Primăria Lugoj face o nouă încercare de a scăpa de ciorile care și-au stabilit habitatul în parcurile din municipiu. Încercările fostei și actualei administrații de a toaleta copacii și de a instala aparate cu ultrasunete nu au au dat roade. Primarul Claudiu Buciu spune că s-a interesat și în alte zone, unde a existat această problemă și ar exista o soluție legală.
„Parcurile din Lugoj sunt murdare din cauza ciorilor. Acolo avem o problemă pe care nu am știut cum să o rezolvăm, ne-am consultat și cu alți primari din alte localități și se pare că singura soluție legală este aducerea de șoimi în habitatul lor. În rest, am încercat tot și nu funcționează nimic. Nu am avem personal la discreție să curățăm parcurile zilnic, pentru că de multe ori ar trebui să măturăm și să spălăm zilnic parcurile. Mirosul este insuportabil. Am contactat deja un domn, care ne pregătește două păsări, pentru că am înțeles că trebuie pregătite, domnul respectiv are contracte și cu alte primării. Principala problemă este că groapa de la Ghizela, nu este protejată corespunzător și pe timpul zilei ciorile merg și se hrănesc acolo, iar noapte vin și dorm în cei mai înalți copaci de la noi din oraș”, a declarat Claudiu Buciu.
Parcurile din Lugoj sunt invadate de ciori de mai mulți ani. Până acum niciun primar nu a reușit să rezolve această problemă, deși în fiecare mandat s-au investit sume importante în soluții care nu au dat roade.