chemați pe primar la o altă dată la examen. Cinci (5) este notă de trecere, iar de la 6 în sus, vă invităm pe dumneavoastră să decideți ce notă merită edilul șef. Voturile sunt foarte importante pentru a determina, odată pentru totdeauna, dacă lugojenii sunt sau nu mulțumiți de primarul lor, pe care l-au reales, acum un an, cu peste 70% din voturi.
[poll id=”2″]
După ce ați votat, puteți lăsa un comentariu la acest sondaj, în care vă puteți exprima, în limitele bunului simț, opinia despre cariera de primar a lui Francisc Boldea. Comentariile care nu vor respecta minimul de decență nu vor fi aprobate.
Buna ma numesc Stoica Cosmin Zabar si sunt fericit ca domnul Boldea este primar si sunt foarte multumit ce a facut pentru Lugoj .Lugojul arata superb datorita lui pt, este gospodar si bun.Jos Palaria domnule Boldea .Cu stima si respect Stoica Cosmin Zabar
Ma numesc Claudia Silagi,si sunt foarte mandra de ca avem un primar ca d-nul Boldea,poate ar trebuii sa-i mai multumim cateodata nu doar sa ne plangem pentru ca rodul muncii sale e vizibil si pozitiv in multe proiecte. Va multumesc d-le primar pentru tot ce faceti pentru noi si orasul nostru!!!
Note sub 4 nu aveţi?
Ba sunt insa,dar sunt alocate doar opozantilor 😉
Ultimul hint: Din 1 iulie, transport gratuit la Lugoj. Mă întreb oare, pentru o zi, o săptămână, o lună, un an???. E ca si promo-ul de pa A1 cu coruptia in fotbal. Lumea l-a văzut, dar nu a aflat nimic din esenţa lui…Aşa şi cu transportul gratuit. Pe ce perioadă domnule primar???
Nu sint chiar zgircit: pentru ca ii plac parangheliile si festivitatile unde se fac poze i-am acordat 5 (cinci).
@ Claudia Silagi si @ Stoica Cosmin Zabar,
imi amintesc de vremuri demult apuse; dar ii felicit, au un stil asemanator cu a unei consiliere personale a cuiva.
(Mult laudatul transport gratuit nu este pentru lugojenii calatori, ci o infuzie de bani pentru cineva care trebuie mentinut in viata pe bani publici.)
Cred că Francisc Boldea a făcut o treabă bună în mandatul său. O mulțime se va Lugoj
O vizita la frizer nu ar strica dle primar, sa aratati si dumneavoastra mai ingrijit
COMENTARIU MODERAT pentru că încălca politica site-ului cu privire la exprimarea injurioasă.
Lugojeanul nu este o publicatie libera, ci o pagina cenzurata
Iar ca să dovedim că suntem o publicație cenzurată, am aprobat acest comentariu.
dar nu pe cel anterior cenzurat, acum v-ati scos nu??
Cu cit v-a platit Boldea?
Felicitari domnului primar Francisc Boldea pentru tot ce a realizat in acest timp in orasul nostru,se vede ca e un bun gospodar!
Va iubim
In afara de pupincuristi, greu gasesti un comentariu pertinent si obiectiv. Trist..credeam ca acele vremuri au trecut…dar sa revenim. A facut mai multe ca predecesorul, DAR..majoritatea doar de fatada, de impresie..nimic care sa rezolve multe din problemele Lugojului. Avem beculete pe primarie de jdemii de euro, dar te imbolnavesti prin spital. Sa nu vorbim de aducerea si crearea de noi locuri de munca.Per total se putea mult mai bine, dar si mai rau. Cum era vorba aia..HAI SA TRAIM BINE !
Pupincurismul gen cintarea romaniei ptr „salvatorul” Lugojului se practica la acest asa zis ziar online „liber”
Stimati domni angajati la lugojeanul, daca cenzurati pe nedrept putem vb si pe caler legala
Domnule Ion,
Cum este finantat acest site si cum sunt platiti oamenii care scriu aici, nu este problema dumneavoastra. Daca sunteti un comentator care respecta regulile de bun simt in exprimare, nu avem nicio problema in a va aproba comentariile, insa daca o sa continuati sa vorbiti injurios si sa ne amenintati, vom fi nevoiti sa va banam de pe acest site.
Va multumim pentru intelegere!
D-le primar,am sa va dau nota mai mare cand o sa faceti ceva bun pentru acest oras,nu din smenuri,ati bagat o gramada de bani in fantani,si in prosti,din bani oamenilor,nu ai dvs,ca dvs trebuie sa mancati bani,sa va faceti ca un p..c;)v-am acordat nota 4,daca se putea si ma putin.
daca vrei sa mergi pana la cimitirul de pe str hezerisului sa aprinzi o lumanare, mai intai trebuie sa-ti aprinzi una si pt masina ca nu stii daca nu trebuie sa o ingropi si pe ea acolo dupa ce ajungi,
poate ne spune dl primar cand o sa putem avea curajul sa iesim pe centura pe acolo?
daca avea pe cineva decedat si ingropat acolo poate aveam vre-o speranta…..
dar asa nu cred
imi pare rau ca l-am votat de doua ori pe domnul primar ,m-a dezamagit cu vorbele goale si laude fara rezultat,lugojul e tot mai murdar ,si ce-a fost se distruge si nu mai repara nimeni ,noi tot apa aia mizerabila o avem la robinete,canalizari defecte ,alei pline de gropi intre blocuri ,mizerie ca matura nimeni ,se matura doar pe centru in rest nimic
Cei care spun ca l-au votat pe dl. Boldea de doua ori si acum il denigreaza cu nerusinare,de fapt nu l-au votat niciodata si continua cu minciunile pe toate siturile.De fapt sant 6-8 indivizi care traiesc din aceste minciuni si primesc un banut de la un partid politic disperat ca dispare de pe scena politica
Domnule Caius, chiar in halul asta am ajuns? Acum vedem doar conspiratii impotriva primarului? Daca nu e cineva de acord cu ce se intampla in jurul lui, gata, e platit sa ce? Sa gandeasca, sa spuna adevarul? Spuneti-mi dvs. atunci ca mintim, astia „platiti” de tot felul de disperati. Spuneti-mi ca nu iti rupi masina pe Hezerisului pana la centura, pe Herendestiului, pe langa cimitirul de pe Fagetului (strada cu sens unic), prin Cotu Mic, pe Smardan, mai vreti nume de strazi? Mai sunt stimate domn, dar astea nu le vede nimeni.
Cu ce ma incalzeste pe mine ca s-au facut trecerile de pietoni cu rosu si alb cand la doua zile a fost taiat asfaltul exact pe unde a fost marcata trecerea? Strada Balcescu daca va intrebati unde. Sunt fundaturi in oras unde nu a fost asfalt niciodata! Nimeni nu il face praf pe Boldea si il ridica in slavi pe Martinescu, dar hai sa ne vedem putin lungul nasului. Nu spune nimeni ca ala a fost perfect, dar parca nu se lauda atat… Stiti vorba aia: lauda de sine…
Sunt multe domnule pe care lugojenii le stiu. Uitati ca suntem un oras mic, provincial, cu apucaturi provinciale. Aici faci azi ceva si maine stie tot orasul varianta care ii place. Dar sa te vezi capitala de judet cand TOT orasul tau intra pe stadionul Dan Paltinisanu si sa bagi pumnul in gura celor care te contesta e prea mult. Hai sa o lasam mai moale cu acuzele si afirmatiile fara acoperire ca lumea s-a cam saturat de astea. Pana una alta, noi, astia „6-8 indivizi” vorbim pe fapte, nu pe vorbe! Si, sa folosesc un slogan celebru: „nu ne oprim, mergem mai departe!” Sa auzim de bine!
Felicitări pentru comentariu, domnule Pruteanu :). Dacă cineva îl critică pe primar, e plătiti de partid…Asta e mentalitate învăţată de la latrina 3. Eram bucuros, dacă aveam cuvinte de laudă. Să nu mai plece tineretul din oraş, să se creeze locuri de muncă ( nicio interprindere mare, nu a fost adusă în Lugoj în primul mandat al lui Boldea), să avem spaţii de recreere moderne etc. Doar visăm . Cel puţin până la terminarea mandatului. Îl preţuisc de n ori pe Martinescu, în dauna lui Boldea. A făcut fântâni ( pentru sănătatea noastră), s-a zbătut să se termine şoseaua de centură în mandatul lui ( traficul este mai lejer, nu se mai distruge temelia unor case şubrezite), a refăcut drumul drumul E70, ce străbate Lugojul. A lăsat bani suficienţi la plecare, să investească mai departe în modernizarea oraşului viitorul primar. Şi acesta, a avut grijă să îi dirijizeze după bunul plac. Este tipic unui om lăduăros şi limitat…
Domnule Caius cred ca dumneata esti platit ca sa scri minciuni .Eu chiar l-am votat pe domnul Boldea de doua ori din doua motive.Primul pentruca sunt membru psd de multi ani ,iar al doile pentruca am crezut in dumnealui,dar nu pot sa scriu aici ce nu e adevarat ,toata lumea vede ca nu merge treaba dupa cum vorbeste domnul primar ,nu suntem nici orbi nici prosti vedem cum arata orasul.Nu vorbesc eu de Martinescu ce-a facut acum 6 ani ,noi am votat ca vrem o inbunatatire ,nu sa batem pe loc sau sa ne intoarcem inapoi,Dumneata sti ca la etajele superioare nu poti face un dus ca nu e presiune la apa? sti ca trebuie sa pazesti masina se spalat rufe ca nu isi poate lua apa suficienta si se distruge? si pot sa mai dau multe exemple dinaste primitive care nu credeam ca le vom trai pe mandatul domnuli Boldea.
Pe Caius nu il intereseaza toate aceste probleme ale lugojenilor ,el stie ca are sarcina data de a sari la gitul celor care spun lucruri reale,nu o sa ne inchida gura el si alti ca el ,suntem suficient de multi care spunem adevarul.
Sa traiasca 1000 de ani,de cand este domnul BOLDEA Primar se vede o diferenta mare a orasului lugoj, cine no vazut diferenta inseamna ca are ochii intorsi spre ceafa, sau nu vrea sa recunoasca …
La Multi Ani Domnule PRIMAR, FRANCISC BOLDEA !!!