
O acțiune de împădurire în care erau implicați peste 1.200 de voluntari a fost amânată din cauză că puieții nu pot fi plantați în terenul extrem de tare. Este vorba de campania “Plantăm fapte bune”, care ar fi trebuit să se desfășoare, în 17 noiembrie, în localitatea Cralovăț, din Timiș. Aici urmau să fie plantați 25.000 de puieți forestieri, pe 5 hectare de teren.
“Am sperat că luna Noiembrie va aduce ploi cantitative și temperaturi mai scăzute, specifice perioadei, după ce timp de 3-4 luni nu a plouat deloc în zona noastră. Din păcate, schimbările climatice au adus un val de căldură neobișnuit, pe care l-am simțit cu toții aici în Timiș (temperaturi de peste 24 grade, anormale pentru luna oct-nov), care încă afectează calitatea terenului pentru împădurire.
Conform raportărilor meteorologice (vezi raport meteo aici ), seceta se prelungește și în săptămânile următoare în întreaga țară/ deficit de precipitații peste tot, și valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale ale perioadei, abatere ce va fi mai pronunțată în extremitatea vestică a țării. În urma vizitelor de evaluare stare teren, conform procedurilor noastre obișnuite înainte cu două săptămâni de plantare, împreună cu reprezentanţi ai Primăriei, ai echipei PFBRo și ai Eco Club Timişoara, s-au constat următoarele:
– în mare parte terenul aflat pe deal, este compromis din cauza secetei prelungite și a lipsei de precipitații
– terenul prezintă crăpături/cratere de 40-50 cm adâncime foarte dese pe toată suprafața sa.
– cu un hârleț am încercat să facem o groapă conformă, dar nu am reușit.
În regim de urgență, am supus atenției și evaluări situației de pe teren și inginerilor silvici care ne expertizează proiectul și concluzia este – teren cu grad înalt de dificultate, uscat în adâncime, iar în eventualitatea continuării cu evenimentul ar exista riscul de plantare incorectă ceea ce ar periclita rata de prindere a puieților/ riscul de a nu-i planta pe toți/ riscul de uscare”, a declarat Andreia Schneider, coordonatoarea proiectului pentru județul Timiș
