Se presupune că oamenii mari nu se mai joacă. Cel puţin nu cu păpuşile! Şi totuşi, dacă o fac? Cum ar fi să poţi avea acasă o persoană, care să fie exact ceea ce vrei tu, asistentă medicală, soţie, colegă, samurai, infractor, iar aceasta să fie închiriată de la o Casă a Păpuşilor. Păpuşi impropriu spus, pentru că de fapt aceştia sunt oameni, cu un trecut complicat, ce semnează un contract pe cinci ani cu această Casă a Păpuşilor – Dollhouse.
Odată semnat contractul, fiecare îşi pierde personalitatea originală şi devină o matriţă goală pe care poate fi imprimat orice, la dorinţa clientului. Acesta este la prima vedere scenariul serialului Dollhouse, care are două sezoane şi 27 de episoade. Deşi nu este foarte lung, serialul reuşeşte să devină captivant spre finalul primului sezon, atunci când ies la iveală conspiraţiile corporaţiei Rossum.
În rolul principal o avem pe Echo, o ”păpuşă” cu abilităţi speciale, ea reuşind să reţină toate personalităţile ce i-au fost implantate de-a lungul timpului. De ce are această abilitate nu vă spunem, pentru că merită să descoperiţi singuri acest lucru. Fiecare episod în sine reprezintă o misiune, iar la final concluziile pot fi tulburătoare: nu toţi cei care par buni, sunt buni, la fel cum nu toţi cei care par răi, sunt răi… Concluzia noastră: merită să vă jucaţi cu păpuşile!
Lugojeanul cinefil vă dorește „Vizionare plăcută!”
În fiecare zi, portalul LUGOJEANUL.ro îți recomandă cele mai bune restaurante, magazine, cluburi, evenimente și spectacole din Lugoj, dar și cele mai interesante și mai noi seriale, filme sau cărți. Pentru că vrei ceva nou, în fiecare zi, secțiunea de Recomandări de pe site-ul nostru îți stă la dispoziție. Știi de la noi!