Politică
Sentință definitivă în procesul care decide dacă se poate anula demiterea lui Claudiu Buciu
După mai multe amânări consecutive, judecătorii Tribunalului Timiș au respins solicitarea de revizuire care i-ar fi permis fostului primar Claudiu Buciu reluarea procesului pentru contestarea demiterii sale. Hotărârea este definitivă.
„Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul Claudiu Alexandru Buciu împotriva Sentinţei Civile nr. 803/PI/05.10.2022 pronunţate de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 3201/30/2022 şi a Încheierilor de şedinţă din 14.09.2022, respectiv 19.09.2022 pronunţate în acelaşi dosar, în contradictoriu cu intimatul Prefectul Judeţului Timiş. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 20.06.2023. Document: Hotarâre 589/2023 20.06.2023”.
Așa cum foarte multă lume știe deja, Claudiu Buciu a fost demis din funcție, în luna iulie 2022, de către prefectul Mihai Ritivoiu, pe motiv că și-a schimbat domiciliul, din Lugoj, în Germania, legea interzicând acest lucru pentru un primar în funcție. Au urmat mai multe procese în care fostul edil a contestat ordinul prefectului, pe care le-a pierdut. De la data demiterii, Claudiu Buciu ocupă funcția de consilier al primarului interimar Bogdan Blidariu.
Claudiu Buciu a anunțat însă, că își va depune candidatura pentru un nou mandat la următoarele alegeri, indiferent dacă PNL îl va susține sau nu.
Politică
Când va prelua funcția noul primar al Lugojului. O nouă controversă între PNL și PSD
Viceprimarul Lugojului Adrian Serendan(PNL), cel care deține și atribuțiile de primar, a anunțat că de la 1 octombrie va demisiona, din nou, lansând o invitație către Prefectul Județului Timiș să vină și să instaleze primarul ales de către lugojeni în această vară. Călin Dobra, candidatul Partidului Social Democrat (PSD), cel care a câștigat alegerile locale la Lugoj, urmează să preia funcția de primar al municipiului Lugoj, însă atrage atenția că validarea sa nu se va face la 1 octombrie, așa cum dorește Adrian Serendan.
„Cred că e o mișcare total greșită, pentru că nu se poate prelua așa de repede. Conform procedurii, secretarul primăriei va trimite documentația la instanță, se va da sentința privind mandatul, după care se va face o programare cu prefectul județului pentru depunerea jurământului. Părerea mea e că, undeva, în jurul datei de 15 octombrie, va avea loc validarea. Așa cum e logic și normal, actualii guvernanți locali trebuie să-și continue activitatea, până la preluarea mandatului de către mine și noii colegi care vor forma consiliul”, a declarat Dobra, pentru Lugojeanul.ro.
Viitorul primar al Lugojului spune că nu a avut posibilitatea să evalueze situația instituției pe care o va conduce, dar anunță că, după preluarea mandatelor, va urma o analiză la nivelul tuturor serviciilor și departamentelor Primăriei Lugoj.
Politică
PSD Lugoj a anunțat ce echipă susține pentru conducerea națională a partidului
Președintele PSD Lugoj, Călin Dobra, a anunțat că organizația locală își exprimă sprijinul pentru Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu la conducerea Partidului Social Democrat. Acesta a participat recent, alături de echipa social-democrată din Lugoj, la Conferința Județeană a PSD Timiș, unde și-au reafirmat susținerea pentru realegerea celor doi lideri.
„Organizația PSD Lugoj îi susține pe Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu la conducerea PSD!”, a declarat Dobra. El a subliniat importanța celor doi lideri pentru dezvoltarea orașului Lugoj și a exprimat convingerea că aceștia își vor respecta promisiunile făcute comunității locale. „Am convingerea faptului că așa cum au promis, Sorin Grindeanu și Marcel Ciolacu, vor rămâne alături de Lugoj și lugojeni atunci când va fi vorba de proiecte de dezvoltare.”
Dobra a evidențiat și experiența celor doi lideri, subliniind că România are nevoie de oameni competenți. „România are nevoie de oameni pricepuți, iar cei doi lideri au demonstrat permanent faptul că pot, vor și știu cum să facă bine acestei țări!”
Politică
Călin Dobra critică alocarea bugetară: „Praf în ochii tuturor. Prieteniile astea vor dispărea curând”
Călin Dobra, primarul ales al Lugojului, a criticat dur recentul vot din Consiliul Local privind rectificarea bugetară, în urma căreia unitățile de învățământ din oraș vor primi puțin peste 430.000 de lei, în timp ce Clubul Sportiv Municipal (CSM) Lugoj a obținut o sumă de aproape cinci ori mai mare, în jur de 1,8 milioane de lei.
„E praf în ochii tuturor și ce știu sigur e că ‘prieteniile’ astea vor dispărea în curând,” a declarat Călin Dobra, făcând referire la modul în care sumele din bugetul public sunt distribuite. El a criticat vehement faptul că amendamentul consilierilor PSD, care propunea alocarea echitabilă a fondurilor pentru toate școlile din oraș și pentru spital, nu a primit susținerea necesară.
„Modul iresponsabil prin care sumele de bani din bugetul public sunt redirecționate discreționar, fără a avea o fundamentare serioasă, va dispărea din luna octombrie. Bugetul local nu va mai fi lăsat la cheremul unor grupuri de interese, așa cum este acum,” a adăugat Dobra, subliniind că sportul, cultura, învățământul și sănătatea sunt la fel de importante pentru comunitate și trebuie tratate ca atare.
Politică
PSD nu va prelua mandatul de primar interimar de la Lugoj nici în august. „Din octombrie e responsabilitatea mea”
Prezent la emisiunea Direct la Subiect, Călin Dobra, președintele PSD Lugoj, a explicat de ce nu a acceptat să preia conducerea Lugojului, de la 1 iulie. Dobra susține că, dacă s-ar fi intrat într-un blocaj, responsabilitatea revenea celor care au fost aleși în 2020.
“Ce să preluăm pentru trei luni interimar? Jocurile perfide și ascunse ale PNL-ului, care sunt majoritari în Consiliul Local. Și eu să pun un consilier local să fie carne de tun, să fie făcut praf? Nu se poate așa ceva. Îți duci mandatul până la final. Dacă tot vorbim de vot, de onestitate, de demnitate, îți duci mandatul cu demnitate până la final, așa cum au votat lugojenii în 2020. Și eu vă asigur că în octombrie, când o să pun mâna pe biblie și să jur că respect constituția, drepturile și tot ceea ce fac pentru lugojeni, în momentul acela este responsabilitatea mea. Dacă situația nu se rezolva și rămânea un blocaj, răspundeau cei care au majoritatea și care au primit votul lugojenilor în 2020,” susține Dobra.
Președintele PSD, care a câștigat și alegerile pentru funcția de primar, avertizează că PSD nu va prelua mandatul de primar interimar nici de la 1 august, dată până la care Adrian Serendan a acceptat aceste atribuții.
“Mă bucur totuși că s-au trezit, deși nu toți. Sunt ferm convins că nu toți, unii și-ar fi dorit acest blocaj. Domnul Serendan, fostul viceprimar, a preluat atribuțiile și va avea în aceste trei luni tot sprijinul din partea noastră,” a mai spus Dobra, în cadrul emisiunii Direct la Subiect, pe care puteți să o urmăriți mai jos.
- Actualitateo săptămână în urmă
Ministerul Finanțelor propune măsuri radicale de austeritate. Primăria Lugoj ar putea pierde circa 800 de milioane de lei
- Educație4 zile în urmă
Cartea l-a făcut om mare. Orfan crescut în casele de copii, acum are două facultăți și este directorul unei școli
- Administrațieo săptămână în urmă
Cel mai vechi pod al Lugojului intră în lucrări pentru 6 luni. Localnicii trebui să ocolească chiar și 30 km, ca să ajungă acasă
- Actualitateo săptămână în urmă
Incendiu de vegetație lângă Lugoj: Pompierii se luptă să stingă flăcările, izbucnite în apropierea caselor VIDEO